🦋1🦋

2.2K 96 14
                                    

[Taehyung pov]

   Bună...Eu sunt Kim Taehyung și am 17 ani , mă aflu cu părinți într-o excursie la un hotel de lângă  padure.
   În timp ce părinți mei au vrut să se odihnească în continuare fiind ora șapte jumătate ,eu am ieșit la o plimbare.
   După un drum liniștit de câteva minute,ajung la intrarea pădurii,admir puțin priveliștea, până când ceva îmi atrage atenția. Mă apropii puțin și constat că sunt niște lalele,sincer nu am mai văzut astfel de florii,au o culoare foarte neobișnuită,acest roșu sângeriu le face așa interesante.

  Merg încet spre acele lalele, și culeg câteva, însă când mă ridic ochii mi se măresc,iar inima o ia la goană, un lup se află în fața mea,eram curios de înfățișarea acestuia, însă fug rapid din acel loc,cu lupul pe urmele mele

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

  Merg încet spre acele lalele, și culeg câteva, însă când mă ridic ochii mi se măresc,iar inima o ia la goană, un lup se află în fața mea,eram curios de înfățișarea acestuia, însă fug rapid din acel loc,cu lupul pe urmele mele. Nu am mai văzut niciodată o astfel de specie,pare scos dintr-un basm.

  Chiar dacă sunt foarte speriat,sunt  uimit de felul în care arată lupul

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

  Chiar dacă sunt foarte speriat,sunt  uimit de felul în care arată lupul.
  Alerg de ceva timp,  lupul este tot în urma mea. Însă o idee îmi vine în minte,caut cu privirea un copac mare în care mă pot  urca , și nu mai stau pe ganduri și urc repede în copac ,iar lupul se află la baza lui, însă nu spre norocul meu nu se poate urca. Din neatenție scap o floare ,lupul luând-o  în gură,ca mai apoi să încerce din nou să urce. 
Într-un final se dă bătut și pleacă , răsuflu ușurat ,apoi strâng florile rămase bine în mână pentru a nu le pierde și cobor jos,asta după un timp în care încă am mai stat în copac.
    Un gând îmi străbate mintea,  nu știu unde mă aflu și nici nu am semnal la telefon , dacă o i-au din partea din care am alergat,cu siguranță voi da din nou de lup, așa că o i-au în direcția opusă.
  După încă puțin timp de mers întru într-o pădure mai deasă și întunecoasă , când dintr-o data , niște mârituri se aduc dintre copaci. În fața mea apar în câteva secunde , o haită întreagă de lupii.

 Lacrimi îmi curg pe obrajii roșii din cauza  frigului ce se lăsase  și tot corpul îmi tremură,sunt înconjurat de luplii care se tot apropie, îmi simt picioarele moi  și dintr-o dată văd numai acel negru ,pe care nu vroiam să îl vad vreo dată, s-a...

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Lacrimi îmi curg pe obrajii roșii din cauza  frigului ce se lăsase  și tot corpul îmi tremură,sunt înconjurat de luplii care se tot apropie, îmi simt picioarele moi  și dintr-o dată văd numai acel negru ,pe care nu vroiam să îl vad vreo dată, s-au măcar până când voi muri.

[ Jungkook pov]
  Stau liniștit pe canapeaua din living și mă uit la televizor , când dintr-o dată apare una dintre garzi cu un baiat în brate. Mă strâmb puțin, în timp ce încerc să înțeleg ce se întâmplă.

— Scuzați deranjul provocat,dar am  găsit  acest băiat pe  teritoriul dumneavoastră și se pare că este om.

— Du-l în camera mea ,te rog și cheamă-l pe Jimin.

— Da domnule,acum!

În timp ce acel gardiat îl duce în dormitorul meu ,eu i-au trusa de prim ajutor, deoarece ,era zgâriat pe brațe și la piciorul stâng , după mă îndrept ușor spre camera mea și merg cu pași mărunți spre pat ,unde se află acel om,l-as trusa lângă pat , și mă îndrept spre dulap, i-au un prosop și mă întorc lângă pat. Ușa se deschide în următoarele secunde, Jimin intrând pe ea.

— Jimin, am nevoie urgent de un lucru de la tine.

— Spune ce și îți voi aduce.

— Am nevoie de niște pijamale.

— Pentru a face ce cu ele? Vreți să vă schimbați garderoba? Întrebă Jimin și chicotește.

— Nicidecum și la naiba vorbeșt-mi normal, mă cunoști de atâta timp, pijamalele sunt pentru el,spun și arăt spre băiatul întins pe pat.

— Cine este el?

— Nu știu , gărzile l-au gasit pe teritoriul meu, dar nu contează asta acum,doar adu-mi pijamalele, în timp ce eu îi curăț rănile.

— Ok, aduc acum!

Jimin placă după pijamale,iar eu  îi dau jos hanoracul și adidasi ,le duc în coșul cu rufe ,apoi apare și Jimin cu pijamalele albe cu putin roz , în forma de iepure.

Jimin placă după pijamale,iar eu  îi dau jos hanoracul și adidasi ,le duc în coșul cu rufe ,apoi apare și Jimin cu pijamalele albe cu putin roz , în forma de iepure

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.


— Multumesc Jimin!

— Cu placere! Mă anunți dacă mai ai nevoie de mine.

— Bine.

— Paaa. Spune acesta lungind ultima vocală .

Eu doar îi fac cu mâna.

Îl i-au pe băiat stil mireasă,chiar e ușor, și îl duc în baie unde îl dezbrac de tot. Îl bag în cada și încep să îl spăl peste tot ,mai puțin parul , îl scot afară și îl îmbrac,merg cu el în dormitor și îl așez pe pat și încep să îi dezinfectez rănile, apoi după ce le bandajez îl acopăr cu plapuma, la final
mă ridic de pe pat și ies pe usa afara.

🍷Daddy the vampire🍷Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum