Ultimul joc

Capitolul 11 - In Care Sfidez Legile Fizicii

-Linkin Park : Numb -

În jurul meu nu era nimic altceva decât haos. Circuitele erau rupte, ecranul princi ordine perfecta atârna în câteva fire de tavan, ecranul era spart. Toate computer-urile care erau în la plecare erau sparte și aruncate în toată camera de lucru. Procesorul uriaș care ma impresionase în trecut era rupt în doua, iar pe margini se vedeau colți de dinți care erau prea mari pentru orice animal cunoscut . Pielea mi se făcuse de găină. Ma aflam în locul ala de câteva ore și totuși simțeam ca s-a rupt ceva din mine. Simțeam nevoie sa ma eliberez de furie. Am căzut în genunchi și am început sa plang. După câteva secunde am auzit un tipat scurt. Era Katherine. A tipat iarăși. Și iarăși. S-a prăbușit pe mormanul de piese și a continuat sa tipe. A fost urmata de Steve care a căzut la randul lui lângă mine. El nu tipa, ci baguia niște cuvinte de neînțeles. Părea sa proceseze cele intamplate și sa realizeze gravitatea faptului. La urma urmei, acest loc devenise casa noastră, chiar dacă am vrut sau nu, iar acum dispăruse. Eram distruși. Deasemenea, neștiința agrava lucrurile. Ne simțeam ca niște copii mici :ne lipsea ceea ce ne trebuia mai mult și nu știam de ce a plecat.

-Uitați, a spus Steve după ce și-a revenit din starea de tristete, trebuie sa existe o explicație pentru asta. Poate ca nu e una plăcută, insa trebuie sa o aflam și sa încercam sa reparam situația.

-Cum sa repari asta? a izbucnit Katherine. E ca și cum ai spart vaza preferata a mamei: nu o poți repara cu nimic în lume.

-Știu. Sunt aici de trei ani și mi-a devenit casa mea. Însă dacă este un lucru care l-am învățat aici este ca plânsul nu ma va ajuta cu nimic în viata. Asadar, haideți sa aflam motivul și sa cautam o explicație. Și dacă nu vom putea sa o rezolvam complet, măcar sa o remediem. Ce spuneți?

Am fost de acord cu Steve. De fiecare data când am plâns nu am rezolvat nimic. Am dat sa ma ridic în picioare în semn de susținere, insa m-am simțit ca lipit de pământ. Am scos un geamăt, iar amândoi s-au uitat la mine. Am început sa amețesc, și m-am întins pe mormanul de circuite. Ma simțeam de parca nu am mai dormit de zile bune, chiar dacă ma trezisem din somn cu 5 minute în urmă.

-Ești bine? a întrebat Steve în timp ce el verifica dacă am temperatura iar Katherine verifica pulsul la mana dreapta.

-Nu prea, am raspuns eu cu glas șoptit. Ma simt de parca nu am dormit de mult timp.

-Oh, înțeleg, a zis Steve. E prima ta lupta în simulator. E normal sa te simți asa. În plus, tu ai depus un efort prea mare pentru început. Atât tu și Kate ați folosit "rage-ul" . Probabil și ea se va simți obosita în curând.

- Ce e aia Rage?

-Kate va sta cu tine și îți va explica mai exact. Ce zici?

-Cum? Nu am de gând sa stau cu Idiotul asta aici!

-Hei, sunt chiar aici! am spus eu. Si deasemenea nu am de gând sa stau cu fitoasa asta .

-Ce ai spus? a replicat Katherine.

-OPRITI-VA! a intervenit Steve. M-am saturat sa va aud în timp ce va certati. Suntem într-o situație foarte grava iar vouă va pasa doar de certurile voastre stupide. Amândoi rămâneți aici sau mergeți altundeva și rezolvati-va problemele. Nu ajungem nicăieri dacă va certati. După ce va împăcati, Kate iti va explica situația în care ne aflam, nu mai putem aștepta pana il găsim pe Profesorul M. Cine știe dacă îl mai găsim vreodată.

Katherine s-a ridicat și s-a îndepărtat.

-Vii sau nu? a spus ea fără sa își întoarcă privirea.