Doi anonimi indragostiti

Capitolul 2 - Aici se termina tot

Din perspectiva ei

Dragostea este ca un camatar... Iti da un moment de fericire, simti ca plutesti, ca nu mai exista rau pe planeta. Ajungi pana la luna de bucurie, iar apoi? Dragostea te tranteste inapoi cu picioarele pe pamant, rupandu-ti aripile pe care ti le-a dat cu imprumut. De la o secunda de extaz ajungi sa te simti gol pe dinauntru, lipsit de puteri. Iti dispare sclipirea din ochi, fiind inlocuita de picaturi de cristal care curg siroaie pe obrajii fierbinti.

Am asteptat atat de mult un mesaj de la el. Totul parea perfect. Acelasi "Buna!", aceeasi energie, aceiasi fluturi in stomac. Ulterior acea energie a devenit starea in care te simti pierdut, cand nu iti gasesti locul. Fluturii au devenit molii care te rod pe interior. Il intrebi ce a mai facut in ultima vreme de cand nu ati mai vorbit si nu te asteptai niciodata la raspunsul pe care urma sa ti-l dea.

Visul tau a devenit realitate... Chiar cunoscuse o fata. Sunt fericiti. Acum tu esti doar o prietena cu care vorbeste cat timp ea este plecata. Iti spune ca i-ai lipsit, pare putin trist, dar nu intelegi de ce. La inceput pare ca era schimbat. Nu mai era asa vesel cum mi-l aminteam. Imi spune ca este cu ea pentru ca nu vrea sa mai fie singur, ca are nevoie de cineva la care sa se intoarca acasa cand ajunge de la munca. Isi cere scuze fara motiv si asteapta raspunsul meu.

Acum ce fac cand ma doare tot? Trebuie sa par bine, chiar daca simt ca mi-a rupt inima in doua bucati. Am inceut sa realizez ca probabil niciodata nu am avut vreo sansa. Eram prea departe, eu prea mica, el are nevoie de altceva. Cu toate astea ma bucur ca el este fericit acum, chiar daca nu este cu mine. Am incercat sa imi ascund sentimentele cat de bine am putut si i-am raspuns glumind.

-Ti-ai facut iubita nebunule. Sa va tina! Cum va intelegeti?

Incepe sa ii dispara tristetea si schimba subiectul. Ii spun ca am facut niste lucruri nu tocmai ok si incepe sa ma certe. De nervi i-am raspuns "Dar ce te intereseaza pe tine ce fac eu?" si imi raspunde calm.

-Imi pasa de tine scumpete.

Aceste vorbe au insemnat enorm. Am vorbit de dimineata pana noaptea tarziu ca inainte, insa nu mai simt aceiasi fluturi in stomac, dar nici durere. Ma simt mai bine, dar imi amintesc mereu ca el este cu altcineva acum. A observat micile diferente din comportamentul meu si ma intreba daca sunt bine. Evident ca nu puteam sa ii spun adevarul.

Am vorbit cateva zile si dupa urma sa vina ea acasa. Nu mai putea vorbi prea mult. Parca ii parea rau cand a spus ca nu mai putem vorbi si iar a incheiat cu o promisiune. "O sa mai vorbim noi candva."

Si am ajuns iar ca inainte, doar ca acum am un motiv pentru care sa nu ma mai ingrijorez si sa incerc sa il uit. Incerc sa ma detasez incet, dar inca am momente cand ma gandesc la el si ma intristez stiind ca acum este in bratele altei fete.

Aproape am trecut peste, am cunoscut un baiat. Nu este ca el, dar ne simtim bine impreuna. In sfarsit mi-am recapatat partial zambetul si parca nu ma mai doare la fel de tare sa ma gandesc ca el este in bratele altei fete.

Ne vedem aproape zilnic. Tine la mine, simt asta, insa uneori seara cand nu pot dormi ma gandesc la el. Ma intreb oare ce mai face, daca este bine. Uneori ma intreb daca ii lipsesc, dar imi amintesc ca are pe altcineva si este absolut imposibil sa se mai gandeasca la mine. Probabil in cateva luni o sa uite de existenta mea, o sa uite de tot, de toate discutiile, de momentele frumoase, dar putine ale noastre.

Multe sentimente ma incearca. Il urasc si iubesc in acelasi timp. Da, este o antiteza, dar asta simt. Nu imi pot explica cum pot avea doua sentimente total opuse pentru aceeasi persoana. Undeva in adancul sufletului imi doresc sa se desparta si sa se intoarca la mine, sa vorbim ca inainte, dar stiu ca as fi mult prea egoista daca as vrea asta. Merita sa fie fericit, chiar daca nu in bratele mele. Merita sa aiba la cine se intoarce acasa cand vine obosit sau cand are o zi proasta. Pentru mine insa acasa nu inseamna un loc, o incapere plina cu obiecte lipsite de sens. Pentru mine acasa inseamna conversatia cu el, vocea lui. Mai pe scurt, acasa inseamna el. Oare ma pot numi om fara casa daca el este departe? Sau poate om fara suflet, pentru ca l-a luat cu el cand a plecat? A luat cu el tot ce era frumos si mi-a lasat doar lacrimi, durere, insomnie si altele.

De ce atunci cand iubesti pe cineva sentimentul nu este reciproc? De ce nu poate fi totul roz, nu doar alb si negru? Pentru ca asa este viata. Eu ma simt egoista, o persoana rea. Cand il iau pe acest baiat in brate imi doresc sa fi fost el. Cand ii spun ca il iubesc gandul imi zboara la sute de kilometrii departare.

Nu e drept ceea ce fac! Incet-incet ma atasez de acest baiat. A reusit sa ma vindece cate putin. Incep sa il uit pe el. Nu mai visez la lucruri imposibile. Sunt realista, stiu ca pentru el poate a fost doar o joaca de copii, dar pentru mine a insemnat mult si m-a ajutat in unele privinte. Dar a venit timpul sa il dau uitarii, sa il las sa zboare.