Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ar fi trebuit să-mi dau seama.
Da, chiar ar fi trebuit.
Fiindcă nimic nu e întâmplător.
Nu, nimic nu e.
Prima carte pe care am citit-o se intitulează: ,,Singur pe lume" de Hector Malot, reflectându-mi atunci dorințele și aspirațiile.
La aproape 7 ani mă simțeam singură, deși eram înconjurată de atâția oameni.
La aproape 19 ani mă simt și mai singură, deși sunt înconjurată de și mai mulți oameni.
Ultima carte pe care am citit-o se intitulează: ,,Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău", răsfrângându-mi actualmente regretele și temerile.
Însă, chiar înainte de epilog, eu și protagonista de aproape 7 ani ne-am amintit.
La unison.
Miasma copilăriei mi-a invadat plenar și subit nările. Căci așa sunt casele bunicilor – și după zece, douăzeci de ani, tot îți amintești cum miroseau. Iar casa bunicii mele miroase a cozonac, a amoniac, a șampon de păr și a tocăniță de pui, a flori de tei, detergenți, pâine prăjită, acetonă, macaroane cu brânză, sendviș cu șuncă și cașcaval, magazin cu haine, brad de Crăciun, jucării de pluș și piese LEGO, vin fiert și cartofi, a prăjitură cu mere, a pufuleți și a fixativ. Miroase a tot ce era mai bun.
