16

1.1K 39 7
                                    

N/t pov*

Mă trezesc buimacă și observ că nu sunt în camera mea.La început m-am speriat puțin,dar mă liniștesc când îl văd pe Tae lângă mine.Abia atunci mi-am adus aminte că am adormit în timp ce mă uitam la film cu băieți,iar Tae m-a adus în camera lui.

Îndepărtez cu grijă mâna lui Tae de pe talia mea și mă dau jos din pat,apoi îl sărut scurt pe buze.Ies din cameră și cobor jos.Merg în sufragerie și nu era nimeni.Mă duc în bucătărie și decid să pregătesc micul dejun.Scot ingredientele din frigider și le pun pe blatul de bucătărie,apoi încep să gătesc.

În timp ce pregăteam micul dejun,simt două mâini pe talia mea,era Tae.Acesta își pune capul pe umărul meu și mă sărută pe gât.

Tae:De ce ai plecat de lângă mine?*spune cu o voce somnoroasă*

N/t:Nu am vrut să te trezesc,așa că am coborât să pregătesc micul dejun.

Tae:Ai dormit bine?

N/t:Da.Tu cum ai dormit?

Tae:Am dormit foarte bine,mai ales că ai fost în brațele mele.

Mă întorc cu fața spre el și îmi pun mâinile în jurul gâtului lui.Îmi lipesc ușor buzele de ale lui,formând un sărut dulce.Ne despărțim din sărut și-l iau în brațe.Îmi pun capul pe umărul lui și stăm așa o perioadă de timp.

N/t:Du-te și schimbă-te până termin eu micul dejun.

Tae:Bine.*spune și îmi dă un sărut pe frunte,apoi merge în cameră*

Continui să gătesc,iar în vreo 10 minute au venit băieți,dar fără Tae.Jin s-a oferit să termine el micul dejun pentru a mă putea duce eu să mă schimb.

Am intrat în cameră și-l văd pe Tae dormind.Mă duc la baie și fac repede un duș,apoi mă schimb.

Ies din baie și mă pun pe marginea patului lângă Tae

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Ies din baie și mă pun pe marginea patului lângă Tae.Îmi pun mâna pe obrazul lui și-l mângâi ușor.Acesta își pune mâna peste a mea și mă trage peste el.Îmi pun capul pe pieptul lui și-l mai las puțin să doarmă.

N/t:Iubire,hai că ne așteaptă băieți.

Tae:Dar vreau să mai dorm.*spune și mă strânge mai tare în brațe*

N/t:După ce mâncăm mai poți dormi,dar acum hai să mergem jos.

Tae:Dar dormi cu mine.Bine?

N/t:Bine.

Îl sărut scurt pe buze,apoi ne ridicăm din pat și mergem jos.Ne așezăm la masă și începem toți să mâncăm.După ce terminăm de mâncat,spăl repede vasele,apoi urc sus cu Tae.Ne punem în pat,iar Tae își pune capul în scobitura gâtului meu.Îl strâng tare în brațe și adormim.

După vreo două ore mă trezesc din cauza telefonului meu care începe să sune.Îmi întorc privirea spre Tae și văd că încă doarme.Mă ridic ușor din pat,fără să-l trezesc și îmi iau telefonul de pe noptieră.Ies pe balcon și văd că am o grămadă de apeluri pierdute de la Y/n.O apelez și îmi răspunde o voce necunoscută.

Conversație telefonică*

??:Bună ziua.O cunoașteți pe Kim Y/n?

N/t:Da,sunt cea mai bună prietenă a ei.De ce mă sunați de de pe telefonul ei?

??:V-am sunat pentru a vă spune că domnișoara Y/n a avut un accident rutier.

N/t:Poftim?Este bine?A pățit ceva grav?

??:Nu vă pot da mai multe informații.Veniți la spitalul *****pentru a afla mai multe despre starea ei.

N/t:Mulțumesc.La revedere.

??:La revedere.

Conversatie telefonică încheiată*

După ce am închis apelul,am început să plâng în hohote.Am intrat repede în cameră și mi-am luat geanta.Cobor jos și ies din casă.Opresc un taxi și îi dau adresa.

După vreo 10 minute am ajuns în fața spitalului.I-am dat bani șoferului și am coborât din mașină.Intru în spital și merg la recepție.

N/t:Bună ziua!Unde este Kim Y/n?

Recepționista:Kim Y/n este în sala de operații.

N/t:La ce etaj?

Recepționista:Etajul 1.

N/t:Mulțumesc.

O iau la fugă pe scări și când ajung la etajul unu,o văd pe mama lui Y/n în fața unei uși.Merg repede la ea și o iau în brațe,începând să plâng.

N/t:Cum este Y/n?

M/Y(mama lui Y/n):Nu știu nimic de ea.Doctori nu au vrut să-mi spună.

A trecut deja o oră de când am ajuns la spital,iar doctori nu vor să ne spună nimic de N/t.

Dintr-o dată telefonul meu începe să sune.Mă uit și văd că mă sună Tae.

Convorbire telefonică*

N/t:Alo.

Tae:Alo?Unde ești iubire?

N/t:Sunt la spital.

Tae:Ce cauți la spital?Ești bine?Ai pățit ceva?

N/t:Eu sunt bine,dar Y/n a avut un accident rutier.

Tae:Ce?Cum se simte?

N/t:Nu știu nimic de ea.*spun și încep din nou să plâng*

Tae:Iubire,liniștește-te.Y/n o să fie bine......Jungkook știe?

N/t:Nu.Urma să-l sun după ce aflam ceva despre Y/n.

Tae:Îl iau pe Jungkook și venim la tine.La ce spital ești?

N/t:Spitalul *****.

Tae:Ok.Ajungem în 10 minute.

N/t:Bine.

Tae:Te iubesc.

N/t:Și eu te iubesc.

Convorbire telefonică încheiată*

Mă așez pe un scaun și aștept să vină Tae.După vreo 10 minute aud pași îndreptându-se spre mine.Îmi îndrept privirea și îl văd pe Tae și Jungkook.Mă ridic de pe scaun și merg la Tae.Îl iau în brațe și îl strâng cât de tare pot,iar fără să îmi dau seama încep să plâng.

Tae:Gata iubire,nu mai plânge.Y/n o să fie bine.

Tae pov*

O îndepărtez puțin de mine și îi șterg lacrimile.O sărut pe frunte,apoi o strâng din nou în brațe.N/t se oprește din plâns și mergem lângă Jungkook.Și el era foarte speriat.O iubește mult pe Y/n și nu vrea să o piardă.Încerca să nu plângă,dar nu prea îi reușește,iar mici lacrimi încep să-i curgă pe obrajii.Îl iau în brațe,iar el începe să plângă în hohote.

Greu l-am calmat pe Jungkook,dar măcar am reușit.

Dintr-o dată ușile sălii de operații se deschid,iar doctorul vine la noi.

N/t:Cum se simte Y/n?Este bine?

Dr.doctor:.......

_______________________________________

Scuze că nu am mai postat de ceva timp,dar am avut un program foarte încărcat.Școala îmi ocupă cam tot timpul și nu am mai apucat să termin capitolul.

MenajeraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum