Ryker [ PUBLICATA]

🦋 CAPITOLUL 1

I don't relate to you
I don't relate to you, no
'Cause I'd never treat me this shitty
You made me hate this city.

Billie Ellish — Happy Than Ever

Capitolul 1
🦋

E a nu știu câta zi în care mă trezesc mai amețită decât atunci când am pus capul pe pernă cu o seară în urmă. Și nu e pentru că am băut alcool sau am petrecut prin nu știu ce club. E pentru că uneori sunt nopți în care nu reușesc să adorm nici dacă ascult playlistul meu preferat de pe Spotify. Uneori simt cum liniștea nopții mă apasă îngrozitor de tare, si simt cum plămânii mi se comprimă ori de câte ori încerc sa respir. De cele mai multe ori, mintea mă întoarce în trecut, cu un an in urmă, atunci când am pierdut echilibrul din viața mea, o dată cu plecarea fratelui meu.

Maverik era totul pentru mine. Și nu eram singura care l-a iubit atât de mult. Era preferatul părinților mei, și cu toate astea el a fost primul dintre noi care a plecat. As fi vrut sa fiu eu în locul lui în acea mașina. Poate acum ar durea mai puțin. Și poate că n-ar mai trebui să fug de părinții mei care în ultimul an s-au schimbat cât alții in zece.

Moartea lui Maverik in loc sa ne apropie, ne-a despărțit. Și am simțit asta de fiecare data când îmi priveam părinții. Nu se puteau uita unul in ochii celuilalt, fără sa plângă, și de la un moment dat dacă petreceau mai mult de zece minute in aceeași încăpere, se certau pana când unul dintre ei ceda. Sau pana când țipam eu la ei.

De la un moment dat obosisem sa mai iau parte la destrămarea familiei mele,  așa ca am fugit de toate responsabilitățile. Oi fi o lașă, sau nu, dar in momentul asta prea puțin îmi pasa. Am reușit sa intru la facultate, chiar dacă mama voia altceva pentru mine, așa ca orele din fiecare zi sunt singurul lucru care ma mai țin pe o linie de plutire.

Fixez cu privirea ceasul de pe noptieră, așteptând sa se facă ora 7:00. Nu e ca și cum as aștepta sa încep o noua zi, dar uneori pur și simplu nu am altceva mai bun de făcut decât sa trăiesc și sa merg mai departe. Poate ca și rutina asta ma ajuta uneori sa merg înainte. N-as putea spune sigur ce e, dar știu ca ma străduiesc.

Când in sfârșit îmi suna alarma, ma ridic in capul oaselor și ma îndrept spre baie. N-am dormit toată noaptea, dar poate acest dus și o cafea neagră m-ar ajuta sa trec peste încă o noapte petrecuta degeaba.

Aștept ca apa sa se încălzească, apoi intru in duș, lăsând ca apa fierbinte să-mi detensioneze muschii încordați si să-mi elibereze mintea de toate gândurile negre care nu-mi dau pace. Sunt zile in care vreau sa fiu bine, dar nu pot. Și mai sunt acele zile in care pur și simplu nu mai încerc sa fiu, ci doar las sa vina totul de la sine. Am pierdut de mult numărul zilelor in care am zâmbit, sau măcar am încercat sa o fac. Nici nu mai știu când a fost ultima data când m-am bucurat cu adevărat de ceva anume. Iar ziua in care am zâmbit ultima data, mi se pare acum îndepărtată.

Petrec destul de mult timp in dus, pentru ca apa care îmi uda trupul s-a răcit de mult. Îmi înfășor un prosop in jurul trupului și ma întorc in camera. Încep să-mi caut niște haine pentru ziua asta, care deja a început destul de prost. Oricum n-am cum s-o fac mai buna, așa ca nu va fi vreo diferența între ceea ce a fost și ieri.

Când m-am mutat in apartamentul asta, inițial n-am vrut sa locuiesc cu nimeni, pentru ca ar fi fost o bătaie de cap prea mare. In plus n-am petrecut suficient de mult timp cu noii colegi de facultate, încât sa am încredere in cineva care sa se mute cu mine. Dar acum iau in considerare asta. Cel puțin așa as avea si eu pe cineva cu care sa împart din timp si din cheltuielile pentru chirie și utilități.