Alone

30.

***Aidan***

--Buna treaba. Acum are incredere in tine. Trebuie sa o ajuti in continuare, mi-a spus Alpha, seful haitei noastre care ma avea la imima dintotdeauna. Avand in vadere ca tatal meu i-a fost cel mai bun prieten, cred ca e normal.

Numai dupa ce a plecat mi-am ridicat privirea si m-am indreptat spre cei doi "oameni" care se uitau la mine.

--Nu e asa de rau in forma umana, nu?ii intreb ranjind.
--Nu, nu e asa de rau. E oribil !mi-a reprosat Ross, cel mai bun prieten al meu si singurul care nu ma considera un ciudat pentru ca stateam mult timp in forma umana.
--Pff. Ce sa zic! Nici nu stiu de ce fac asta!a scuipat cuvintele Jack. El imi era un fel de prieten. Mi-a salvat si viata odata cand eram un pui, dar cred ca doar pentru ca a vazut cat de bine se intelegea fratele lui mai mic cu mine.
--TU MA ASCULTI MACAR? a tipat el cam a o suta oara la mine in ultimele doua zile.

Marele lui defect era faptul ca factorul lui de transformare era furia. Iar cum el se enerva foarte repede din orice, nu prea putea iesi din padure.

--Nu, scuze. Ce spuneai?am incercat sa schimb subiectul, vazand cum ii apareau ghearele.
--Spuneam ca ceva nu e inregula. Stiu ca pana la urma ar putea ajunge una dintre noi, dar asta trebuia sa se intample acum doisprezece ani. Imi pare rau pentru Alpha dar s-ar putea ca tot efortul tau sa fie irosit pe o umanoida inputita, a spus pe un ton foarte jos, in caz ca il asculta cineva.
--SA NU II MAI SPUI VREODATA ASA! am tipat prinzandu-l de guler siimpingandul intr-un copac.

Desi el era cam cu patru ani mai mare dacat mine, eu eram mai puternic decat el si asta il enerva la culme.

M-a zgariat cu pe abdomen si am inceput sa marai. Adrenalina imi pompa in vene si din nefeticire adrenalina e elemenrul comun al factorilor nostri: furia si libertatea.

Am sfarsit amandoi lupi, in pozitie de atac. Si chiar l-as fi atacat daca nu s-ar fi bagat Ross intre noi.

Am fugit nervos lasandu-l pe Jack in spate, maraind. Trebuia sa ajung la scoala.

***Nick***

Am ras, facand cel mai bun ras flas pe care l-am facut in viata mea si uitandu-ma la el ca la un idiot.

Nu stiu de ce trebuia sa rad fals. Chiar nu credeam, de fapt eram sigur ca nu era nimic ciudat in legatura cu Miranda. Dar rasul pur si simplu nu imi venea.

Jake a plecat pufnind. Acum ca scapasem de el trebuia sa imi pun la punct planul de a recastiga increderea Mirandei.

Am intrat in scoala si am mers direct la dulapul Daianei trantindu-i usa in fata.

--Pactul pica. Nu mai pot sa o spionez pe Miranda si cu atat mai putin sa te las sa o faci de ras asa. O sa-ti dau inapoi fiecare afurisit de banut dar sa nu te mai apropii de mine si pe ea sa o lasi naibii in pace, m-am rastit la ea.
--Wow stai usor, leule. Nu imi trebuie maruntisul ala dar se pare ca, cuiva ii place ciudaaata , a spus cu o voce cantata.
--1. Nu e ciudata, doar tu esti idioata sa crezi asta, 2. Nu o plac, incerc sa ma revansez.

***Miranda***

Cand am intrat in hol, l-am vazut pe Nick vorbind cu Daiana si instataneu am facut cale intoarsa. Aveam o dispozitie surprinzator de buna avand in vedere ca m-am culcat pe la trei dimineata si chiar nu voiam sa mi-o strice amintindu-mi de cat de idioata am fost sa am incredere in el.

M-am dus la ora de sport pe calea mai lunga si am intarziat vreo cinci minute dar macar am ramas cu dispozitia intacta.

***
Au trecut abia doua ore si era din ce in ce mai greu sa il evit pe Nick. Parca era peste tot. Si in plus de asta trebuia sa ma feresc si de Rachel car incerca sa vorbeasca cu mine. Ma simteam prost sa o ignor asa, dar trebuia sa las apele sa se linisteasca atat pentru ea cat si pentru mine. Nu voiam sa ajung sa strig din nou la ea.

Ma indreptam repede spre laboratorul de biologie ca sa prind un loc in fata deoarece stiam ca Rachel se aseza in spare de obicei. Am ajuns prima si l-am gasit pe profesor scriind ceva la catedra.

--Miranda, stai. Voiam sa iti spun ca sunt placut surprins de evolutia ta la biologie, mi-a zis profesorul din spate.
--Multumesc, am apus neparand foarte interesata.
--Dai un exemplu foarte bun colegilor tai, a mai spus si a plecat.

Am plecat si eu, sa il caut pe Aidan. In acel moment, doar cu el puteam vorbi. Dar dupa zece minute de cautat prin toata scoala tot nu l-am gasit. M-am hotarat sa astept pauza urmatoare ca sa vorbesc cu el.

***
La cantina era mare aglomeratie. Iar cum eu nu eram foarte observabila, toata lumea ma imbrancea. Dintr-o data, am primit un branci in spate care m-a facut sa imi scap toata mancarea pe jos. Cineva s-a aplecat si mi-a dat budinca si sticla de Cola care erau singurele lucriri care au ramas intace de la impactul cu pamantul.

--Eu nu as desface sticla aia prea repede, mi-a zis Nick zambind.
--Multumesc, am murmurat fara sa stiu ce altceva sa spun.
--Haide, mi-a spus prinzandu-ma de cot. Sa iti luam altceva de mancare.
--Multumesc, dar nu trebuie, I-am zis dand sa ma retrag vizibil surprinsa. Ma holbam la el de parca ar fi avut doua capete.
--Ok, s-a dat el batut. Dar sa imi spui daca, pana la urma ti se face foame.

***Aidan***

Miranda se indrepta incet spre masa la care m-am asezat. Nu ma mira de ce arata asa surprinsa. Si pe mine m-a surprins scena de mainainte.

--Vrei?am aratat spre farfuria mea.
--Nu, mersi. O sa ma descurc eu. Unde ai fost pauza trecuta?m-a intrebat dupa o scurta pauza.

M-am uiat la ea, incercand sa inventez ceva pe loc. Nu voiam sa stie ca imi era frica sa nu pic testul la istorie pentru care nu am invatat nimic asa ca am fugit in padure. Mereu mi-am dorit sa merg la scoala ca si copii umani, iar acum regret asta.

--Umm..., mi-am uitat cartea de istorie si am fugit pana acasa sa o iau. Stii, cum casa mea nu e asa departe..., am zis incercand sa par convingator.

S-a uitat la mine fara sa para prea convinsa dar nu a mai insistat.

--Dar ce s-a intamplat cu Rachel?am intrebat incercand sa schimb subiectul, de parca nu auzisem totul. Am vazut-o cautandu-te.
--Poveste lunga, a spus rosind.

Si-a bagat in gura o lingura de budinca, incercand sa termine discutia subtil. Dar eu o cunosteam. Stiam cand se simtea incoltita si stiam ca avea sa reactioneze urat daca bat campii cu subiectul, desi imi doaream sa imi spuna. Aveam nevoie sa stiu ca are incredere completa in mine. Dar totusi am incetat cu vorbitul si am mancat in liniste.

***
Cand orele s-au terminat, am iesit din nou in padure sa ne plimbam.

Totul era perfect; liniste, soare deasupra copacilor , Miranda care se uita in jur zambind, simtind cu adevarat natura, pana cand I-am simtit mirosul. Privirea ei ma ardea in ceafa. Am vazut-o pe Miranda cum se incorda si mi-am dat seama ca I-a simtit si ea prezenta. Nu putea sa isi dea seama ca e un lup, sau ce fel de lup. Inca. Dar din cauza simturilor accentuate de factorul trait la maxim, in ultima vreme si din cauza tehnicii pe care o folosea, putea sa isi dea foarte bine seama ca, cineva ne urmarea. Si asta imi ingreuna sarcina de a parea nepasator si a merge mai departe.

Deci ea sigur voia sa intre in mari probleme si nu va ramane nepedepsita.

Heei lume! Asta-i si capitolul nou. Sper ca v-a placut si daca nu, ei bine criticati.

Pe data viitoare! Bye!