The Love Story of a Sad Girl

~Capitolul VII~

Imi deschid ochii incet si un pic confuza privesc in jurul meu. Sunt intinsa pe o canapea dintr-o camera necunoscuta.
Trebuie sa admit ca arata super incaperea asta. Mobila veche in culori inchise face tot locul sa para desprins din timpuri demult apuse.
Imi misc fiecare parte a corpului pentru a ma asigura ca nu am nimic rupt sau fracturat si se pare ca sunt in regula.
Usa se deschide si Eric intra in camera.
Observa ca m-am trezit si-si fixeaza ochii intunecti si infricosatori intr-ai mei.
- Te-ai trezit..
- Unde sunt? intreb.
Presupun ca e casa lui..
Il vad ca ezita dar imi raspunde intr-un final.
- La mine acasa.
Ma intreb.. Oare e milionar?
- Ce caut aici?
- Ai lesinat, spune Eric.
- Stiu. Imi amintesc..
Pana sa pomeneasca el de asta uitasem si de... Fata aceea! Doamne! Zgarieturile!
Imi duc mana repede la obraz. Sub buricele degetelor simt niste plasturi acoperindu-mi ranile.
- Tu m-ai pansat? il intreb.
Nu-mi raspunde ci doar aproba din cap.
- Multumesc...
Nu stiu ce sa cred. Totul e prea ciudat. Prea dintr-o data.
De ce face el lucrurile astea? Mai ales pentru mine?
Ma analizeaza din cap pana-n picioare fara sa se gandeasca sa fie un pic mai discret.
- Cand ai mancat ultima data? intreaba.
Imi ia putin sa-i diger intrebarea.
- De ce?
- Doar raspunde la intrebare, spune un pic mai apasat.
- In dimineata asta, mint eu si cand fac asta ii evit privirea pe cat posibil pentru ca nu ma pricep la mintit.
- Hana, ma minti. Din nou.
De ce ma face sa ma simt vinovata faptul ca l-am mintit? Nu e treaba lui la urma urmei. Se baga prea mult in viata mea..
- Cred ca vreau sa merg acasa, zic.
Ma ridic incet de pe canapea ca nu cumva sa ma ia iar ameteala.
- Te duc eu.
- E-n regula.
Imi arunca o privire care ar vrea sa zica: "Tu nu vezi ca mai ai putin si mori?".
Bine poate nu asa rautaciosa..

Dupa insistentele lui Eric, accept sa ma duca acasa. Oricum nu prea cred ca as putea merge pe jos si de fapt nici nu stiu unde sunt.

Masina lui e neagra si una scumpa presupun. Nici nu stiu ce marca este dar nu prea conteaza.
Drumul parca a durat o vesnicie desi cred ca au fost doar 20 de minute.

Eric ma insoteste pana la usa si il vad ca-mi intinde o punga pe care nu am observat-o.
- Ce e asta? intreb uitandu-ma la punga.
- E mancare.
Mi-a cumparat de mancare?
Ezit cand imi intinde iar punga asa ca mi-o pune in mana fortat inainte sa plece.
- De ce faci toate astea pentru mine? strig in urma lui.
Se opreste cu spatele la mine si nu zice nimic. Incep sa cred ca nu o sa-mi mai raspunda.
- Pentru ca te plac.
Aud aceste cuvinte inainte de turuitul rotilor pe asfalt.

<><><>

OH DOAMNE. OH DOAMNE!!!!!
1,ooo+ DE VIZUALIZARI!! YAAAAAAY!!!!
Multumesc mult de tot!!
Va iubesc si sper sa va placa acest capitol!

-Maria（＾∇＾)-