Doar Tu Si Eu

Inceputul Apocalipsei : Samira

Este ora 8:00, 17 Septembrie, soneria de la telefonul Samirei nu a sunat astazi. Era weekend asa ca Samira se putea bucura de mai mult somn. Dar nu de prea mult deoarece trebuia sa inceapa sa faca curat prin casa si sa isi spele hainele. Cu toate astea sambata ea nu se trezea pana la ora 10 sau chiar 11 daca nu avea chef de nimic. Statea ghemuita in patura, doar capul fiindu-i afara. Desi in casa era racoare, pentru ca nu avea bani sa plateasca caldura in apartament, patura ei groasa ii oferea caldura necesara pe timpul noptii. Indata venea iarna, iar Samira va avea probleme foarte mari daca nu reuseste sa faca rost de bani pentru caldura. Zile intregi se gandea la asta, insa societatea pur si simplu o ignora. A vorbit cu directorul scolii, dar acesta a trimis-o la munca, a vorbit cu secretari si consilieri, le-a spus situatia ei si faptul ca e orfana, insa toti i-au spus acelasi lucru... dute la munca ! Singurile posturi disponibile erau gunoier si in constructii. Ea era o fata delicata, nu avea cum sa lucreze intr-un asemenea mediu, cu munca murdara, oameni rai si foarte extenuant, in plus avea scoala si nu putea sa fie absenta. Era una din problemele cele mai mari ale Samirei, insa aceasta continua sa mearga inainte, desi in unele seri cand avea cate o zi proasta, nu mai putea suporta povara si cadea la pamant plangand, gandindu-se ca nimic nu mai are rost. 

Pe la ora 9:00 Samira se ridica somnoroasa din pat. Cand dase plapama deoparte, un aer rece ii cuprinse tot corpul dezgolit. Imediat se imbraca cu mai multe haine pe ea, si isi sufla in maini pentru a se incalzi. Ar fi trebuit sa faca un dus dimineata, cum obisnuieste, insa nu avea apa calda si era frig in apartament, pur si simplu nu mai voia frig. S-a dus sa isi aduca lighianul unde spala rufele si a inceput sa isi spele enjeria de la pat. Intre timp a dat drumul la televizorul ei, un Samsung vechi gri si patratos. A fost un pic mirata cand a vazut ca mai multe canale nu functioneaza. Nu stia ce se intampla dar se gandea ca probabil e in urma cu factura la televiziune si ca i-au scos compania canalele. Cu cat apasa sageata pe telecomanda, nici-un canal functionabil nu aparea, ci doar purici. La un moment dat a reusit sa prinda un canal, cel oficial al statului ei. Erau stirile, fiind multumita ca a gasit un canal care functioneaza a lasat telecomanda si a inceput sa spele rufele, nebagand de seama ce se aude la Tv. Cu tate astea in timp ce sala aude frazele :

,, Stare de urgenta Nationala ,, ,,Fiinte infectate,, ,, Apocalipsa,,

Imediat lasa tot si se uita atenta la televizor. Prezentatorul de la stiri spunea stresat si serios :

,, Toate celelalte tari au inchis granitile cu statul Turcia ! Se pare ca Turcia a intrat in stare de urgenta si totata lumea fuge din tara dupa ce un experiment chimic militar a avut loc in incinta tarii. Numarul victimelor creste constant ! Doar azi s-au raportat 700000 de morti ! Se pare ca acest virus eliberat afecteaza jumatate din oameni, in timp ce pe restul ii omora direct. Cei afectati devin, Zombi, in adevaratul sens al cuvantului ! Nato, Onu, Rusia, China si America au trimis armata la granitele Turciei pentru a remedia situatia. Stati in siguranta !

Samira nu putea sa creada ce se intampla. Se puse pe jos ghemuita langa pat, fiind extrem de stresata. Era singura, cine avea sa o ajute pe ea, ce avea sa se intample cu ea. Incepuse din nou sa planga fara sa realizeze, era convinsa ca asta e sfarsitul pentru ea. Era convinsa ca viata ei a fost cusuta impreuna cu ghinionul si ca nu mai are scapare. Dupa un timp se mai linistise putin, insa nu isi recapatase si speranta. Ea avea banii de chirie pusi deoparte, ultimi ei bani. Nu mai avea rost, se gandea ea.. 

,,Poate asa e lumea, poate asa trebuie sa fie, sa te nasti, sa te chinui si sa mori, poate asa e viata...,,

 Se gandi biata Samira. Desi tocmai auzise niste stiri devastatoare la radio, devenise linistita, resemnata. Simtea ca isi pierde vointa de a trai, si se impaca cu asta. Spiritul de conservare ii slabise in ultimii ani iar acum nici nu ii mai pasa. Nu ii mai pasa de nimic, cel putin pentru moment, luand banii de chirie, jacheta ei neagra de piele cea mai buna, pantalonii ei de oras, ghetutele ei vechi si sterse si niste manusi rupte. Aceasta avea de gand sa mearga la cel mai luxos restaurant din oras si, pentru prima oara in viata ei... sa se bucure de o masa adevarata.