Ultimul joc

Capitolul 14- În Care Ne Uitam La Un Film

Am pornit alături de Katy și de Chris spre panoul de control. Din cate observasem, Katy încă era nedumerita și se uita sceptic. Ar fi vrut sa ma întrebe care era explicația pentru cele întâmplate, insa cred ca avusese și alte intamplari mai freaky decât asta, asa ca a preferat sa tacă. După o călătorie lunga, plictisitoare, fără alte evenimente nefericite sau certuri prin care sa îmi găsesc subconștientul, am ajuns la panoul de control. Îmi aminteam starea initiala a laboratorului : un adevărat miracol al științei. Imaginea care apăruse după dezastru era dezolanta. Printre cioburi de sticla și fire răsucite, se găsea o maneta roșie. Katy s-a apropiat cu încredere și a tras maneta, zgduduind maldărul de fire răsucite și scoțând la iveala un stick USB.
- OK, am spus eu. Știu ca am pus cam multe întrebări pana acum, însă ce e cu stick-ul asta?
-Aceasta este memoria de rezerva a sistemului. Pe ea vom găsi tot ce ne trebuie pentru a afla ce s-a întâmplat aici și unde sunt restul. Tot ce ne trebuie acum este o mufa USB și problema e rezolvata, spuse ea, dând în stânga și în dreapta fire rupte pentru a cauta mufa.
Asa ca început sa scotocesc în căutarea unei mufe. Pe chipul ei se citea neliniștea și frica. O înțelegeam : prietenii ei, familia ei erau dispăruți. Acest stick USB o despărțea de adevăr, de soarta celor dragi ei. Îmi părea rău pentru ea. Nu trecusem prin asa o durere, insa nu putea fi ușor. Clipea foarte des iar mâinile ii tremurau incontrolabil.
-Unde este? UNDE NAIBA ESTE O MUFA? UNDE NAIBA POȚI SA GĂSEȘTI O MUFA ÎN DEZASTRUL ASTA? țipase ea, după care se lasă să cada jos, plangand amar.
-Spune-i ceva. Nu e bine sa plângă asa mult, se va deshidrata , zise Chris pe un ton monoton, levitand pe langa masa de control în căutarea unei mufe.
M-am aplecat spre ea. Din ochii ei gri curgeau lacrimi mari și amare. Scancetele de tristete imi topeau inima. Nu puteam sa o vad în asa trista. Simțeam ca se rupe ceva în mine. Trebuia sa fac ceva.
-Uite... Sunt sigur ca vom găsi o mufa, vom afla ce s-a întâmplat cu ei și ii vom aduce înapoi..
-Nu vreau!ma întrerupse ea țipându-mi im fata. Nu vreau sa știu ce s-a întâmplat cu ei. Nu as suporta sa știu ca au murit. Nu as suporta sa știu ca am rămas singura. Nu pot... spuse ea cu amărăciune, plangand în continuare și scuturandu-se de plâns.
- De ce gândești asa? De ce nu ar putea sa fie în viata?
-Dar dacă au murit?
-Trebuie sa știi ce sa faci. Nu te lăsa doborâtă de durere. Chiar dacă au murit, ne ai pe noi. Noi vom fi alături de tine. Nu te-am lasa balta pentru nimic în lume. Chiar dacă nu ne cunoaștem de mult, cu toții suntem la fel, ne înțelegem unii pe alții. Este datoria noastră sa fim alături de cei în necaz. Mai ales de cineva ca tine.
- Poate ca ai dreptate... Însă trebuie să îmi promiți ceva.
- Ce este?
- Promite-mi ca dacă au murit cumva, ma vei ajuta sa ma răzbun.
-Dar...
-Nu exista niciun dar. Fie ma ajuți, fie nu.
-Ok.. Te voi ajuta.. Însă și tu trebuie sa te calmezi.
-Sunt calma. Tot ce vreau acum e sa găsesc o mufa. Repede.
-Ahm.. Scuze ca întrerup, zise Chris care nu găsise nimic în panoul de control, insa nu aveai tu un ceas ce puteai sa îl modelezi? Nu ai putea sa îl transformi într-un proiector?
Am privit in gol. Eram de-a dreptul umilit. Cum de nu îmi trecuse asta prin cap?
-Cu placere, zise Chris, râzând isteric de fata mea stupefiata.
M-am uitat pe mana stânga la ceasul meu negru. Nu părea sa fie cine știe ce. Același lucru l-am spus și la început, insa s-a dovedit ca era mult mai mult decât credeam.De indata ce mi-am imaginat cum doream sa arate dispozitivul de proiecție, ceasul a început sa devina lichid, după care sa ia forma proiectorului cu o mufa USB.
- Deci tu puteai sa faci asta de la bun început? spuse Katy inclestandu-si pumnii de furie.
-Probabil,i-am răspuns eu. Însă nu mi-a trecut prin cap.
Fara a mai spune nimic, a pus direct stick-ul în mufa. În timp ce proiectorul citea stick-ul, i-am spus :
-Orice s-ar întâmpla, trebuie sa știi ca eu și Steve suntem alături de tine.
-Ca veni vorba... Unde e Steve?
-Aici!
-Quack!am țipat eu cu o voce subțire.
-Dude, sunt eu. Ce e cu strigatul de rata razboinica, râse el, referindu-se la tipatul meu feminin.
-Hai sa nu vorbim despre asta... Va rog, am spus eu rușinat.
-Sa zicem....
-Tu se când ești aici?am spus eu mirat de apariția lui neașteptată.
-Acum am ajuns și eu. Văzând ca nu găsesc niciun indiciu v-am cautat peste tot, insa nu v-am găsit. M-am gândit ca v-ați întors la panoul de comanda. Și aparent am avut dreptate. Deci, la ce ne uitam? Spuse el, arătând cu degetul la proiector.
-Este memoria de rezerva. Trebuie sa aflam ce s-a întâmplat aici.
Auzind de asta, Steve a devenit serios și s-a așezat jos. Katy l-a urmat, iar eu am pus proiectorul în fata unui zid, după care m-am așezat lângă ei.
Începuse.

*random quack*

Era momentul în care ne conectasem la sistem și începea simularea. La câteva secunde, se auzeau bătăi puternice în ușa blindata la laboratorului . Chiar dacă pentru o secunda doctor M. le-a ignorat, pe chipul fratelui meu se citea îngrijorarea. Subtil, acesta s-a retras într-un colt al laboratorului pentru a verifica securitatea. Și nu părea sa fie foarte bucuros. A fugit în graba spre doctor M, insa ușa a cedat. În câteva secunde, camera s-a umplut de fum și cei doi au căzut la pământ. Fumul s-a strâns sub forma unui stâlp înalt de 2 metri. Încet-încet, fumul lua forma unui corp uman. Un bărbat slab, insa impunător, cu parul lung și argintiu , cu un costum învechit, pătat de sânge. Pe fata lui era o cicatrice adâncă și un mic tatuaj negru care se afla pe frunte. În mana sa dreapta se afla un cuțit cu lama alba, pătată de sânge rubiniu. Un rânjet sadic ii aparu pe fata sa diforma. S-a aplecat sa ajungă la doctorul M care respira cu greu.
-Mai sa fie.. Pe cine avem noi aici? Este chiar nenea doctor. Nu ne-am vazut de mult timp.Cum iti mai merge, batrane? Îți mai aduci aminte de mine? Bineînțeles ca iti amintești... Cine ar putea sa uite de mine?
A ras ca un psihopat, după care a privit spre noi.
-Vai... Ce surpriza plăcută. Ei sunt elevii tai, nu-i asa, doctore? Ce simpatici arata.. Si par sa se descurce bine. Ar fi pacat daca ar avea cosmaruri, nu? zise el ,aruncand un praf negru asupra panoului , semanand cu niste digits. Intrand in baza de date a laboratorului, au format asasinii pe care ii folosisem pentru antrenament.
-Lasa copiii in place... zise doctor M, privind cu teroare la ecranul ce proiecta antrenamentul. Poti sa ma iei pe mine, insa nu ii rani pe ei.
-Vai.. Sarmanul doctor M se teme de soarta urmasilor sai. Cat de trist. Insa de asemena, atat de stupid. Chiar crezi ca prin implorari si negot poti sa ne schimbi planurile? Crezi ca vei mai scapa de noi, rebelule? Nu intelegi tu ca nu ai scapare? Ai scapat din mainile noastre din cauza unei stupide greseli. Nu se va mai intampla...Cat despre acesti discipoli, sunt mai mult ca sigur ca sunt niste nimicuri.
Nebunul isi intoarse privirea spre ecran, uitandu-se la simulare ,dorind a ii demonstra doctorului neputinta noastra . Insa privirea lui a inceput sa fie interesata. Privea cu o oarecare indiferenta, insa incet-incet incruntatura de pe chipul sau se transformase intr-un zambet sadic. Parea sa aprecieze ce faceam acolo, acele acte sangeroase. Nu se simtea stingherit sau infricosat, ci fericit.
-Se pare ca m-am inselat , prietene, zise barbatul, intorcandu-se spre doctor. Se pare ca micii tai invatacei se descurca binisor. Cu putin antrenament ,as putea scoate talente adevarate din ei, ucenici de care sa fii mandru, care sa aduca faima numelui nostru. Ma voi ocupa de ei, insa mai tarziu. Nu am venit pentru ei, ci pentru tine, batrane. E timpul sa plecam.
La fel de misterios precum acest om intrase , a plecat, luandu-l pe doctor și pe fratele meu, lasand o dara de nisip negru

*another random quack*

Inregistrarea se oprise. Am ramas fara cuvinte.Ce s-a intamplat cu doctor M.? De ce i se adresase cu "prietene"? Este in viata? Ce dorea sa spuna prin "Ma voi ocupa de ei mai tarziu"?Urma sa avem acelasi destin crud? De a spus ca au acleasi nume?
-Ahm.. Poate ca nu ar trebui sa intervin acum, insa nu prea conteaza asta, zise Chris,rupand linistea. Oricat ai incerca sa dai raspuns la aceste inrtebari, chiar daca ti-ai folosi abilitatile, stii prea putin.
-De parca știi mai multe decât mine.
-Știu mai multe decat tine.
-Nu, nu știi. Ești o parte din mine. Efectiv,esti eu.
-Vezi tu, Charles, asta e greseala pe care o faceți voi oamenii. Eu sunt o ființa cu un nivel mult mai ridicat decât tine. Știu mai multe pentru ca știu unde sa caut. Am încredere în mine și în ce știu, răspunsurile fiind mereu în mine. Răspunsurile sunt la tine, insa e la voia ta dacă vrei sa le iei în considerare sau nu.
-Huh?
-Ma așteptam la asta, zise el pe un ton monoton. Dă-mi voie sa te ajut pentru început. Spune-mi : contează în momentul asta cine e nebunul asta?
-Ahm....Nu?Nu,nu cred ca contează.
-OK. Și ce contează acum?
-Nu stiu...
-God... Atunci spune-mi : viata cui e în pericol ?
-A lui Doctor M și a fratelui meu. Vrei sa spui ca trebuie sa merg după ei?
-Voila. Asta e. Acum e decizia ta dacă mergi după ei sau nu.
-Vreau sa merg...
-Preabine. E decizia ta, nu a mea.
Discuția mea cu Chris se terminase. Însă eram sigur pe mine. Trebuia sa ne pornim în căutarea celor doi.

Hey, Guys. Imi cer scuze pentru ca a durat asa mult sa scriu capitolul asta... Am avut vreo 5 tentative sa știu capitolul asta, însă de fiecare data aveam o problema cu wattpad-ul. Mi se ștergea capitolul. MEREU.

Anyway, am rezolvat asta acum și asta este capitolul. Sper ca voi mai prinde timp și voi mai scrie (și eventual voi ajunge și la ceva acțiune, pentru ca simt ca v-am plictisit în ultimele capitole)
Stay awesome.

Quack.