TRACII

Legendara lume a tracilor

O lucrare, fie şi succintă cum este aceasta, care doreşte să abordeze
credinţele, mitologia şi religia tracilor trebuie să răspundă unor întrebări
esenţiale:

• Când, unde şi cum s-au format şi s-au răspândit tracii?

• Au avut tracii un sistem mitologic închegat?

• Au avut un sistem religios, cu alte cuvinte, au avut un sistem

instituţional al sacralităţii?

• Cum s-a produs romanizarea tracilor şi până la ce dată putem vorbi

de traci în sens etnic, lingvistic şi cultural?

Sunt întrebări complexe şi complicate. S-au scris mii şi mii de pagini

despre traci, iar - în România - preponderent despre ramura nord-dunăreană

a tracilor, cunoscuţi în Antichitate sub numele de daci şi de geţi, iar în

literatura modernă f iind numiţi daco-geţi, geto-daci, traco-daci, traco-geţi,

traco-daco-geţi. Dunărea nu a fost niciodată o barieră de netrecut, iar - în

Antichitate - nu era frontieră lingvistică: traci trăiau atât la nord de Dunăre

(daco-geţi, traco-daci), cât şi la sud de Dunăre (tracii propriu-zişi). Dacă

admitem, cum cred unii specialişti, că şi frigienii din Asia Mică (Turcia de

azi) erau tot de sorginte tracă, iar ilirii formau un grup etnic ce vorbea o

limbă relativ apropiată de tracă, avem în faţă tabloul unui grup etnic - ori

al unor grupuri etnice înrudite - de mare răspândire.

Tracii erau un mare grup lingvistic şi cultural despre care putem

vorbi mult înainte de începutul primului mileniu î.e.n. Ei reprezintă, ca

majoritatea grupurilor etnice ale preistoriei şi ale istoriei vechi europene,

o ramură central şi sud-est europeană ce vorbea o limbă din grupul

indo-european răsăritean, numit convenţional grupul satem, fiind

aşadar înrudiţi cu balticii (urmaşii lor moderni sunt lituanienii şi letonii),

cu vechii indieni şi cu iranicii. Desigur, traca avea multe puncte comune

şi cu ramura indo-europeană occidentală, numită convenţional

centum, din care făceau parte latina (şi alte limbi italice precum osca şi

umbriana, nu însă şi etrusca, o limbă neindo-europeană, ale cărei origini

sunt încă disputate), limbile germanice, limbile celtice şi greaca.

În ultimii ani, s-a conturat ipoteza că traca se înrudea mult cu ilira, care

se pare că a fost tot un idiom de tip satem, nu centum cum se crezuse

anterior.

Tracii şi limba lor au avut într-adevăr o mare răspândire: de la

nordul Carpaţilor până în estul Slovaciei, estul Ungariei (la est de

Dunăre), până la Nistru spre est, până la Marea Egee în sud-est şi până

la Drina spre sud-vest. În termeni moderni, se răspândiseră pe un areal