Absolutul

C a p i t o l u l 1

Ploua. De fapt, e putin spus asta. E furtuna in toata regula iar eu, merg ca si cum n ar fi. E frumoasa ploaia. Cel putin, eu o iubesc. Ploile de vara sunt cele mai frumoase. Vara in general e minunata. Fara scoala, teze, teste, ascultari,  nu mai trebuie sa suport oamenii pe care ii detest. Simt ca si cum natura simte ce simteam eu acum doi ani.
Ma opresc la o cafenea de unde imi iau o cafea simpla si niste briose cu ciocolata, fiindca mai am cativa pasi pana acasa. Presimt ca ma paste o raceala zdravana dar nu imi pasa.
Cum intru in casa, las dare de apa in urma mea pana in bucatarie, unde asez frumos cafeaua aburinda si briosele pe un platou. Miroase minunat.
Fug la etaj in camera sa ma schimb si sa imi recuperez telefonul, si ma intorc la fel de repede ca sa beau cafeaua calda cu o tigara.
Chiar inainte sa ma asez pe scaun, soneria de la intrare se aude, ceea ce ma face sa pufnesc si sa ma incrunt in acelasi timp. Cine ma cauta la ora asta? Chiar inainte sa ma relaxez s a gasit sa vina.. Cu pasi lenti ma indrept spre usa ca sa enervez persoana care nu ma lasa sa ma relaxez, in drum apuc si bata pregatita pentru ocazii ca asta si ma uit pe vizor.

Negru. Nenorocita de persoana a pus degetul pe vizor ca sa nu mai vad eu. Ei lasa asa.
Strang bata mai tare in mana si deschid usa fulgerator ca sa l iau pe nepregatite.

-Stai! Nu da!

Tipa in frica si disperare persoana care a indraznit sa ma deranjeze.

-Cine esti, si ce vrei?

Recit replica invatata la cate ori am zis-o,  ursuza si incruntata.

-Umm.. Axel. Ma numesc Axel. Doar ce m am mutat cu sora si mama mea aici.

Arata cu degetul spre casa de langa mine. Putin cam derapanata si cam veche dar e buna pentru ei pe vremea asta.

-Bine. Si ce vrei?

-Auch. Cam irascibila.

Mormaie cuvintele cu intentia de a nu l auzi.

-Auzi, stii ceva? N am sa fiu draguta si ospitaliera. Mai ales cu o persoana pe care o cunosc de nici cinci minute. Poti sa te duci de unde ai venit iar daca vrei, iti dau si eu un avant cu bata asta.

Dupa ce termin de spus ce aveam, ii inchid usa in nas si incep sa chicotesc. Ce speriat era saracul. Oftez si imi aprind tigara care era deja pregatita. Axel. Hmm.. Presimt mult amuzament pe baiatul asta. Intind mana spre paharul de cafea dar suna din nou soneria.
Hai ca e chiar culmea. I am zis sa se care frate. Ce parte nu a inteles?  Vreau sa stau si eu naibii linistita putin. Macar pana se intoarce sora mai mare de la serviciu.

-Parca ti am zis sa te cari naibii!

Spun deschizand usa brusc, dar in loc de parul brunet si ochii caprui, dau de o claie rosie ca focul si ochi la fel de căprui. Ca sa vezi.. aschia nu sare departe de trunchi.

-Tu trebuie sa fii sora lui Axel. Nu?

-Da. Eu sunt.

Chicoteste si bate usor din palme.

-Amanda ma numesc.

Intinde mana spre mine iar eu doar o privesc. Chiar se asteapta sa ii strang mana?

-Aha. Bine. Si, ce vrei?

Ochii mari se fac si mai mari daca era posibil, iar zambetul ii dispare de pe fata. Dar isi revine foarte repede incat ma intreb daca am vazut bine sau mi s a parut.

-Am adus niste placinta cu afine si suc. Vreau sa o cunosc mai bine pe fata care l a speriat asa rau pe fraierul de Axel.

Chicoteste. Din nou. O sa ma doara capul, dar nici chiar asa cruda nu sunt.
Oftez si ii fac loc sa intre, aceasta neașteptand sa i zic si se duce fix in bucatarie.
Oftez din nou cand vad urmele de noroi lasate in urma ei. O sa ma puna la curatenie. Super.
Imi misc picioarele cat de repede pot pana in pragul bucatariei. Pana la urma e o straina si nu ma astept la lucruri prea bune. Dar cand o vad, impietresc si simt ca mi se umfla o vena pe frunte. Nu doar ca a lasat urme de noroi dar bocancii ei oribili sunt aruncati la intamplare si, a naibii ce e ca imi bea din cafea.
Dar ma calmez imediat cand o vad ca se stramba si se duce la chiuveta sa scuipe.