Gânduri nerostite

Brățara

Azi când mă uitam prin lucrurile mele împrăștiate, am găsit o brățară. Era aurie și strălucitoare ca lumina pe care am vazut-o in tine și era decorata cu pietricele mici de cristal care îmi aminteau de putinele stele pe care le zăream pe cerul nopții când ne plimbam împreună. Micuța bijuterie nu și-a găsit locul încă... Ea sta acum la mana mea dar... Trebuia să stea la a ta. Era făcută pentru tine, avea scopul de a-ți reaminti de dragostea mea de cate ori o observai atârnând in jurul încheieturii tale. Dar acum și-a găsit alt rol. Semnificația ei... suferă... un fel de erori, întrucât aceasta îmi declanșează un izvor necontrolat de lacrimi și confuzii care, recunosc, îmi fac mai mult rău decât bine. Imaginea ei pe mana mea mă face să-mi pun atâtea întrebări și să vorbesc cu mine însămi în nopțile in care nu am somn, sa rad, să plâng și să-mi răspund singura la dileme în urma cărora trebuia să se audă vocea ta. Îmi povestesc mie bârfe la care ar fi trebuit să razi tu, îmi cant balade de dragoste la care-speram eu candva- trebuia să tresărim împreună. Adorm greu strangandu-mi perna care îmi trezește în amintire căldură îmbrățișărilor tale. Ar fi trebuit sa vorbim mai mult, sa iubim împreună, sa visam împreună, sa suferim împreună, sa luptăm împreună, sa plângem împreună... Acum, ochii mei se lupta din greu sa ducă amalgamul de lacrimi făcut pentru două priviri și mana mea depinde de un stilou și o foaie pe care scrie tot ce nu am apucat să-ți spun eu...