ʟᴇᴀᴠᴇ ᴏᴜᴛ ᴀʟʟ ᴛʜᴇ ʀᴇꜱᴛ | 2ᴍɪɴ

[0:01] Across this new divide

Două dintre cele 24 de tributuri. Au trecut peste ore, zile, săptămâni de iad.
Au ajuns atât de departe.

Seungmin simțea că și-a petrecut întreaga viață în Arenă, în acel loc unde timpul părea că s-a oprit. Abia dacă putea să își amintească viața din Districtul său - doar câteva fragmente ale unei familii, un cer albastru și iarba verde - atunci când închidea ochii.

"Îți e frig?"

Și-a ridicat privirea, observându-l pe Minho care intra în peștera mică pe care au găsit-o. I-a oferit lui Seungmin un zâmbet mic, în timp ce își dădea jos mănușile, lăsând la iveală pete roșii, proeminente, în fața focului.

Dacă mai era aceeași persoană ca la început, Seungmin și-ar fi retras privirea în alt loc, incapabil să tolereze mai multe implicări ale morții.

Dar acum era o persoană diferită, așa că privea; felul în care Minho arată în lumina slabă a focului, felul în care părul lui negru pare castaniu, felul în care buzele lui plantează căldura în adâncurile stomacului lui Seungmin, până și în frig.

Își amintea cum arăta zâmbetul acela, ochii încrețiți, fără îndoială, puternici și luminoși, chiar și într-o cameră plină de disperare.

(S-a întâmplat în timpul Paradei Tributurilor.

Senzația de rău se ridicase până în gâtul lui Seungmin, intolerabilă printre scânteile de lumină albă și printre aplauzele mulțimii. Blocată printre degete i se afla o floare roz - o Camelie, din ce i s-a spus mai târziu- cineva din audiență a aruncat-o, un adaos suplimentar, care să se potrivească părului său nuanțat mov deschis.

Iar atunci l-a văzut - l-a văzut pe Minho, de partea cealaltă a zonei, cu un zâmbet fermecător pe față - îmbrăcat în haine de culoare maro mat, ce străluceau pe el - era băiatul care ieșea cel mai mult în evidență.)

Acum era diferit. Mult mai supus și tăcut. Poate că pierderea ochiului drept a luat toată bucuria odată cu el, iar greutatea încă era prezentă pe umerii lui Seungmin.

"Puțin." Nu și-a desprins ochii de pe Minho nicio secundă - privind cum își așează arma lângă cuțitele fluture ale lui Seungmin și cum ia loc, aproape de el, ca de fiecare dată. "Doar unul rămas?"

Minho și-a apăsat buzele într-o linie subțire. "Nu trebuie să vorbim despre asta, dacă nu vrei-"

》》》》