GRUP; TXT
IDOLI; Choi Yeonjun & Choi Soobin
CUVINTE; 3052
PUBLICARE; 9 septembrie 2021
Cerere făcută de către siren-ah
♡
Soneria obositor de zgomotoasă continua să inunde întreaga locuință cu glasul său, dar cine să o poată auzi? Băiatul stătea în fața ușii de 10 minute, nelăsând liniștit butonul soneriei nici măcar pentru o secundă. Nu voia să se afle acolo, prefera să meargă cu skate-ul în parc cu prietenii lui sau să mănânce cu părinții săi în oraș, lucru ce se întâmpla o dată la un deceniu. Însă lucrurile bune iau naștere când te aștepți cel mai puțin, poate totuși nu și în cazul celui care era ținut pe prag afară de parcă ar fi fost cel care făcea publicitate la draperii din satin și a cărui reclamă nu interesa pe nimeni.
Nu că îi păsa atât de tare ce cred ceilalți, dar acei doi bătrâni care se întâlniseră mai mult sau mai puțin accidental pe stradă și se uitau obsesiv la el, îl deranjau. Putea pune pariu că aveau lucruri mai bune de făcut, dar nu, ei preferau să stea ca niște statui la mâna a doua pe trotuar, prefăcându-se că istorisesc amintiri din războiul în care au luptat când erau tineri și holbându-se la băiatul ce nu își mai putea păstra calmul.
Nu e de parcă nu am mai intrat aici, a gândit el, lăsând un oftat adânc să i se furișeze dincolo de buze. Asta era, dacă avea să-i fie făcută morală, măcar știa că tot efortul a meritat. Apăsând clanța de un negru lucios, ușa se deschise și a lăsat la vedere o sufragerie frumos mobilată și imaculată. A închis ușa în urma lui, cum era și normal, apoi a urcat scările până în camera prietenului lui care nu părea să fie acasă în momentul respectiv.
Pentru prima dată în viața lui a sesizat că încăperea în care își făcea veacul prietenul său era un dezastru, lucruri fiind aruncate peste tot pe podea, patul nefăcut, draperia trasă dintr-un colț în altul, transformând dormitorul respectiv într-o locuință perfectă pentru lilieci.
Ar fi mințit dacă decidea să nege că nu s-a gândit că băiatul a dus o luptă zdravănă cu vreo 3 sau 4 samurai în mijlocul nopții și a pierdut; cum era și de așteptat. Ăsta ar fi fost cea mai bună explicație pentru lipsa lui și răvășeala din cameră, căci tipul pe care îl știa el ar fi preferat să fie aruncat în iad decât să stea într-o asemenea dezordine; ceea ce nu se aplica și în cazul musafirului care nu avea nicio treabă, așa arăta și dormitorul său în mod normal.
Însă nu putea să lase lucrurile așa, în acest fel hotărându-se să facă puțină ordine până la apariția celui așteptat de deja 20 de minute, sau poate mai puțin. În primă instanță a tras draperia, apoi a continuat cu hainele, ridicându-le pe rând și împachetându-le ca o mamă ce curăță după fiul său capabil de nimic. I-a așezat lucrurile pe birou și după mici nimicuri ici și colo, a aranjat patul și s-a așezat în el extenuat.
Chiar la fix, căci imediat cum s-a pus jos, proprietarul casei își făcu în sfârșit apariția.
— Ya, Choi Yeonjun, tu mai știi să faci și altceva înafară să lenevești? Dă-te jos, nu țin minte să îți fi dat voie să te tăvălești în patul meu.
Băiatul cu părul roz se abținea cu greu să nu îi reproșeze că dacă nu era el, camera ar fi rămas într-o harababură totală dar a ținut în el pentru că până la urmă nu îi ceruse nimeni asta. Cel abia venit îl putea da afară cu prima ocazie și cerul deja se înnorase, așadar o ploaie zdravănă nu i-ar fi fost pe plac la fel de mult ca statul într-un loc cald și comfortabil.
