Sia

Capitol 4 - Ducele

Ducele

♡

Dintre toate încăperile, eu o alesesem pe cea mai mică pentru a servi drept birou. Eu fusesem cea care făcuse această greșeală. Și venise momentul să plătesc pentru ea.

Stăteam răzămată de birou, simțind că dacă nu mă sprijineam de ceva, aveam să cad. 

Ducele în schimb stătea pe canapea, relaxat, ținând un pahar de vin în mână. Probabil că era genul de om care ar fi preferat un whisky sau măcar un vin de calitate, dar noi eram un salon destinat doamnelor și domnișoarelor. Era un miracol că îl găsisem și pe acesta.  

Avea îmbrăcămintea complet neagră, începând de la cămașă până chiar la încălțăminte, părând că ținea doliu. Poate că era un doliu destinat mie, după ce avea să termine din nou cu mine.

- Anastasia.  

La auzul numelui meu am tresărit ușor. Nu părea un mod ofensiv de a-l pronunța, ci mai degrabă tandru. Se juca oare cu mine înainte de a începe? Poate că era asemeni unui motan, jucându-se întâi cu prada. 

Inima îmi bătea cu putere gândindu-mă numai la suferința provocată de otravă. 

- Trebuie să recunosc că ești un adevărat spectacol, mi-a zâmbit acesta, lăsând paharul jos. 

Îi făcea plăcere să vadă cât eram de speriată? Poate că avea dreptate, până la urmă reacționam prea tare pentru simpla lui apariție. Doar nu îmi făcuse nimic... cel puțin nu în viața asta. 

- Eu sunt... doar surprinsă de vizită... Am încercat să revin la normal, dar vocea m-a trădat complet.

- Într-adevăr ești? Sau este ăsta tot un joc de al tău? Nu cred că cineva știe să mintă la fel de bine ca și tine. Aproape că și eu te cred. 

- Nu înțeleg ce vrei să spui.

 Încă speram să nu aibă amintirile. Mă țineam de o ață subțire, gata să se rupă.

- E un joc interesant, dar din păcate azi nu am timp de așa ceva așa că o să îți explic. Prietena mea tot pierdea pariuri la cursele de cai, așa că drept cadou pentru loialitatea ei, am căutat câteva luni cel mai bun jocheu. Și l-a găsit pe alt continent. Dar ce nu fac eu pentru a răsplăti loialitatea, a zâmbit aceasta.  În prima lui cursă avea să dea totul peste cap și să câștige pentru ea. Apoi a luat o pauză în a vorbi.

S-a uitat direct în ochii mei pentru a-mi analiza reacția. Iar eu nu puteam fi decât înspăimântată de acei ochii.

- Anastasia, știi, m-am gândit că o să fie singura care pariază pe un nou venit, a făcut o grimasă, ridicând puțin tonul. Dar nu a fost singura, a fost ea... și tu.

O altă greșeală. 

De ce alesesem să atrag atenția pariind pe ceva unic. Oh, dacă aș fi știut cu siguranță nu aș fi ales la fel.

Am încercat să mă calmez.

- O coincidență, lordul meu. Eu nu am mai pariat niciodată, așa că am ales la nimereală. Presupun că am avut noroc. Am încercat să par cât mai calmă. Până la urmă nu putea fi chiar așa de rău, nu avea amintirile, mă convinsesem oarecum, iar eu nu făcusem nimic ilegal.

- O coincidență? Și-a răzimat acesta fața în ambele mâini, privindu-mă batjocoritor. Știa că mint. 

- Da...

- Anastasia. Din nou îmi pronunța numele. În mod normal doar cei apropiați făceau asta. 

- Nu îmi amintesc să fi făcut ceva atât de rău încât să atrag atenția ducelui Enzo, am ripostat sperând să îl intimidez eu de data aceasta.

- Vezi tu, eram foarte plictisit în ziua aceea. De dimineață m-am trezit cu un asasin în camera mea, asasin ce a murit prea repede. Și nu a lăsat nici o urmă, așa că nu am avut ce cerceta. Dar norocul meu ai fost tu, Sia, te-am cercetat pe tine în schimb. Banii pe care i-ai investit au reprezentat salariu tău a patru luni, și coincidență, tu tot de patru luni ai fost angajată.  Spune-mi, Anastasia, ce te-a făcut să bagi absolut toți banii tău într-un pariu?

Am rămas fără cuvinte. O blestemat să fie asasinul acela. Nici măcar blestemele nu erau bune, căci el era mort. 

Dar ducele avea dreptate. Ce începător își bagă absolut toți banii într-un joc de noroc și alege un cal nou, deși celălalt câștigase de fiecare dată.

De ce alesesem o cameră atât de mică pentru a discuta. Cât așa fi dorit ca ducele să fie acum la zece metri distanță de mine. Sau o mie.

Simțeam cum mă luau căldurile și cât de curând aveam să leșin.

- Dar culmea, povestea nici măcar nu se încheie aici. Ai găsit-o pe doamna Sofia și ai investit din nou toți banii în ea și din nou, nu ai dat greș.  Un adevărat noroc.

- Eu...

Nu mai aveam cuvinte. Ce scuză puteam să îi dau pentru așa zisul meu noroc? Ducele nu era un om prost, știam asta, așa că trebuia să vin cu ceva bun.

- Anastasia - a spus acesta, speriindu-mă căci în toată teroarea mea nici nu observasem că venise lângă mine.  Aerul devenise atât de greu de respirat și știam că îmi auzea inima bătând cu putere.

- De fapt-

- Urăsc să fiu mințit, mi-a tăiat acesta vorbele, ștergându-și zâmbetul de pe față și în același timp scoțându-și sabia și așezând-o în dreapta mea. Era o amenințare. Dacă ce aveam să scot pe gură era o minciună, acea sabie urma să îmi taie gâtul.

- Nu doresc să te mint.

- Atunci nu o face. S-a aplecat spre mine, căci eu eram cu mult mai micuță decât el, având fața la câțiva centimetri de a mea. Apoi când a observat că eram suficient de intimidată, s-a retras. De fapt, rectific, îmi place felul cum minți și sincer pentru asta sunt aici. Pentru o propunere.

- O propunere?

- Am nevoie de o prezență feminină în viața mea. Una care să mintă extraordinar de bine. Așa că nu o să întreb mai multe detalii ale micului tău succes. Dar în schimb sper că mă poți ajuta. Un mic favor să spunem. Până la urmă, simt deja că suntem prieteni. 

- Eu nu cred că te pot ajuta. Eu nu sunt decât o tânără prostuță și fără experiență.

- Bineînțeles că poți să mă refuzi, a reacționat acesta ridicând sabia de pe birou într-un mod lent, în așa fel încât eu să prind aluzia. 

Nu îl puteam refuza. 

- În două zile să vină o trăsură pentru tine. Sper să te urci cu bagajul în ea și să te aștept în mica mea locuință. O zi frumoasă îți doresc... Anastasia. 

Și a plecat.

Iar eu am căzut în genunchi.

Ce avea să se întâmple cu mine?