Jurnalul unei criminale

Ocean de sânge

Dragă jurnalule,

Lucrurile oribile continuau să se întâmple... Pur și simplu îmi era imposibil să mă controlez.

Unul dintre baieti se apropiase de mine si cu un zambet ironic pe față îmi spuse:

- Măi ciudato, am auzit ca te-ai luat de Arthur.

- Si ce bine m-am luat de el! Vrei sa fi tu urmatorul? am intrebat eu cu un ranjet pe față, pipaindu-mi cutitul din buzunar.

Băiatul râde zgomotos.

Era cam cu vreo doi ani mai mare decat mine si inalt cat un munte... Dar eu contam pe arma din buzunar.

- Tu sa te iei de mine? Atat iti trebuie fetiscano!

- Nu zau! Nu as vrea sa te bat aici... de fata cu toata lumea...

- Sa ma bati? Asta e prea de tot! tipa ofensat uriasul, intrerupandu-ma.

Namila aceea de om mă prinse de mijloc si imi trase un pumn in burta. Lovitura m-a aruncat l-a pământ. Băiatul se repezi asupra mea. Îmi scot cutitul şi, înainte ca tipul să îmi mai tragă un pumn, i-l înfig cu putere în stomac. Băiatul urlă în timp ce sangele țâșnește din trupul lui. Răsucesc cuțitul, apoi cu piciorul împing cadavrul de pe mine.

Acesta se rostogolește și rămâne cu fața în sus, lăsându-mi la vedere capodopera.

- Vrea cineva sa fie urmatorul sau imi aleg eu?

Ceilalți doi au fugit îngroziți, aproape împiedicându-se.

Grozav, scăpasem de ei. Acum trebuia să fug de acolo. Trebuia să ies din oraș.

Mă urc pe bicicletă și o iau la goană spre pădure. În câteva minute am ajuns la cimitir.

Ce puteam face? Nu puteam sa rămân în oras sau să mă duc acasă fiindcă mă vor prinde cu siguranță. Oare ce va zice mama când va afla despre toate astea? Ce va zice ea când va afla că fiica ei e o criminală?

Dar, într-un mod ciudat, nu îmi pasă. Nu mai am sentimente... Sunt un monstru cu inima de piatră. Simt că nu mai am suflet... Ma simt goală pe dinăuntru!

Cu ochii plini de lacrimi si cu inima zdrobita m-am cuibărit lângă mormântul lui Andy. Trebuia să mă linistesc.

- Îmi pare rău Andy... nu am reușit. Nu am putut să mă controlez. Te-am dezamăgit...

Noi lacrimi își fac apariția pe obrajii mei și curg în șiroaie spre bărbia care îmi tremura îngrozitor.

De mică am avut probleme cu furia, dar Andy era mereu acolo să mă liniștească. Îmi amintesc când într-o zi mă enervasem pe pisica vecinilor pentru că tot intra la mine în cameră. Era un animal frumos. O pisică neagră cu blănița lucioasă și ochii aurii. Dar era foarte afurisită! Zgâria pereții, cotrobăia peste tot dărâmând obiecte și trebuia să fugi o groază după ea până să o prinzi și să o scoți afară. Andy era mereu bun cu ea. Cu toate că tata i-a interzis categoric, Andy începuse chiar să o hrănească. Într-o zi am prins-o într-un colț, am luat-o de coadă și am strâns-o atât de tare de gât încât i l-am rupt. Când Andy s-a întors acasă m-a găsit cu leşul pisicii în mână. S-a întristat foarte tare, dar nu a fost rău cu mine. A încercat să mă ajute și mi-a arătat cum să mă controlez.

Oare ce ar zice el acum? Oare ar începe să mă urască?

"Nu te-aș putea urî niciodată" mi-a zis el după ce i-am omorât pisica.

- Ajută-mă Andy... Nu știu ce să fac...

Mi-aş dori să stau lângă mormântul lui până când polițiștii se vor gândi să mă caute aici și mă vor captura. Apoi mă vor închide în închisoare. Nu va mai trebui să îndur răutățile colegilor și nici bătăile tatei. Nu va mai trebui să mă chinui. Sunt atât de obosită... Probabil că în închisoare voi putea in sfârșit să mă linistesc.

Dar vreau să fiu liberă.

Îmi iau rămas bun de la Andy și urc pe bicicletă. Trebuie să îmi pierd urma printre copaci.

Sunt atât de recunoscătoare că e toamnă. Pământul e înghețat și nu las urme. În plus, frunzele uscate care îl acoperă fac urmele să fie și mai puțin vizibile.

Am mers o grămadă prin padure, aproximativ 20 km dupa presupunerile mele. Nu stiam unde merg. Mergeam pur si simplu inainte, fara sa imi pese de nimic. În jurul meu pădurea fremăta fantomatic. Vântul sufla printre acele de pin. Vuietul părea un urlet de jale, ca un spirit înjunghiat.

Ucigasa! Doar la asta mă puteam gandi. În rest nu simteam nimic. Eram ca un zombii care mergea aiurea prin pădurea întunecată.