Jurnal de campanie

1.

  Privirea neclara imi era atintita pe fereastra, acea zi avea sa se sfarseasca, era pe inserate, auzeam vag anumite discutii, dozaje si reguli... Ochii inca nu mi se uscasera, inca tremuram si inca imi auzeam strigatul surd pe care il memoram, un strigat pe care nu avusesem curajul sa il fac auzit, inca nu intelegeam, inca nu ma trezisem de-a binele, insa durerea surda din bratul stang ma tinea conectata la ceea ce era fizic si adevarat.

Numai durerea mea era pe pamant, gândul imi era printre ceea ce era in nefiinta, eram conectata cu un picior in rai si cu unul in iad. Eram a nimanui si totusi erau toti cu privirea asupra mea si ma menajau cu alinare si mila. Ma dezgustau acele priviri si nu puteam intelege surda dorinta de a ma risipi in acelasi timp cu acele cuvinte amare si grele. De ce eu?! numai asta imi rasuna in cap... Fusesem alegerea gresita a destinului, fusesem prinsa la colt si nu avusesem niciun cuvant de spus in apararea mea, nu as fi putut privi ceea ce urma si nu as fi putut cantari toate optiunile mele. Si la naiba! In final tot eu fusesem alegerea altcuiva.

As fi putut sa plec, sa ma ridic cu toate acele fire din brate si sa o iau la sanatoasa, as fi putut sa ma prefac ca nu am ce cauta acolo. Puteam sa-i dau naibii pe toti si parca nu as fi putut nimic ... eram neputincioasa si slabita, asta fusese ceea ce-mi rapise toata vlaga si dorinta de viata. Acea conditie de sanatate ,care incepea deja sa puna stapanire pe tot ceea ce era al meu cândva ,imi ranjea in fata si ma acapara, asa incepea prima zi din aventura noastra impreuna ... Asa incepea prima zi din viata unui diabetic care avea sa se prabuseasca la finalul capodoperei sale. Un adapost gol si rece in care s-a mai strecurat cineva cu bocancii grei si murdari.

Chiar si acum gasesc greu acest moment si totusi patetic ...