Zeii tracilor si credintele religioase ale acestora

417 4 0
                                    

Deşi unii cercetători ai antichităţilor trace au sugerat un soi de

monoteism avant la lettre, cercetările nu pot confi rma o asemenea ipoteză.

Nici henoteismul trac1, ori măcar traco-dac, avansat de Pârvan, nu pare a fi

fost specifi c strămoşilor traci. Adevărul este că autorii antici ne-au transmis

peste două sute de nume sacre trace, în principal teonime şi epitete sacre.

Am văzut mai sus că perechea Zamolxis-Gebeleizis refl ectă nu doi zei,

cum eronat au sugerat mulţi autori, ci forma de bază (Zamolxis) şi epitetul

său principal (Gebeleizis „strălucitul").

În partea fi nală a lucrării, am adăugat un capitol rezumativ, care

cuprinde teonimele trace importante precum şi un număr considerabil de

„nume sacre" relevante demersului nostru. Aici vom încerca să analizăm,

fi e şi succint, câteva dintre teonimele importante. Vom încerca să arătăm

că tracii nu erau, nici nu puteau fi , monoteişti. Este însă probabil că elita

politică şi religioasă practica rituri iniţiatice, bazate pe doctrina zamolxiană,

pe când poporul, „cei mulţi", practicau culte neorganizate instituţional.

Doar câteva dintre acestea însă ni s-au transmis până în română şi în câteva

limbi sud-est europene.

Bendis Zeiţa ţesătoarelor şi a sorţii, căci ea „ţesea soarta" oamenilor

încă de la naştere; zeiţa lunii. Rădăcina teonimului este destul de clară:

indo-european *bhend- 'a lega, a îndoi', de aici şi englez bind, german

binden etc. Deşi unii cercetători au propus şi alte explicaţii, aceasta este şi

cea corectă.

Trebuie să fi fost o zeiţă importantă a lumii trace, după cum atestă

relativ numeroasele menţiuni la cultul său. După cucerirea romană, a fost

asimilată zeiţei Diana. Unele însuşiri ale zeiţei Bendis o apropie, mai

degrabă, de enigmatica Hekate a grecilor, zeiţa tenebrelor şi a spaimelor

nopţii. În orice caz, cultul zeiţei este bine atestat şi continuă, prin uzuala

interpretatio romana (Bendis ar fi Diana), şi după cucerirea romană.

Ipostaza de divinitatea a sorţii continuă în folclorul românesc prin

fi gura Ursitoarelor. Nu trebuie să ne facem însă iluzia că Ursitoarele ar fi

1 Cultul unui zeu principal, chiar dacă - în ansamblu - într-o religie politeistă.

Zeii cei mulţi ai celor mulţi 31

continuatoarele directe ale marii zeiţe Bendis ci, mai degrabă, reinterpretarea

sorţii în noile ipostaze ale lumii creştinate, dar încă „bântuite" de vechile

credinţe.

Cotys, Cotyto, Kotys Zeiţă a vegetaţiei. Numele trebuie să fi e înrudit

cu al plantei cotiata „iarbă tare" (triticum repens). De la aceeaşi rădăcină,

aşa cum am arătat relativ recent, este şi ciot, formă pe care româna o

TRACIIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum