Dor de vechiul EL -înainte-

Ziua Z

    Trecuseră zile la rând în care vorbeam aproape non-stop, era foarte atent și drăguț cu mine și încerca mereu să mă facă fericită. Până în ziua Z....

    Era o dimineață cu ceață și nori, aproape ploua. Nimeni nu era pe stradă, doar câțiva copii de gimnaziu care alergau grăbiți la școală. Mariah, prietena mea cea mai bună din clasa I, care din păcate, nu studiază la liceul meu, mi-a făcut o vizită neașteptată...

   -Vai, Kate... Cât am așteptat ziua de azi! Eu și Jake aniversăm un an de relație... spune Mariah foarte emoționată.

  - Felicităriiiii! Mike nu mi-a mai scris nimic de 3 zile, nici la școală nu a mai fost, iar David nu l-a mai văzut la antrenamentele echipei de fotbal...

  - Poate s-a întâmplat ceva... Am auzit că stă la Familia Robinson, poate ei știu ceva de el!
  -Ar trebui să merg azi, mi-e așa dor de el! un fior pe spate m-a cuprins încetișor.

   Mariah pleacă la întâlnirea sa cu Jake, iar eu rămân singură pe canapeaua din sufrageria noastră imensă cu șemineu. Îmi iau inima în dinți și plec către casa Robinson. 

  Ajung în fața unei case de vis! Grădina mare, plină cu flori și doi căței drăguți-foc. Urc scările și pășesc pe veranda frumos amenajată cu lemn alb. Bat la ușă și în fața mea iese dna. Robinson.

  -Bună ziua, dna. Robinson! Sunt o colegă de clasă de a lui Mike... Am venit să văd ce mai face pentru că nu a mai dat vreun semn de câteva zile încoace.

 -Oh, draga mea... Mike este devastat, mama sa a avut un accident grav de mașină, iar doctorii nu îi dau foarte multe șanse la viață! Sunt sigură că vrei să-l vezi, mi-a povestit multe despre tine, însă nu are o stare foarte bună...

  -Dacă nu deranjez, aș vrea să îl văd... spun eu cu o voce timidă.

  Poftesc în casă și o urmez pe dna. Robinson la etaj. Holul lung părea că nu se mai termină, dar ajung în fața ușii camerei lui. O ușa mare din lemn masiv, ca și în filmele vechi... Bat la ușă și aud un simplu „Da".

 -Mike, sunt eu Kate...

-PLEACĂ! țipă el întorcându-se cu spatele la mine.

-Mike, vreau să știu ce s-a întâmplat... Te rog să te liniștești!

- Mama e pe moarte și tu vrei să mă liniștești, auzi! Te rog să pleci... spune și începe să plângă.

  Îl cuprind într-o îmbrățișare și îl sărut mămos pe frunte. Suferința îl făcuse să fie cu totul și cu totul un alt om.

 -Te iubesc, Kate! Nu vreau să te pierd, dar e mai bine pentru amândoi să fim separați o perioadă, până când totul va fi la fel ca înainte...

 Am început să plâng și m-am gândit la puținele momente petrecute împreună. 

 După câteva discuții legate de ,,Noi" , am hotărât să păstrăm distanța o perioadă și să numim ziua de azi Ziua Z.