Doi anonimi indragostiti

Capitolul 1 - Cu gandul la el

Din perspectiva ei

Off dragostea... Singurul sentiment care te poate duce pe culmile bucuriei si totodata la marginea prapastiei tristetii. E sclipirea din ochi si totodata acea privire goala, ratacita, care parca isi cauta jumatatea in oricine, dar in zadar.

Nu intotdeauna trebuie sa vezi o persoana ca sa te indragostesti, ceea ce denota dragostea pura, lipsita de interese. Uneori esti la kilometrii distanta de inima ta si incerci sa rezisti. Nu stii cum arata, nici numele. Ii cunosti doar vocea si ai recunoaste-o dintr-o mie de alte voci. Ii sti caracterul, dar cu mici lipsuri misterioase. Ai impresia ca il cunosti de o viata, dar in acelasi timp ca nu sti cu cine vorbesti. Este acea persoana careia ii poti spune orice ai pe suflet fara a fi judecat. Poti spune orice pentru ca mereu te va intelege. Glumiti ca doi nebuni, dar te cearta ca un parinte atunci cand faci vreo prostie si iti da sfaturi ca un varstnic atunci cand ai nevoie. E persoana de la care ai multe de invatat; matur, dar gandeste uneori ca un copil. E notificarea ta preferata, desi nu o primesti prea des. E persoana care te scoate din abis si iti arata stelele.

Povestea noastra a inceput intr-o seara de august, cand cerul plangea, dar aerul era fierbinte, cand inimile noastre reci au fost aprinse de o scanteie si o mica flacara a inceput sa topeasca gheata usor-usor. Cuvintele au inceput sa curga, parea ca ne cunoastem dintr-o alta viata.

Inca tin minte cum se apropia incetisor miezul noptii si somnul nu isi mai facea aparitia, in schimb simteam cum nu mai am astampar si energia crestea odata cu fluturii din stomac. El a propus sa vorbim la telefon si am acceptat cu o mica ezitare. Mi se parea ciudat cum aveam emotii si asteptam ca in orice moment sa sune telefonul. Nu a durat mult si a sunat. A avut loc un moment de liniste, apoi vocea lui a spart gheata.

-Buna!

Eu am mai tacut pret de cateva secunde. Ah vocea lui... Asa familiara si totodata necunoscuta, cu un timbru cald, calm si linistitor. Ma pierdusem, parca sufletul meu imi parasise trupul.

-Amm... Ma auzi? intreaba el putin confuz crezand ca ceva nu functioneaza cum trebuie.

-Da, da! raspund cu un mic tremurat in voce si putin grabita.

Parca timpul se oprise si nimic nu mai conta in acel moment. Am inceput sa zambesc la telefon fara sa-mi dau seama. Ce bine ca nu ma putea vedea! Am inceput sa vorbim, atmosfera era mai placuta, lipsita de emotii, cuvintele iesind natural.

Dupa miezul noptii timpul a devenit relativ, parea ca orele se scurgeau prea rapid. In noaptea aceea am vorbit despre orice, nu era subiect despre care sa nu fi vorbit.

Am pierdut notiunea timpului, ultima data cand ma uitasem la ceas era 3 dimineata, dar de atunci trecuse ceva timp. Incet oboseala isi spunea cuvantul, ochii mi se inchideau incetisor si incepusem sa ma plimb prin camera ca sa ma trezesc. El si-a dat seama dupa vocea mea ca daca mai stateam mult adormeam la telefon. Cu o voce somnoroasa mi-a spus sa ne culcam incheind apelul cu promisiunea ca vom vorbi si maine.

Eu nu am putut sa dorm prea mult pentru ca imi doream sa vorbim mai mult. Cred ca am dormit vreo doua ore, iar cand m-am trezit i-am scris.

-Neata! Ce faci?

Dupa o ora niciun raspuns. Simteam cum se darama tot. Credeam ca asta a fost tot si ca nu o sa mai aud niciodata de el. Trecuse inca o ora si inca nu aveam niciun raspuns. Eram trista si parca acea flacara mica imi ardea pieptul si simteam durerea. I-am mai scris un mesaj si am adormit.

-Daca nu voiai sa mai vorbim puteai sa spui ca nu ma suparam...

Era abia 9 dimineata si adormisem la 5 dimineata. Acum corpul imi cerea somn. Am lasat telefonul la incarcat si m-am asezat in pat, nici nu stiu cand am adormit.

Cand m-am trezit am vazut o notificare de la el de acum 1 minut. Nu am mai asteptat si grabita am deschis mesajul.

-Neata si tie! Chiar mi-a placut sa vorbim😉

Si vad ca scrie. Nu stiam ce sa mai spun. Eram panicata, credeam ca poate s-a suparat pe mine sau poate crede ca sunt nebuna. Cine stie? Si primesc inca un mesaj de la el.

-Scuze ca am dormit asa mult, am fost obosit. Te-ai ingrijorat degeaba. Ce faci?

Dupa mesajul acesta m-am mai linistit si am vorbit din nou.

Au trecut zile, saptamani, luni, si inca vorbeam si ne simteam la fel de bine ca la inceput.

El m-a ajutat sa ma maturizez si sa ma iubesc mai mult. M-a invatat ca trebuie sa ma concentrez pe mine si sa ma pun pe primul loc, sa nu fac compromisuri pentru nimeni daca ar insemna sa renunt la ceva ce imi place si imi doresc enorm.

Uneori el mai disparea o zi sau doua pentru ca era ocupat cu munca si decat sa imi raspunda greu si sec, prefera sa nu imi scrie. Aceste pauze parca ma faceau sa ma indragostesc din ce in ce mai mult si nu intelegeam de ce. Nu stiam daca si el simte acelasi lucru sau daca vorbeste cu mine doar ca sa treaca timpul mai repede.

Mereu cand ii spuneam ca mi-a lipsit imi spunea ca si lui i-a fost "oleaca" dor de mine, dar daca vorbim mereu o sa ma plictisesc de el. Probabil are dreptate insa nu stiu ce sa zic, nu pot sa ma satur de el, parca il vreau din ce in ce mai mult.

Am continuat sa il astept de fiecare data, verificand mereu telefonul sa vad daca mi-a scris. Pana intr-o zi cand totul parea ca de obicei. Urma sa nu mai vorbim pentru cateva zile, eram obisnuita sa il astept. A trecut o zi, doua, trei, o saptamana. Deja imi faceam griji. Dupa prima luna deja ma gandeam din ce in ce mai mult daca este bine, visam seara cum imi scria si cand ma trezeam dimineata eram foarte dezamagita sa vad ca defapt nu am primit nicio veste de la el.

Incepusem sa ma simt rau, corpul meu refuza mancarea, nu mai simteam oboseala, nu mai puteam sa dorm. Simteam ca nu am nevoie de nimic, aveam doar un gol in suflet. Incepeam sa lacrimez de fiecare data cand ma gandeam la el. Insa toate au trecut, dupa un timp m-am obisnuit cu ideea ca nu se stie cand vom mai vorbi din nou, pana intr-o seara.

L-am visat. Cunoscuse o fata... Vedeam cum o strange in brate si ii spune cat de mult o iubeste. De atunci tot ce imi trecea prin gand era "Te rog nu te indragosti de altcineva." Doar la asta ma gandeam, visul se repeta din ce in ce mai des. Ma simteam mai rau ca inainte. Plangeam. Imi doream doar sa imi scrie.

Nu imi imaginam ca dragostea putea provoca atata durere acolo unde inainte erau fluturi in stomac.

Pana intr-o zi. Cu o notificare toata durerea a disparut. Dupa mai bine de doua luni mi-a scris in sfarsit. Ma simteam in al noualea cer. Eram asa de fericita...