Estul insangerat: Povestea unei iubiri regale

Capitolul 6

15 aprilie 1459
   Mă găsesc astăzi să scriu la lumina slabă a lumânării după o zi ce m-a șocat teribil, mai bine spus acțiuniile viitorului meu soț ce acum doarme ca un prunc în patul de lângă micul birou la care stau acum, îmi pun durerea și șocul pe aceste pagini fiindcă în decursul lor a trebuit să mă țin tare. Astăzi s-a presupus a fii ziua de Paște, o sărbătoare foarte importantă în țara mea natală. Viitor meu soț, domnul țării, a insistat în a organiza un mare festin la care vor venii mulți oameni importanți ai acestei țări, pentru a mă cunoaște oficial și a sărbătorii alături de noi.
  -Oamenii au devenit din ce în ce mai lacomi, draga mea, îmi spunea el în ziua precedentă în timp ce stăteam întinși în pat iar eu îmi treceam degetele prin buclele sale negre ca tăciunele.
  -Și vei fi iertător sau crud? l-am întrebat cu o urmă de îngrijorare în voce. Am auzit de la slujitori diferite povești despre cruzimea dragului meu dar am ales să nu cred nimic, oamenii mereu vorbesc de rău omul ce are puterea, contrazicându-și propriile vorbe atunci când rolurile se inversează.
  -Doar mă cunoști, când câinele ce îl hrănești îți mușcă atunci trebuie să strângi din nou lanțul, îmi răspunse. Le voi da decât o lecție din care să înțeleagă că nu sunt genul de om ce te lasă să scapi dacă îl trădezi, când termină se ridică și îmi zâmbește.
  -Le vei cruta familiile?
  -Familiile lor nu sunt de vină fiindcă au oameni cu gânduri întunecate aproape. Deci da, cei dragi lor vor fii cruțați, mă asigură acesta mângâindu-mi obrazul.
   Îl privesc în timp ce iese din dormitor pentru a se pregătii de ziua aceasta iar eu rămân în pat, așteptând ca timpul să treacă pentru a merge la biserică, așa cum spune tradiția. M-am ridicat pentru a mă pregătii pentru slujba religioasă, ceva ce nu aveam voie să fac în imperiu. Mi-am îmbrăcat rochia ce îmi fusese deja adusă, împletindu-mi apoi părul și părăsind camera pentru a-l găsii pe Vlad. L-am găsit într-una dintre sălile castelului alături de unul dintre căpitanii săi, m-am apropiat și am putut să aud o parte din conversația lor.
  -Căci după această zi toți își vor amintii de ce m-au numit Țepeș, l-am auzit vorbind pe tonul său autoritar.
  -Da, domnul meu, vom pregătii totul așa cum vă este dorința, îi spuse căpitanul retrăgându-se cu un salut.
   Când m-am apropiat expresia lui se îmbună, oferindu-mi un zâmbet sincer în timp ce îmi luă mâinile în ale sale.
  -Draga mea, ești mai frumoasă decăt orice zi de vară, nu știu ce m-aș face de nu ți-aș vedea zâmbetul o clipă, îmi spuse el în timp ce ochii săi erau ațintiți pe buzele mele și luând asta ca pe un îndemn, m-am ridicat pe vârfurile picioarelor și i-am oferit un sărut ușor pe unul din obraji, ferindu-mi apoi privirea de a lui.
  Ca urmare a micului meu gest de iubire, el își mută una dintre mâini pe talia mea și cu cealaltă îmi cuprinse unul dintre obraji în timp ce buzele sale începură să mă sărute cu lăcomie, lăsându-mă fără aer pentru câteva secunde. În momentul în care se îndepărtă am putut zării în ochii săi un fel de foame nestăpânită, mă privea ca pe un fruct interzis iar această parte a sa mă miră într-un mod surprinzător de plăcut. După acest schimb intens de priviri își slăbii strâmtoarea din jurul meu și am pornit împreună cu restul oamenilor din castel spre biserică. Dar nu aceste acțiuni ale sale m-au făcut să scriu în această noapte, ci cele întâmplate după slujbă, la masa de dimineață.
   N-am știut ce intenții are atunci când i-a invitat pe toți acei negustori sași să ia masa alături de noi, dar când am ieșit în curtea castelului numai ca să fiu întâmpinată de o imagine horifică am început să mă învăluie îndoielile și să dau crezare slujitorilor din castel. M-am apropiat de el, ce stătea în capul unei mese goale, alături de scaunul lui se mai afla unul singur desemnat mie iar restul mesei avea câte o țeapă lungă de lemn în dreptul fiecărei farfurii, țepe în care erau deja trași 43 dintre negustorii pe care îi invitase. M-am așezat tremurând lângă el încercând să nu mă uit la cadavrele răstignite, însă unul care încă se mișca îmi atrase atenția și asta mă făcu să îmi îngrop fața în pieptul lui Vlad.
  -De ce ai facut asta? l-am întrebat cu vocea tremurândă, numai ca el să îmi răspundă pe un ton sumbru după ce luă o gură de vin.
  -Fiindcă asta pățesc oamenii ce nu îmi dau ascultare și îmi susțin inamicul, asta a fost o lecție să nu îl trădezi pe cel numit Țepeș.
  -Unde sunt restul? I-ai tras în țeapă și pe aceia?
  -Aceia au simțit deja focul Iadului arzându-le păcatele ce nu mai puteau fii iertate. Ar trebuii să fie recunoscători că le-am dat privilegiul să moară într-o zi sfântă, încheiă acesta mai luând apoi o înghițitură din vin.
   După ce s-a încheiat masa de Paști am putut auzii prin castel că cei ce au fost arși de vii erau în număr de trei sute, nu mi-a venit să cred urechilor când barbaritatea viitorului meu soț se dovedii reală. De aceea stau în această noapte și scriu aceste rânduri ce îmi rănesc inima încă o dată.

*

20 iunie 1459
   Mă găsesc scriind din nou după o lungă perioadă de timp fiindcă am fost încă o dată șocată de acțiunile lui Vlad dar de această dată au fost curajul, îndrăzneala și intelectul său. Luând totul de la început când el m-a anunțat înaintea cinei de vizita unui om de mare seamă.
  -După cină ni se va alătura un vechi prieten de al meu, m-a anunțat printr-o scrisoare că aduce cu dânsul o propunere de nerefuzat, îmi explică Vlad în timp ce ne plimbam prin frumoasa curte a castelului.
  -Cine este acest prieten? Este cumva un om de mare importanță? am întrebat ținându-l strâns de brațul ce mi-l oferise.
  -Da, un om de o foarte mare importanță. Însuși regele Ungariei, Matia Corvin, va venii în umilul meu castel, îmi spuse el în timp ce mândria îi lumină fața și îi umflă pieptul.
  -Regele Ungariei? făcui ochii mari, mirată. Însuși regele ne va călca pragul în această seară, mă simțeam până peste cap de emoționată.
  -Nu-ți bate capul prea mult, draga mea. Înălțimea Sa va sta doar o seară, nu are decât să îmi spună de acea propunere, mă liniști acesta în timp ce îmi mângâia una dintre mâini.
  -Trebuie să fie ceva de o mare importanță dacă dorește să ți-o spună personal, i-am spus în timp ce privirea îmi fu luată de o mică broscuță verzuie ce sării în lacul din curte atunci când ne apropiasem de el în plimbarea noastră.
  -Da, așa este, draga mea, mă aprobă Vlad în timp ce degetele sale continuau să îmi maseze cu delicatețe mâna.
   Ziua a trecut pe nesimțite iar cina am mâncat-o în liniște ca mai apoi să stăm în așteptarea musafirului nostru de mare importanță. Nu îmi găseam starea, fiind copleșită de emoții pentru că în afară de Vlad nu am mai întâlnit până acum un om de o asemenea importanță, mai ales unul de viță nobilă ca regele Ungariei. Când Înălțimea Sa își făcu apariția în sala tronului am putut vedea că este întradevăr un om distins de o mare raritate. Trăsăturile ascuțite și pletele-i blonde, buclate îl făceau să pară autoritar dar împrăstia în același timp și o notă de blândețe. Mersul drept și sigur arăta că este întradevăr un om stăpân pe sine, mereu pregătit să sară într-o bătălie dacă este nevoie. Se apropie de Vlad și dase mâna bărbătește cu el în timp ce își clătinau capetele în față într-un salut mut, apoi venind în fața mea și apucându-mi mâna cu o delicatețe ce nu îmi venea a crede că este a unui bărbat, mi-o sărută ușor.
  -Înălțimea Ta, bine ai venit în umilul meu castel. Suntem onorați să te avem alături de noi, îl întâmpină Vlad pe rege.
  -Vă mulțumesc pentru primire și cu regret spun că nu voi sta mult, domnul meu, îi răspunse regele ducându-și mâinile la spate. Acum permite-mi să îți dezvălui motivul vizitei mele, are legătură cu tributul anual pe care îl plătești sultanului.
  -Te rog, elaborează ca să înțeleg, spune Vlad în timp ce capetele sprâncenelor lui se apropiară într-o încruntătură.
  -Însuși, Preamăria Sa, Papa de la Roma dorește să oprim această stăpânire a păgânilor otomani. Dumnealui organizează o cruciadă împotriva lor, tirania aceasta trebuie să ia sfârșit. Dorește ca eu să am un rol important în toate acestea iar eu desigur că m-am aliat cu Mărinimia Sa, respectul și evlavia se citeau în ochii regelui în timp ce rostea aceste cuvinte. Și vreau ca tu, Vlad Țepeș, să-mi fii aliat fiindcă nu știu om mai puternic și mai vrednic decât ești tu, încheiă regele apucându-l strâns de braț pe dragul meu.
   Aceste cuvinte de laudă și respect venind din partea Înălțimii Sale mă făcură foarte fericită și mândră față de iubitul meu bărbat. L-am privit cum l-a luat pe rege de mână și i-a sărutat-o cu respect. Când și-a ridicat din nou privirea am putut să jur că am văzut flăcările Iadului arzând în abisul ochilor săi negrii.
  -Va fii onoarea mea să îți fiu alături în această răzvrătire împotriva păgânilor, regele meu, spuse el în timp ce își așeză palma în zona inimii și făcu o plecăciune.
   Inima îmi bate de o imensă bucurie știind că unicul om pe care îl iubesc pe această lume va face posibilă răzbunarea părinților mei.