îngerii decăzuți | larry A.U.

𝟓

•

„Nu sunt un înger,
dar mi-am desfăcut aripile
de multe ori.”

— Mae West

•

Levi

După un drum prin ploaia rece de vară, ajung într-un sfârșit în cartier. Casa mea nu se află la intrarea cartierului și sunt nevoit de fiecare dată să mai traversez câteva case de pe partea dreaptă a șoselei principale. După alți câțiva pași făcuți, ajung în fața casei. Casa mea este destul de deteriorată și lipsită de gust, dar a fost și este prima casă pe care mi-am permis să o cumpăr.

Scot cheia din buzunarul de la spate și o bag în clanță. De obicei clanța se descuie destul de greu, dar măcar ține ușa încuiată... Și mai am și obiceiul să mă uit în stânga și dreapta la casele de lângă mine în timp ce deschid ușa. Imediat în stânga locuiește un bătrân cu Parkison care își petrece mereu timpul la fereastră. Uneori îmi răspunde la salut ridicând o mână. Din câte am înțeles, soția i-a murit acum câțiva ani, iar copiii lui sunt plecați dincolo de granițele Regatului Unit. El locuiește împreună cu nepoata lui care are grijă de el. Să fi bătrân, bolnav și uitat de lume. Asta chiar este o pedeapsă cruntă atribuită unui om pe Pământ.

În partea dreaptă obișnuia să locuiască un nebun care acum s-a mutat din cartierul ăsta imbecil. Iar eu locuiesc de doar câțiva ani aici. Din câte am înțeles de la o bunică de vis-a-vis, înaintea mea a locuit un cuplu care a murit spulberat pe trecerea de pietoni. Un fior puternic mă străbate din cauza gândului ăsta.

După ce aud clinchetul care îmi spune că am descuiat ușa, o împing și intru înăuntru. Ca de obicei, mă întâmpină același aer gri, trist. Arunc o privire ceasului de pe peretele holului de parcă l-aș saluta; îmi arată ora 18. Ar trebui să mănânc ceva. Mă descalț și mă îndrept către canapeaua din sufragerie în care mă și trântesc imediat. Apuc punga cu chipsuri de pe măsuță, desfăcută acum trei zile și o privesc. Oficial am numit-o cina din seara asta. Într-un fel sau altul, urăsc faptul că trebuie să mă hrănesc ca să rezist zi de zi. E o nevoie stupidă a organismului și mai este și deranjantă. Chiar admir puțintel pământenii care sunt nevoiți să suporte foametea.

Iau cu grijă un chips și îl mănânc, mestecând alert. Oare cum își mănâncă îngerul chipsurile? Mușcătură cu mușcătură sau le mestecă încet? Sau poate nici nu mănâncă chipsuri cu brânză...

Dar mai important, de ce mă gândesc la dușmanul meu din altă lume? Dumnezeul lui spune să ne iubim semenii, dar eu sunt de neiubit. Nu sunt demn de iubirea nimănui... nici măcar de a lui Freddie.

În fața ochilor mei îmi apare imaginea îngerului întruchipat în ospătarul visător, cu părul lung prins la ceafă într-un coc de zici că ar fi un fel de Gaston și cu ochii de un verde bizar de deschis. Fix ochii lui de înger au rămas.

Încetează.

Un alt lucru de care privirea mea a fost legată a fost de gura lui. Tipul ăla chiar are incisivi de iepure și buzele potrivit de pline.

Încetează dracului.

Nu pot.

De ce?

Pur și simplu.

Îmi trag un pumn ușor în frunte și îmi continui mestecatul monoton al chipsurilor, însă brusc simt o adiere ușoară, cu toate că fereastra este închisă. Observ cum paginile unui ziar vechi sunt ridicate puțin în aer.

Ai încetat?

Da. Dar lasă-mă să te întreb ceva.

Ascult.

Oftez.

  – Ce naiba cauți aici și arată-te, mă răstesc cu voce tare.

O altă adiere de vânt se mișcă circular, în urma căreia apare el. Îl privesc din cap până în picioare, apoi îi fixez privirea.

  – Arăți oribil ca om, Lucifer.

  – N-am chef de măgăriile tale, Leviathan.

Rânjesc de parcă aș avea vreun plan diabolic, dar știu prea bine că el îl are defapt.

  – Ce vânt te aduce în lumea muritorilor? Parcă ăștia te dezgustau ca și gândacii.

  – Știu, dar eu am venit aici pentru tine. Preamăritul m-a trimis cu un mesaj special pentru tine.

Îmi trosnesc degetele.

  – Să auzim.

El își întărește postura, pregătindu-se să vorbească din nou.

  – El vrea un schimb cu tine.

  – Ce schimb?

Inspiră aer în piept.

  – Vrea ca tu să îl ispitești pe înger înspre forța Infernului. Simplu ca bună ziua.

  – Și mie ce îmi iese? Și de ce îl interesează?

  – Doar ai răbdare și ascultă.

Îmi dau ochii peste cap.

  – Îngerul e destul de naiv încât să fie manipulat. Modelat după voia oricui, dar în special după voia ta. Recompensa ta ar fi întoarcerea ta în Iad, deci totul ar reveni la normal pentru tine.

  – Eu aș putea să revin la imortalitate?

Lucifer cuviință.

  – Asta doar dacă îți îndeplinești condiția.

  – Și cum propui tu să îl ispitesc?

  – Simplu. Îl atragi cu atuurile tale, îmi răspunde în timp ce el se transformă iar în vânt.

  – Tu glumești?

Să fim serioși, ce atuuri am eu?

Îți dau timp să te gândești.

Asta chiar că a fost o explicație de tot rahatul, frate.

Doar fă-o.

Mă ridic în picioare și privesc cu goliciune ceasul. Un rânjet straniu îmi apare pe moacă.

O să mă gândesc la oferta asta.