M-am intors de la scoala in graba,desi nu stiu de ce,bine,poate pentru ca mi-e putin foame. Nu dureaza mult pana ajung acasa dupa care il gasesc pe tata pe canapea.
-Buna,Hanna. -e nervos-
-Hei,tata...
-Hanna,arata-mi mainile.-spune pe un ton autoritar-
I le arat.
-Nu,manecile ma refer. -uitandu-se urat la mine urat-
-Dar tata...nu am niciun motiv sa ti le arat. -spun asta,mutandu-mi privirea spre covor-
-Nu ai?Si atunci imi poti explica ce e cu lamele astea care mai au si sange pe ele?
-Nu. -o spun mai...speriata-
Vine la mine si imi ridica manecile. Nuu...
-Nu pot sa cred ca ai ajuns sa faci asa ceva! Hanna,te credeam mai matura! - si mai nervos decat era,deja se asezase pe fotoliu cu mainile in cap-
-Tata...nu intelegi!
-Ba da,inteleg perfect! Stiu ca o iubeai mult pe Carrie si eu la fel dar nu trebuie sa ajungi la asa ceva! N-nu stiu ce sa fac sau sa spun! Te rog sa te duci in camera ta.
-Dar...
-Doar du-te,te rog.
Nici nu mai stau la discutii si o zbughesc repede in camera mea. Nu ma pot opri din plans,tata nu o sa inteleaga! Doar asa ma pot simti mai bine. Nu pot intelege cum am putut uita de toate lamele mele...eram prea grabita.
A doua zi
Ma trezesc tarziu,ca de obicei stau in camera si citesc,carti. M-am saturat de internet,sincer. Ma cheama tata,sunt sigura ca e vreo alta predica de a lui si chiar nu am pofta,de fapt cand am..in fine,cobor incet scarile.
-Hanna,el e psihologul tau.
-Psiholog?! Nu am nevoie de...
-Ba da,ai nevoie,faceti cunostinta pana merg la magazin.
De ce eu?!
-Buna,sunt Chris Rivers,tu esti?
-Buna...sunt Hanna. Hanna Evans si nu am nevoie de un psiholog. -dam mana,sentiment ciudat-
-Si eu ma bucur sa te cunosc.
-Nu esti cam tanar sa fi psiholog?
-Ba da,mama mea e psiholog asa ca mi-am dorit si eu sa fiu asa ca m-a ajutat mult si am devenit si eu. Tu cati ani ai?
-18 ani,tu?
-24.
-Multi inainte.
-Multumesc la fel.
-Multumesc. De ce vorbim noi atat?
-Trebuie sa ne cunoastem.
-Nu am nevoie de un psiholog. Sunt foarte bine.
-Poate ca ai,eu decid. Apropo,taieturile tale de la maini,spun altceva-o spune asa mai...autoritar-
-cum de le-a observat?!-
-Haide sa ne cunoastem si apoi vedem. Poate ca ai dreptate dar trebuie sa ma conving de asta.
-Mbine,cum spui tu...
-Bine. Si...cum mai esti? Povesteste-mi despre tine.
-Sunt foarte bine,sa stii. Poti sa iei loc.
-Multumesc,acum,imi poti spune?
-Chiar nu vreau.
-Hai sa fim prieteni.
Serios? Chiar ma crede proasta,lasa ca vede el.
CITEȘTI
Ajutorul psihologului(in curs de editare)
RandomTatăl ei consideră că ea are nevoie de ajutorul unui psiholog. A ajuns să facă multe greșeli după moartea mătușii ei. Întâlnește un psiholog de care se îndrăgostește instant. Oare sentimentele sunt reciproce? Ce se va întâmpla între cele două persoa...