Tristeţe Întunecată

¤ Capitolul 2 ¤

Am dat-o naiba și de rochie și de petrecere și de tot.Mi-am luat repede blugii negri,bluza cu o chitară roșie pe ea, nelipsiţii converși roșii si cheile de la mașină. Am coborât în grabă scările blocului și am pornit spre spital.
Ploaia îmi aducea aminte de momentele frumoase petrecute cu tata în fiecare vacanţă de vară când mergeam cu cortul.
În spital, toată lumea ziceai că a luat-o razna. Toţi alergau dintr-o cameră în alta.Agitaţia mă făcea să mă simt penibil.
-Știţi cumva la ce salon este tatăl meu, dl Heaven?
-La salonul 3 etajul 1,zise sora medicală după câteva secunde.
Grăbesc pasul pe holul mizerabil. Mirosul de clor era ameţitor. Spre mirarea mea, tata scăpase destul de ușor... Îmi făceam tot felul de imagini în cap cu el băgat în ghips din cap până-n picioare sau chiar în comă.
-Doamne tată cât mă bucur că ești bine!Vrei să îți aduc ceva? Ai nevoie de ceva? De fapt nu spune nimic... Ai nevoie de odihnă...Mă duc să îl sun pe Sean să îi spun că sunt la tine la spital și că nu are de ce să își facă griji.
.
.
-La naiba,Sean,răspunde la telefonul ăla tâmpit...
-Ce mai e acum?raspunde Sean cu un glas ciudat.
"Ce pot să spun...Mă așteptam să îmi răspundă așa.Sean e un băiat de 16 ani, cam ciudat recunosc, dar așa e toată familia... Păr blond, ochi albaștrii,destul de înalt pentru vârsta lui, cam genul de băiat pe care toate fetele îl vor :).Deși ne sâcâim mereu, așa îmi arat eu dragostea pentru cel care mi-a fost mereu alături, ca doar e frate-miu...nu are altceva mai bun de făcut."
-Sean,suntem la tata la spital, dar nu ai de ce să îţi faci griji, suntem bine. Ne auzim când ajung acasă.
Apel terminat
Când să intru înapoi în salon, o femeie blondă, grăsuţă si cu ochi albaștri mă oprește.
-Tu ești Jessica Heaven?
-În carne si oase.De ce?
-Ce mare te-ai făcut. Eu sunt Sara Block. Nu mă mai știi?
-Ar trebui? Știţi ceva... Tata mă așteaptă.
-Tată,am crezut că poate vei avea nevoie de apă așa că am luat o sticlă de la automat.
In this firewall/There is no blood/there is no alibi/
-Da?! răspund plictisită la telefonul care deja începuse să mă calce pe nervi.
-Ce faci, Jess?Ce dor mi-a fost să te aud!
M-am uitat nedumerită la număr... Nu-l am în agendă. Cine ar putea fi? Și să-mi spună că i-a fost dor să mă audă? Ciudat... Ies din salon cu telefonul la ureche, așteptând ca persoana de la celălalt capăt să mai spună ceva. La ușă femeia aia mă privea insistent. Ciudat spital.
-Sunt Kevin!
-Care Kevin? Cunosc mai mulţi!
-Serios,Jess?
-Știi ceva? An destui nervi...și dacă îmi mai faci și tu să știi că o să iasă urât. Așa că zi dracu cine ești si ce vrei! deja chiar că devenea enervant.
-O,haide Jess,chiar nu știi cine sunt? Atât de repede ai uitat de mine? Am păr negru, ochii negri și sunt iubitul tău de vreo 2 ani! Spune după care aud un chicotit.
-Aaa, acel Kevin. Spun și eu amuzată.
-Aha. Te-am sunat să îţi spun că m-am întors acasă pentru o săptămână.Ești liberă astă seară?
-Nu, adică da,adică nu... Adică da dar sunt la tata la spital. Vino și tu aici.
-Okay. Ne auzim când ajung.
Am intrat înapoi în salon să îi zic și tatei vestea. Între timp, telefonul îmi bâzâie în buzunar.
Jessica, coboară că te aștept jos. Kevin
Afară ploaia încă nu se oprise, iar imagini din vara trecută îmi rulau în cap. La ușa spitalului,un băiat înalt, cu o geacă de piele neagră și nelipsiţii lui converși albaștrii mă aștepta.Era Kevin. Cât s-a schimbat... Ultima dată când l-am văzut a fost acum 2 ani, era un tip de înălțimea mea, pe atunci blond, dar cu aceeași ochi negri și patrunzători. Kevin și cu mine suntem împreună încă de când eu eram o boboacă tocilară și "cuminte"Îl strâng în brațe atât de tare încât cine ne vedea zicea că e ultima noastră imbrăţișare. Lacrimile îmi curgeau pe obrajii reci, apoi șe scurgeau încet pe geaca lui neagră. Îl auzeam cum suspina din cauza plânsului. În cele din urmă ne dăm drumul unul altuia.Un zâmbet îi dezvelise dantura perfectă și glasul lui bărbătesc îmi spune:
  -Gata Jess.și îmi șterge lacrimile care nu se opreau să curgă. Încearcă să te liniștești,fii tare pentru că tatăl tău are cea mai mare nevoie de tine acum. Trebuie să îi ridici și lui moralul cât mai mult posibil. Trebuie să gândiţi pozitiv amândoi.
  Îmi șterg încrezătoare lacrimile,il iau pe Kevin de mână și pornim spre salonul tatei. Pe drum îi povestesc lui Kevin tot ce mi s-a întâmplat de când a făcut tata accident. Din salonul tatei se auzea o voce feminină ţinând o discuţie aprinsă cu tata. Spre mirarea noastră, era Sara.
  -Jess, draga mea, nu cred că ai avut timp să o cunoști pe Sara.
  -Ba da. Ne-am cunoscut acum câteva ore, cred.
  -Deci... Înseamnă că ai aflat... spune tata dezamăgit de răspunsul meu.
  -Să aflu ce...mai exact?Am aflat multe în ultimul timp.
  -Că eu și mama ta care a murit de fapt nu suntem părinţii tăi naturali.               

Vești noi se pare :/  în capitolul următor voi scrie despre cum s-au cunoscut Jessica si Kevin si întreaga lor poveste de dragoste.  :) :* aștept părerile voastre