Absolutul

C a p i t o l u l 5

După ce a plecat Vladimir, mi-am luat geaca și am plecat pe jos spre casa lui. Deși, puteam să iau un taxi, am preferat să am mai mult timp de gândit. Trebuie și vreau să repar ceea ce am făcut. O să vorbesc deschis cu el, cum trebuia acum o oră când a venit la mine. Nu-i în regulă să mă joc așa cu mintea lui chiar dacă el asta face cu mine.

Mă învârt pe lângă casa lui de vreo 10 minute și tot nu am curajul sa intru. De ce presimt că tot eu o să ies cea rănită din toată ecuația? Oftez și mă așez pe băncuța din fața casei, cu priveliște numai bună la parcul de lângă. Îmi scot o țigară din pachetul cumpărat cu câteva minute de la magazinul din colțul străzii, și o aprind fumând din ea de parcă viața mea ar depinde de asta. De ce el și de acum? De ce acum când m-am schimbat atât de mult față de cum eram? De ce acum când, îl pot răni și eu la fel de mult cum mă poate răni și el pe mine? În relația cu Silver am fost trântită de pământ atât de brusc și brutal încât acum îmi este teamă și de gândul la o nouă incercare. Sunt conștientă de diferențele vizibile intre cei doi și știu sigur că, într-un fel, Vladimir nu m-ar răni in felul în care a făcut-o Silver. Dar totuși, odată ce ai fost "fript", suflii și în mâncarea rece ca să nu mai pățești încă o dată. Îmi sting țigara cu piciorul pe aleea din fața casei lui și îmi scot telefonul cu intenția de a îi scrie.

"Bună Vladimir. Îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat mai devreme. Încă vreau să vorbim. Ai adormit?"

Apăs pe tasta de send și trec câteva secunde până îmi răspunde.

"Nu. Nu am adormit. Nu pot. Spune ce te apasă. Știi bine că eu sunt aici pentru tine mereu."

Nu așa cum aș vrea eu se pare dragă Vladimir. Scriu și sterg mesajul pe care vreau să îl trimit nefiind sigură dacă ar trebui totuși să grăbesc lucrurile. Nu îmi place să ma grăbesc deloc.

"Umm.. Sunt în fața casei tale."

Atât. Simplu si scurt. Știu că nu trebuia să-i scriu mai mult. Este atât de atent la detalii încât uneori mă sperie si pe mine. Blochez telefonul și mă ridic oftând de pe băncuță de parcă m-aș duce să mă predau pentru o crimă, mustrată fiind de conștiintă. Pornesc alene spre ușa casei lui, vrând să lungesc timpul până ajung la ea. Ce să vezi? El era deja în ușă cu părul ciufulit și cu ochii mici. Deci, dormea. Așa, să mă faci să mă simt și mai prost.
Idioato, Celeste, nu puteai să aștepți? Din cauza ta e așa. Când ajung în fața lui, mă trage într-o îmbrățișare care e binevenită si pe care o primesc bucuroasă.

-De ce mi-ai spus că nu dormeai? Se vede clar că te-am trezit..

Îmi las privirea în jos tristă că i-am stricat somnul. Acesta îmi prinde gentil bărbia și mă obligă cumva să mă uit în ochii lui. Acei ochi în care mă pierd. Mă privește cald și drăgăstos și îmi zâmbește de parcă aș fi un copilaș. În momentul ăsta așa mă simt. Un copilaș mic și prostuț.

-Cel, puteam să fiu nedormit și de 3 zile. Nu contează când vine vorba de tine. O să am timp să dorm. În plus, dacă îți spuneam ca dormeam, plecai și, nu ai mai fi vorbit cu mine curând.  Te cunosc. Hai să intrăm în casă, să bem cafeaua pe care n-am apucat să o bem, și să discutăm.

În tot timpul în care a vorbit, m-am uitat pierdută numai în ochii lui iar când a tăcut nici nu știam ce a spus. Am auzit vag câte ceva, iar când mi-a facut loc să intru, am înțeles. De ce mă simt că fac ceea ce e greșit și corect în același timp?
Trec ușor pe lângă el cu direcția spre bucătărie, iar el mă urmează imediat după ce închide ușa.
Mă așez pe locul meu special pe care nu-l mai ocupă nimeni din spusele lui, și aștept să îmi pună cafea în cana mea adusă de acasă.
Imediat cum se așează în fața mea, mă privește profund și curios, luându-mi mâinile în ale lui, exact cum a făcut la mine acasă. De data asta nu le mai retrag.

-Deci? Ce te apasă atât de tare încât nu ai comentat nimic de când ai intrat în casă?

Zâmbesc ușor în colțul gurii amuzată de faptul că, mereu când intru la el în casă găsesc câte ceva de comentat despre faptul că este dezordine sau că nu a aerisit casa.
Devenise deja un obicei, și în felul ăsta era mai ordonat. Cel puțin, când știa că vin pe la el. Cum azi nu știa, este dezastru. Am impresia că el face curățenie exact ca în desene. Ascunde mizeria sub preș. Tipic lui.
Oftez și îi strâng mâna ușor.

-Sunt foarte dată peste cap de întoarcerea lui Silver.

Acesta se uită curios la mine și parcă aș mai vedea un sentiment în ochii lui dar, nu îmi dau seama încă ce este.

-Încă îl mai iubești?

Parcă mă intreabă în reluare așteptând un răspuns cu sufletul la gură. Nu, sigur mi se pare mie. Asta vreau eu să văd.

-Nu. În nici un caz. Sunt doar sentimente negative față de el tot ce mai simt. Și, nu o să-l iert niciodată pentru ce mi-a făcut.

Răspund grăbită parcă vrând să-l liniștesc cu privire la faptul că intre mine și Silver nu o să mai fie nimic niciodată.
Îmi retrag o mână ușor ca să iau cana, să beau o gură de cafea. A făcut-o exact așa cum îmi place. Fără zahăr și cu puțin lapte.
Îl privesc cu coada ochiului și îl văd oftând ușurat și uitându-se în jos. Las repede cana pe masă și îl privesc.
Vladimir tresare încet, și parcă își caută cuvintele ca să iasă totul bine.

-Atunci de ce ești așa dată peste cap? Știi bine că o să-l țin la distanță de tine.

Îi zâmbesc ușor și cald, și îmi dreg vocea.

-Nu mă așteptam să se întoarcă așa de repede. Nu m-ai cunoscut când a plecat el și, este mai bine. Ajunsesem o epavă. Nu eram așa înainte. Eram foarte prietenoasă, zâmbitoare și îi ajutam pe toți. Aveam foarte mulți prieteni și ne distram mereu. Ideea este că, iubirea s-a dus și, au rămas rănile care se vindecaseră dar s-au redeschis atât de brusc încât, m-a amețit total. În capul meu este o avalașă totală.

Trag o gură de aer și continui repede ca să nu mă întrerupă el. Acum ori niciodată.

-Iar apoi.. Ai apărut tu. Blondul enervant care blochează intersecții. zâmbesc ușor la amintirea aia și continui. Ești un prieten minunat și mă bucur că ne-am întâlnit. Și, era totul perfect până când, ne-am sărutat. Prima dată am zis că, e în regulă. Dar au mai urmat încă câteva săruturi iar eu sunt atât de confuză.. De ce? De ce faci asta și după parcă uiți de ele? De ce acum? Și, de ce tocmai tu? Mă așteptam de la ceilalți fiindcă abia așteptau ca eu să încep să mă uit după alți băieți. Dar, nu mă așteptam să vină de la tine.