Gloante Oarbe II

Capitolul 3

Capitolul 3

Damon. De ce ma urmaresti? De ce continui sa imi intortochezi viata? Trebuia sa ramai disparut. Sa nu aflu de existenta ta. Esti gandul care ma omoara incet-incet, dar si cel care imi reda dorinta de a trai. Ugh, sunt atat de ..bipolara. Exact ca Damon din visul meu. Oare eu si el suntem la fel? Adica am omorat un om. Obligata de el, dar tot am facut-o. Gata. Sentimentele mele sunt oprite. E doar un monstru care m-a distrus interior si care m-a facut sa sufar.

Tresar speriata, respirand scadant. Vocea lui soptita imi zdrobeste inima.

-"Elena..Te rog.. Doar deschide usa." sopteste, implorandu-ma.

-"Nu pot." ii raspund, frica schimbandu-mi vocea intr-una tremurata.

-"Elena. Stiu ca e greu si stiu ca ceea ce am facut nu a fost bine, insa.." incepe, din vocea lui reiesind un val urias de regret. Eu, insa, cautam o iesire. Vroiam sa scap, sa nu dau ochii cu el, caci consecinta m-ar fi distrus. M-as fi pierdut in ochii sai si as fi uitat de tot. "Uite, chiar imi pare rau. Stiu ca tu ma iubeai, iar eu m-am purtat ca un monstru, dar chiar imi pare rau." continua cu aceeasi voce.

-"Nu, Damon. Stiu totul. Nu imi amintesc, dar stiu. Stiu ca m-ai obligat sa omor, stiu ca ti-ai incercat armele pe mine si stiu ca am suferit din cauza ta. Dar.. Nu o pot simti." ii marturisesc, nervoasa.

-"Nu e real. Trecutul e trecut. In prezent, tu vrei doar sa imi spui un singur lucru. Vrei sa imi spui cat de mari sunt sentimentele tale pentru mine si cat de vie te-am facut sa te simti." sopteste, lovind usa.

-"Nu simt nimic." ma balbai, frica fiind inca prezenta. De ce mi-e frica de el?

-"Haide, Elena! Amnezia te face sa uiti, dar nu si sa nu mai simti. Sentimentele nu pot fi oprite sau alungate asa usor, nu cand iubirea e mai puternica ca moartea." foloseste alt ton, acesta fiind de-a dreptul senzual.

Ramasesem fara cuvinte. Tot ceea ce puteam face era sa respir. Singurul lucru pe care il pot face fara frica. Ma apropii de usa, chiar cu gandul de a deschide, dar..

-"Deschide usa, Elena..." continua implorarea.

Vocea sa ma face sa ma razgandesc, mintea dandu-mi de inteles ca ar fi o greseala. Imi asez mana pe usa, apoi oftez, inchizand ochii. Poate pare ciudat, dar dupa cateva secunde, o tensiune ciudata de pe partea cealalta a usii, imi trimitea un sentiment de protectie. Oare sa fie mana sa? Toate astea sunt prea mult pentru mine.

-"Te rog.." sopteste.

-"Pleaca." incui usa, tipand la el.

Urmeaza un moment lung de liniste, dandu-mi seama ca a plecat. Nu e corect. Se joaca cu sentimentele mele exact ca un papusar care dirijeaza o marioneta.

***

Singuratatea si linistea camerei mele m-au ajutat. M-au ajutat si m-au facut sa iau o decizie care va reprezenta viitorul meu. Imi doresc o noua viata. Sa o iau de la capat. Insa... In timp ce imi reconstruiesc viata, voi descoperi si ce s-a intamplat cu tata.

Incerc sa ies din camera, insa mama se afla de partea opusa a usii, fiind pregatita sa ciocaneasca. Se uita la lacrimile mele uscate de pe obraji, facand o fata trista si care e gata sa ofere sprijinul de mama iubitoare.

-"Elena. Ce ai patit? Din nou acel baiat?" intreaba, usor prezicand ceea ce urma eu sa zic.

Faptul ca mama stia despre el, imi facea descarcarea verbala sa para mai usoara, dar.. Nu era. Nu puteam scoate niciun cuvant. Ci doar balbaieli si amestecaturi de litere abia pronuntate corect. Renunt la ideea de a-i explica, apoi o privesc trista.

-"Nu e un baiat, e un monstru." ma obliga vocea interioara sa spun, de data aceasta fara incurcari.

La terminarea propozitiei, izbucnesc in plans si sar in bratele protectoare ale mamei. Ea ma ajuta sa ne asezam pe pat, apoi ma lasa sa imi asez capul pe pieptul sau in timp ce ea imi mangaia capul. Atingerea sa e linistitoare, insa furtuna din adancul meu e mai puternica decat mi-as fi putut imagina.

-"Elena, descarca-te. Spune-mi ce ai pe suflet." ma sfatuieste mama, apoi imi saruta crestetul capului.

-"Nu ...pot. Credeam ca e usor sa te exprimi, sa vorbesti din inima, dar acum e exact contrariul. Inima mea bate, bate pentru el. O stiu, dar nu vreau sa o admit. Simt ca oricate mi-ar fi facut sau mi-ar face.. O face ca sa ma protejeze. Poate cu ajutorul acelor 'probe', m-a ajutat sa devin neinfricata, stapana pe sine. Dar.. Acum.. Acum e mai complicat. Simt cum frica se plimba prin vene si ma face sa plang. Mi-e frica ca daca l-as privi in ochi mi-as pierde si cea mai mica urma de ratiune." incerc sa dau totul afara, comparand-o pe mama cu un jurnal secret. Astept sfatul sau care ma socheaza.

-"Atunci poate ca ar trebui sa iti invingi temerile. Da-ti intalnire cu el. Lamuriti lucrurile. Poate nu totul e cum iti imaginezi tu." continua sa ma mangaie pe cap.

Poate are dreptate. O voi face dar pentru tata. Mereu si-a dorit ca fiica lui sa fie curajoasa si puternica. O sarut pe obraz pe mama, in semn de multumire, apoi intru in baie. Ma spal pe fata, scapand de urmele lacrimilor. Aranjez usor parul cat sa nu para ciufulit, apoi ma intorc in camera si ma schimb intr-o rochie inflorata de primavara asortata cu o pereche de tenesi albi.

Ies cat de repede pot din casa, apoi fug spre parc, incercand sa il apelez. In timp ce cautam numarul lui, ma ciocnesc de Hailey.

-"Ahm.. Hei, Elena." ma saluta, apoi se uita ciudat la mine.

-"Scuze, Hailey, dar ma grabesc. Trebuie sa ma intalnesc cu Damon." spun alarmata si grabita.

-"Nu, Elena. Nu voi permite sa te intalnesti cu el." ma prinde de mana si ma opreste.

-"Ce?" intreb mirata.

-"Uite, Elena... Damon are un plan. Vrea sa te atraga in capcana lui. Daca nu ai murit pana acum, sigurat o vei face in curand. Damon nu s-a schimbat. Nu e cine iti arata el ca e. Acum e mult mai puternic, iar in curand va avea ajutoare." spune cu parere rau.

Cuvintele ei dor. Ultima farama de speranta s-a risipit. Acum tot ceea ce pot face este sa dau din cap negativ, fara a putea aproba ideile ei si sa incep sa plang in bratele sale. Toate aceste idei au durat putin, cam pana m-am calmat. Hailey a plecat acasa, probabil asteptand-o Stefan. Eu m-am pus pe iarba, in pozitie turceasca si am inceput sa analizez totul. Lucrurile mi se pareau pusti, gri si abandonate... Sau ochii mei si-au pierdut culoarea.

Hailey's POV.

Trebuia sa o fac. Trebuia sa o opresc. Damon o iubeste, dar odata ce se va intalni cu Klaus, lumea se va sfarsi. Combinatia aceasta de rau, va produce o Apocalipsa. Trebuie sa o protejez de pericole.

Ma indrept inapoi spre casa, amintindu-mi ca l-am lasat pe Stefan sa aiba grija de mancare. Intru in casa, apoi ma indrept spre bucatarie. El se pare ca amesteca sosul. E un iubit perfect si daca la inceput credeam ca e o greseala sa ma indragostesc de el.. Acum as repeta acea greseala pana m-as satura, ceea ce e imposibil.

-"Buna, iubitule." ma apropii de el, plasandu-mi bratele in jurul gatului sau. Ca raspuns, ma saruta scurt pe buze, apoi imi da sa gust din sosul preparat de el. "E delicios." exclam incantata de gustul mirific.

-"Eu tot prefer buzele tale." incearca sa ma sarute din nou, insa usa de la intrare se izbeste puternic de perete.

In bucatarie intra Damon, care pare nervos si totusi din privirea lui se putea observa o farama de durere.

-"Ma bucur sa va revad, draga fratioare si draga viitoare cumnata." ranjeste nervos, inclestandu-si pumnii.

Elena's POV.

Lacul parea linistitor. Tocmai de aceea am ales o banca in apropierea acestuia. Aici ma pot gandi la tot.

~-"Uite, Elena... Damon are un plan. Vrea sa te atraga in capcana lui. Daca nu ai murit pana acum, sigurat o vei face in curand. Damon nu s-a schimbat. Nu e cine iti arata el ca e. Acum e mult mai puternic, iar in curand va avea ajutoare." ~

Nu e o minciuna si o stiu foarte bine. Hailey nu m-ar minti. O simt ca pe o sora, dar.. Fuck, eu una nu imi aduc aminte nimic legat de ei. Poate Hailey e cea care minte sau poate Damon e cel care minte. Sau sunt doar eu, total debusolata. Nu stiu ce vreau, ce simt, incotro sa ma indrept. Am luat-o pe cai gresite si cel mai rau e ca am pierdut harta.

Mi-as dori ca Damon sa fie aici sa clarificam totul.

-"Elena?"