❝𝖒𝖆𝖋𝖎𝖆'𝖘 𝖒𝖔𝖓𝖘𝖙𝖊𝖗❞ » 𝔭𝔧𝔪 ✓

𝟎𝟑𝟎

Ajunși în fața casei băiatului, Jimin a coborât din mașină pentru a-i deschide portiera iubitei lui, pantofii fetei atingând asfaltul și înaintând cu pași mici, lipsiți de viață, înspre intrarea în vila băiatului.

Roșcatul a oftat și a urmat-o, scoțându-și cheile pentru a deschide ușa, intrând împreună u logodnica lui și agățându-și sacourile în cuier.

— Hei, ești mai bine?

Întreabă prinzându-i mâna în a lui, nepermițându-i să plece înspre salon.

— Nu, Jimin..

Șoptește roșcata, urmând să își tragă ușor mâna din a iubitului ei, îndepărtându-se și intrând în marele living al parterului, Jimin urmând-o în timp ce își ascundea mâinile în buzunarele pantalonilor.

— Nu te mai gândi la asta acum. Sunt sigur că mâine, tatăl tău te va suna și veți rezolva totul, vei vedea–

— Cred că e momentul să terminăm cu acest teatru care a dus la moartea lui Changkyun.. îl întrerupe șoptind fără vlagă, privind înspre inelul de pe degetul ei.

— Poftim? întreabă băiatul surprins, de parcă nu ar fi auzit spusele fetei. Pentru tine, tot ce a fost între noi a însemnat 'teatru'?

— Nu știu cum ți-a venit ideea să ne logodim azi și să mințim că eram împreună de mai mult timp pentru a întoarce un local plin de mafioți împotriva lui, dar ai vrut asta pentru a scăpa de Changkyun?

— Belle.

I-a rostit numele obosit și s-a așezat pe canapea lângă ea, prinzându-i mâna ce îi tremura ușor în a lui, începând să o mângâie.

— Asta a fost cea mai eficientă metodă de a scăpa de afurisitul ăla, dar normal că nu ăsta a fost singurul motiv pentru care ți-am propus asta. Logodna este pe bune, și chiar vreau să devii soția mea, Belle.

— Tata nu ne vrea împreună. Tata ți-a omorât părinții, Jimin.. Chiar ai puterea de a uita asta și a conviețui cu criminalul familiei tale? Chiar crezi că poți face asta fără a-ți scăpa de sub control, așa cum ai făcut în seara asta?

— Da, Belle! Am puterea asta, și asta am de gând să fac, pentru tine. Pentru noi! Tu îmi dai putere, iubito. Înțeleg că a fost o seară grea pentru tine, dar te rog să nu spui asemenea vorbe acum și aici. Nu este deloc momentul potrivit, și am mai vorbit despre asta. Nu vreau să ne certăm dintr-un nimic.

— Prin 'nimic' înțelegi că tu și tata puteți scoate pistolul unul la altul, și poate chiar să vă răniți?!

Strigă exasperată în timp ce se ridică de pe canapea și o ia la fugă înspre ieșirea din cameră, Jimin ridicându-se și el și oftând frustrat.

— Am zis că totul va fi bine, Belle! strigă în urma ei, urmând să lovească canapeaua cu piciorul nervos.

Și-a strâns părul în pumni încercând să se calmeze, înjurând în barbă și îndreptându-se înspre bucătărie, scoțându-și un pahar de cristal și o sticlă de alcool din frigider, urmând să le ia și să își facă drum cu ele înspre biroul lui, trântind ușa în urma lui.

✰彡

După 10 minute în care abia a putut să ia o gură din băutura pe care și-o turnase, a lovit paharul de suprafața lucioasă a mesei și și-a trecut mâinile peste față, ridicându-se de pe scaunul negru de piele și îndreptându-se înspre ieșirea din încăpere.

A început să urce scările pentru a ajunge la dormitor, văzând ușa închisă, așa că s-a hotărât să ciocăne ușor crezând că este încuiată.

— Belle, te rog deschide..

A așteptat câteva secunde însă nimeni nu a răspuns, sprijinindu-și capul de ușă și închizându-și ochii.

— Încerc, Belle. La naiba, chiar o fac! Dar astă seară s-a întâmplat să cedez și să nu mai suport toate răutățile pe care tatăl tău continuă să le facă.. Lasă-mă să intru, iubito.

După încă câteva câteva momente, și-a dat seama că fata nu avea de gând să-i răspundă. A oftat și a apăsat clanța, găsind ușa deschisă.

— Îmi pare rău pentru seara asta, Belle–

S-a oprit nedumerit în loc la vederea unei camere goale, văzând ușa de la baie deschisă însă lumina nu era aprinsă.

— Ești aici?

A intrat în încăpere și a afirmat că era goală, ieșind și începând să o strige pe fată prin tot etajul, coborând înapoi scările pentru a ajunge la parter.

A vrut să intre în salon însă ușa principală ce era ușor deschisă i-a atras atenția, imediat ieșind și căutând-o cu privirea, însă nici urmă de Belle prin apropiere, oftând și scoțându-și cheile mașinii din buzunar pentru a pleca înspre căsuța ei.

— Unde ai plecat, Belle?

✰彡

Roșcata a mai aruncat o ultimă privire înspre casa lui Jimin, ștergându-și lacrima ce îi cobora pe obraz și ieșind din curtea acesteia, luând-o la pas pe alee pentru a ajunge la ea acasă.

Hotărâse că cel mai bine în seara asta este să stea separată de băiat, iar mâine nu va mai fugi de lucrurile care trebuiesc rezolvate.

Ajunsă la o mică intersecție s-a uitat stânga dreapta pentru a vedea dacă poate să treacă pe partea cealaltă, sprâncenele ei arcuindu-se la vederea unei mașini ce oprise în stânga ei, în fața trecerii. Însă nu se speriase pentru că mașina îi era prea cunoscută.

L-a privit pe Jeongguk coborând de la volan și înaintând înspre ea, făcând și ea câțiva pași înspre ei, ajungând amândoi în fața mașinii.

— Jeongguk.

— Belle, ce s-a întâmplat? întreabă curios când îi vede ochii roșii.

— M-am certat puțin cu Jimin.. Dar nu e atât de grav..

— Oh, îmi pare rău. Dacă vrei, pot să te duc eu acasă?

— Nu, nu vreau să te deranjez..

— Nu e niciun deranj. Urcă, insist. Nu pot să te las singură pe stradă, seara, în halul ăsta.

Și-a așezat mâna pe talia ei și a îndrumat-o înspre locul de lângă șofer, deschizându-i portiera și privind-o cum intră în timp ce zâmbea în colțul gurii.

A închis ușa și s-a grăbit să intre la volan, pornind din loc și apăsând butonul de pe chei pentru a încuia mașina, Belle ridicându-și confuză capul.

— De ce ai încuiat?

Brunetul nu a mai răspuns ci a apăsat accelerația, roșcata privindu-l ușor speriată, neștiind ce are de gând Jeongguk să facă.

— O să-l răzbun pe Changkyun, Park Belle. O să-mi răzbun fratele. Îmi pare rău că a trebuit să pici la mijlocul războiului dintre logodnicul tău, tatăl tău și noi, dar nu poți să fugi de soarta ta.