Atunci...atunci a fost momentul cand ceva a crapat in mine.Urlu ca o nebuna ca sa pot acoperii tacerea lasata in tunel.Iau ceea ce e mai important (camerele) si fug inapoi spre iesire in bezna totala, pana imi scot mica lantrna de la chei.Intorc o clipa capul inapoi. Nu vad nimic inafara unei dare subtiri de sange,care ce-i drept imi apartine,datorita zgarieturilor provocate de fuga ( tunelul fiind ingust are pietre ascutite pe pereti,iar,datorita alergarii mele besmetice m-am mai frecat de pereti.Mi-au spartecat hanoracul) Aud un ras de fetita.E unul dulce si dragut, motiv care imi sporeste nebunia si incep sa urlu dinnou .E singurul lucru care ma poate calma intrucat sa pot respira.
Vad o lumina ...Oare ? Capatul tunelului si scaparea mea ? Cu ultimele puteri ma tarasc jalnic pana acolo.Ooo nu.Nu....Nu e adevarat...e..e lanterna mea....nou nouta...nu e sparta, nu e zgariata. Intrarea e blocata...Doar oase.Ma pofneste plansul.
-Ce...ce se intampla ? Poate e un cosmar.... Te rog Hanna ,trezes.... Nu apuc sa termin propozitia si deja stiam...Ii auzeam chicotitul acela..de copil distrus si phihopat.Ma intorc . Se uita la mine cu ochii lui mari si patrunzatori.Ii vad mainile...Sunt pline de sange...de sangele meu....
Incep sa tremur si-mi pun mainile la urechi sa-l nu mai aud.Atunci ma imping catre perete si ating un craniu care cade pe mana mea. Il arunc cat mai departe ...dar stai...a disparut...unde e el ?! Vad doar o bucata de pergament insangerata pe care scrie..Catacombele sunt locuri periculose...Nimeni nu trece de mine si de capcanele mele...vei ramane mereu aici si vei sta cu mine...Doar cu mine.
Si stii de ce nu te-am omorat pana acum ? Pentru ca tu ai fost intotdeauna favorita mea. -A
