Jocurile Zeilor - Capitolul 3, Regele Negru (+18) [FRAGMENTE]

Fragment 2 - partea 2

Set

Doarme. Chiar poate dormi liniștită la nici măcar un metru de mine! Este lipsită de frică, zeița asta și ignoră orice amenințare, de parcă i-ar vorbi un iepuraș, nu o panteră neagră pregătită să o sfâșie.

Strâng din dinți și mă uit la ea, încă șocat de tupeul pe care îl are. Este diferită față de cea pe care am cunoscut-o acum mii de ani.

Isis era blândă, iubitoare și cu un suflet mare, dornică mereu de a-i face pe cei din jur fericiți. Era altruistă fără măsură, iar asta a făcut-o să fie iubită de toată lumea, muritori și zei în egală măsură, dar, în special, de mine. Putea să vadă și latura bună a sufletului meu, făcându-mă să o urmez, fără ezitare, pe calea frumoasă pe care ea ne-o arăta. Știa când să fie dură, dar, cu toate astea, nu cred că am auzit vreodată un cuvânt urât spus din gura ei frumoasă.

Femeia din fața mea este identică. Doar fizic. Aceiași ochi negri pătrunzători, cu gene lungi și dese, același păr lung și alb-argintiu ce strălucește în valuri sub razele soarelui, același nas mic și buze la fel de roșiatice, de parcă ar fi constant rujată, chiar dacă nu poartă machiaj deloc.

Iar mirosul pielii ei este la fel ca acum șapte mii de ani, atunci când am întâlnit-o prima dată. La fel ca acum patru milenii și jumătate, când am văzut-o ultima dată. Iasomie și un iz suav de iris.

L-am simțit încă din catedrală când m-am apropiat de ea și azi dimineață din nou. Doar că urăsc parfumul acesta, deoarece îmi amintește de tot ceea ce a făcut. De faptul că a ales să devină o muritoare, așteptându-se ca eu să o privesc cum moare sub ochii mei nemuritori.

Urăsc acest parfum, la fel de tare cum o urăsc pe ea, pentru că nu își amintește tot ce a fost între noi și pentru că nu poate să mă facă să o înțeleg, nici până în ziua de azi, de ce i-a ales pe ei, oamenii, dar nu pe mine.

Zicea că e obosită, dar putea să intre într-un somn lung, așa cum fac alți zei de-a lungul timpului, iar când se trezea, o luam de la capăt cu iubirea noastră nemărginită. Am fi dormit împreună, dar nu am fi renunțat la amintirile noastre și la puterile care sălășluiesc în aceste trupuri slabe.

Acum doarme. Și doarme liniștită, în timp ce mie îmi vine să îi cuprind gâtul fin cu degetele lungi și să o strâng tare, până când i-aș vedea chipul cum se înroșește, iar buzele se învinețesc.

Îmi strâng pumnii, domolind dorința aceasta arzătoare. Nu îmi pasă de Pactul lor stupid, cum că, dacă o omor pe ea, eu voi fi ucis. Mă. Doare. Fix. În. Cur. De. El.

Viața asta nu înseamnă nimic pentru mine. Mor și urmează alta. Nu am persoane la care să țin, nu am pe cineva care să-mi plângă urmele sau ce regrete să las în urmă. M-am născut cu un scop, iar acela este chiar în fața mea acum.

Doar că simpla ei ucidere ar fi o pedeapsă mult prea ușoară pentru mica mea zeiță. Trebuie să sufere la fel de tare cum am făcut-o eu după ce ea a plecat... după ce ea a murit.

Doar așa vom obține amândoi ceea ce avem nevoie.

Siena o să plătească pentru ce a făcut când era Isis.

Bărbatul care este însoțitorul de bord, al cărui nume nu m-am deranjat să îl rețin nici până în ziua de azi, cu toate că am mai zburat împreună de nenumărate ori până acum, se apropie de ea, însă îl prind imediat de încheietura mâini, cerându-i explicații din privirea încruntată pe care i-o arunc.

— Mă gândeam să o acopăr cu o pătură, îmi șoptește speriat, arătându-mi bucata de material moale pe care o are împăturită în cealaltă mână.