2. Scorpia aia. D.

24 3 38
                                    

🪐

   Viața mea a devenit bună.

   Chiar atunci, în acel moment perfect, în timp ce îmi parcam Audi-ul negru, mat, în garaj, mi-am spus asta.

   Viața mea a devenit bună.

   Dar nu perfectă.

   Și să fiu al naibii de nu aveam să o fac perfectă, distrugând-o pe snoaba aia!

   Am coborât din mașină, simțindu-mi capul greu. Astăzi – ziua de care nu voiam să îmi aduc vreodată aminte. Pe bune acum, să intri liniștit și zâmbind în clădire, salutând, și să îi vezi pe toți privindu-te ca pe o ciumă... În fine, nu am realizat pe moment ce s-a întâmplat, dar când am ajuns în biroul meu perfect, șeful a venit la mine și m-a pus să îmi deschid computerul pe știrile locale, să le citesc.

   De obicei nu citesc știrile. Știu că, având în vedere locul în care lucrez, ar trebui, dar pur și simplu mă plictisesc. Nu înțeleg de ce oamenii se preocupă de viața altor oameni. La urma urmei, când tu nu ți-ai terminat de aranjat propria viață, ce treabă ai cu viața celorlalți?

   Dar am deschis pagina. Și am citit.

   Aleandra Cass, faimoasa, scârba Aleandra Cass, a declarat cum că lucrează la un computer căruia nu i se va putea găsi locația. Un computer. Nu programul meu, ci ceea ce noi, la Microsoft, încercăm să facem de ani buni.

   Problema este internă. La programarea internă, pe care eu unul o urăsc.

   Dar nu asta contează. Contează că a venit tâmpita asta să schimbe totul, de pe o zi pe alta. Ten fondations este o companie de mare succes. O companie cu care nu vrei să te pui. Dar asta nu înseamnă că noi suntem nimeni pe pământ. Asta nu înseamnă că au dreptul să ne ia ideile!

   Și partea mai rea, șeful crede că ar trebui să facem echipă. Și când a spus „ar trebui" s-a referit la mine. Nici de a-l naibii ce sunt nu am de gând să mai lucrez cu ea.

   Am oftat, trăgându-mi puțin de cravată pentru a lărgi nodul. Mi-am luat inima în dinți, pregătit să fiu asaltat de... iubire la intrarea în casa lor.

   Și cum am spus, nu am apucat bine să fac doi pași, că s-a și întâmplat.

— Mami, a venit unchiul D.!

   Mannuele a venit în fugă la mine, sărindu-mi în brațe. Am cuprins-o, ridicând-o de la pământ și zâmbindu-i.

— Ce face micuța mea preferată?

— Lasă-mă, a râs când am început să o gâdil. Am fost la școală la tati azi!

   Mikel preda astrologia la o universitate din oraș, iar Delilah lucra ca designer interior. Au o viață frumoasă acum. S-au și căsătorit acum doi ani, dacă nu mă înșeală memoria.

   Au fost și au rămas prietenii mei. Mikel, cel mai mult. Nu că nevastă-sa ar fi o scorpie sau ceva, dar e prea protectivă, naivă, și femeie.

   Femeile sunt bune, dar pentru alte chestii, după părerea mea.

   Și nu e ca și cum aș fi vreun misogin sau ceva, doar că visurile cum că într-o zi, când voi intra în casă, în brațe îmi va sări o fetiță ce va striga „Mami, a venit tati!" s-au cam spulberat.

   Ea le-a spulberat.

   Scorpia aia afurisită!

— Foarte tare, Mannuele! Bravo, scumpo, i-am zâmbit lăsând-o jos. Știi cumva unde e tati acum?

Regăsind InfinitulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum