Drogul Realității

Scena III: În gară + Dispariția

    în gară, El coboară din tren, pierdut în multidudinea de oameni ce- ori așteaptă pe cineva, ori coboară din tren, în grabă, sau urcă.. O caută din priviri dar nu reușește să o vad. Oamenii trec în continuare.. mișcarea lor începe a-și măritempoul, ritmul, viteza și totodată devine din ce în ce mai haotică (mișcare Browniană).- pentru o fracțiune de secundă, preț de o clipă, se opresc, îngheață cu toții, iar el vede printre oameni, trecători, o fată, tânără, cam de vârsta a doua, uitându-se spre tren, iar apoi spre el. Ea, o prezență ușor scoasă din context, poartă o mască chirurgicală, alb cu albastru. El o vede, iar ea imediat cum îi simte privirea dispare, se dezintegrează, din aria sa vizuală cât și din lumea lui, așa cum o știe, atât de rapid, spontan, precum a apărut în primă instanță.  

     -Lumea începe să-și reia cursul existențial, persoanele iarăși coboară din tren, unele, coboară, altele, și așteaptă, majoritatea, în același haos brownian descris la început. El trece cu privirea acest episod, se uită la ceas, și vedecă deja trecuse mult timp de când a ajuns în gară.. Ca prin minune, trecuseră 20 de minute. 

      Își ia bagajele și se duce la pub-ul apropriat gării, loc deîntâlnire a celor doi unde aceștia merg cu fiecare ocazie, vizită a lui, gândindu-se că poate o va găsi acolo.. 

     Intră, se duce la bar, și dă de un ins înalt, cu părul de un brunet șters, așternut cu niște fire de un alb aproape sclipitor, și cu niște ochelari mari, rotunzi, ce acoperă niște ochi adânciți de povara multor povești, personale, saunu, niște ochi obosiți de povara timpului, crud de altfel, cese scurge, neîncetat. Acesta îl privește, preț de câteva secunde, și după sparge tăcerea întrebând cu ce să-l servească..     

    El: O cafea, deocamdată. Și știi ceva de G? Ai văzut-o pe aici? Trebuia să ne vedem la gară și mă gândeam că poate a venit aici știind că urmează și eu să... în fine... Scuze... În general ea ajunge mereu la timp... Sunt puțin îngrijorat. Ama șteptat-o la gară 20 de minute, am și sunat-o, dar nu răspunde și..  

        *Îl întrerupe* 

   Barmanul*: - 19..

   El: Poftim? suprins fiind și totodată ușor amuzat.

   Barmanul: ..19  

    El: Scuze, nu înțeleg ce vrei să spui..   

   * începe să vocifereze, să vorbească din ce în ce mai tare, volumul glasului său crescând din ce în ce mai tare și rezonând în toată încăperea, și mai ales, în capul Lui*  

     Barmanul: 19! 19! 19! (repetând frenetic)  

    El: Nu înțeleg ce vrei să-mi spui! (ușor speriat) Nu înțeleg... Te-am întrebat unde este...    

  *îl întrerupe* 

     Barmanul: Și spuneai că ai așteptat în gară 20 de minute iar ea tot n-a apărut? (vorbind normal, de parcă nimic nu s-ar fi întamplat în urmă cu doar câteva secunde... de parcă totul ar fi fost, normal, oarecum..) Curios.. Oricum, Tu ești primul client care a intrat pe ușă.. Deci nu știu, îmi pare rău. Mă duc până în spate.. Daca ai nevoie de ceva, mă strigi te rog. 

    *Iese*    

     El: CE.. Ce s-a întâmplat? Um... în regulă... Poate sunt doar prea.. prea obosit.. -ori poate e de la noile pastile?-(gândindu-se ușor amuzat). Se duce la baie vrând să-și limpezească fața, cât și gândurile după experiența dubioasă, incertă, petrecută și săse trezească, psihic cât și fizic.Ajunge în baie, un loc ușor mizer, ancorat de-un verde mlăștinos redat de bucățile de faianță puse atât pe pereți, cât și pe podeaua, neștearsă. Se duce să se spele pe față, se ridică, și o vede înoglindă..