Tâmpeniii ala Pingu

Un inger printre noi...

Daca ati asculta ce am sa va spun... cred ca.., ati ramane la fel de surprinsi ca mine.

Era o zi simpla din mijlocul iernii. Zapada inca nu isi facu simtita prezenta iar eu inca ma plimbam pe strada cu cealalta sumedenie de oameni.

Frigul era asa de intepator incat prin micile crapaturi ramase printre haine am simtit cum patrunde si are grija sa atace fiecare particica din corp.

Simteam mirosul infundat al gerului cum imi invadeaza nasul si mi-l raceste.

Sigur eram mai rosu la fata ca un rac si incercam in zadar sa imi ascund fata in fular ca sa ma incalzesc, dar fara izbanda.

Continuam sa merg fara a avea vreo destinatie la care sa ajung. Pur si simplu continuam sa merg ascultand, chiar daca voiam chiar daca nu, fiecare zgomot produs de agitatia de afara.

Nu puteam intelege cum de chiar si intr-o zi asa de rece oamenii puteau sa colinde atat pamantul fara sa dea vreo importanta a ceea ce ii inconjoara.

Nici eu nu vroiam sa dau prea mare importanta lucrurilor din jurul meu, dar cand nu ai casti si nici n-ai cu cine vorbi este destul de greu.

Tot ma plimbam pana cand m-am ciocnit de ceva. Mai bine zis cineva.

Era un baietel extrem de mic, nu ii dadeam mai mult de un metru jumatate. Avea un par lung pana la barbie, de un auriu orbitor, incat, daca l-ar fi vazut soarele ar fi palit de invidie, pielea era palida dar roseata din obraji il dadea de gol ca ii era frig. Ochii mai albastri ca un rau cristalin dimineata, trasaturile fetei erau asa de angelice si delicate, mai frumoase ca ale Afroditei insasi. Arata ca un mic inger, iar adidasii, paltonul si blugii de un alb imaculat imi sustineau crezarea despre micutul inger.

Balbaia un mic scuze asa de mladios si imbietor incat credeam ca urechile mele nu ar merita sa auda asa un glas sfant.

I-am spus ca nu este nimic si m-am prezentat cum se cuvine in fata lui si am incercat sa ii aflu numele printr-o intrebare complet banala.

El foloseste un zambet atat de cald incat credeam ca ma voi topi pe loc.

,,Angel,, il aud cum pronunta energic ducandu-si mainile la spate ca un copil de gradinita.

Ii raspun la zambet si fara sa vreau ii ciufulesc putin parul si il intreb ce cauta pe vremea asta afara crezand ca s-a piredut de cineva.

Din nefericire nu ma asteptam la raspunsul pe care mi-l daduse: ,,Astept sa ma duc in Rai.'' Spusese indreptandu-si privirea de la mine spre cer si pastrand acelasi zambet.

Il zdruncinam si tipam la el ca este nebun dar nici nu ma baga in seama. Oamenii care treceau pe langa noi se uitau la mine de parca eu as fi cel nebun si nu ii dadeau atentie micutului ,,inger,,.

Cand in sfarsit si-a luat privirea de la cer si si-a indreptat-o spre mine, o mica lacrima i-a cazut de pe obraz apoi mi-a zis cu o voce usor tremuranda dar totusi pastrand acelasi zambet: ,,Ma bucur ca cineva m-a putut vedea in sfarsit. Acum cel putin pot pleca si sa veghez asupra cuiva impacat.,,

Nu puteam crede ce spunea. Speram sa fie o gluma nereusita a cuiva. Speram din tot sufletul ca asa sa fie, dar din nefericire cand l-am vazut ca se transforma in particule incetul cu incetul, siroaie de lacrimi mi-au parasit obraji aterizand pe chipul lui angelic.

Dintr-un impuls l-am luat in brate continuand sa plang si l-am starns tare sperand ca nu mai pleaca.

Inainte sa se prescimbe de tot in niste particule stralucitoare mi-a spus cu acel zambet inca pe buze: ,,Am sa veghez asupra ta cand am sa ajung acolo. Adio...''

Cand el a disparut complet m-am uitat dupa ultimele particule ce pluteau inspre cer de parc s-ar intoarce.

Cand nu le-am ma vazut am cazut in genunchi si am inceput sa plang in hohote.

Un domn care statea de ceva timp deoparte a venit si m-a intrebat ,,De ce plangi.''

I-am raspuns ca un copil tocmai a plecat in rai.

El mi-a raspuns cu un ton trist: Scuzati-ma ca va spun asta, dar, nu era niciun copil aici.'' Dupa aceea a plecat exact cum a venit adica nevazut.

Cum putea spune asta? Eu nu innebunisem? Stiam sigur ca ma lovisem de cineva, ca ma lovisem de ceva, ca...

Apoi mi-am dat seama de ce vazusem, de ce ma lovisem, ce ma facuse sa ma atasez asa de tare. Chiar era un inger! Un inger printre noi oamenii.

M-am uitat la cer si pentr-o fractiune de secunda i-am vazut acel zambet apoi am auzit ultimul lui cuvant. Adio.

In clipa urmatoare incepuse sa ninga asa de usor si de suav exact ca si el.

Un mic gand mi-a trecut prin minte cand unul dintre fulgi mi-a cazut pe obraz fix pe pometii rosi. L-am spus soptit sperand ca doa el sa auda si nimeni altcineva.

,,Sper sa nu fi ru cel ce plange.,,

Apoi m-am ridicat, mi-am sters ochii inca umezi si mi-am continuat drumul nestiut de nimeni.