Dragoste neagră

3. Doar dacă-mi spui că e pentru ultima dată

ㅤSeriozitatea lui întotdeauna m-a intimidat. Chiar mai mult decât clipele în care era furios. Se întâmpla asta pentru că de fiecare dată peste chipul lui se așternea o pătura groasă de indiferență, iar ochii lui deveneau întunecați, fără nimic în ei, ca două găuri negre. Nu știam niciodată ce simte sau ce gândește când adopta atitudinea asta. Mă simțeam mică și slabă când mă supunea tratamentului lui specific.

ㅤOricum eram neajutorată de fiecare dată când era în preajma mea. Uitam să vorbesc, să gândesc, să respir. El îmi lua controlul de parcă eram creată de el, eram supusă voinței sale. Deveneam o marionetă dornică ca păpușarul să o manevreze. Mă simțeam patetică și totuși nu mă puteam opri. Luptasem cu el și cumva am simțit că am luptat mai mult împotriva mea. Împotriva a ce simt, a ce gândesc.

ㅤCredeam că se terminase în sfârșit când el a fost rupt de mine atât de brusc și brutal. Trebuia să mă simt eliberată, să respir ușurată că scăpasem de sub stăpânirea lui. În schimb, n-am suferit în viața mea mai puternic. Mă simțeam sfâșiată, resimțeam durerea în fiecare colț al corpului și tânjeam după prezența lui. Daniel mă îmbolnăvise. Îmi îmbolnăvise mintea și sufletul. Le otrăvise și le făcuse dependente de el ca de un drog. Intram în sevraj în lipsa lui și mă stingeam pe dinăuntru.

ㅤAsta n-a fost destul.

ㅤMă chinuisem să învăț să trăiesc în absența lui, mă resemnasem cu ideea că așa a fost să fie și poate că era mai bine pentru mine. Cu siguranță era mai bine pentru mine, chiar dacă durea al naibii de mult. Tocmai asta era problema mea care-mi obosea creierul. Știam că e rău pentru mine, știam că mă rănea și mă intoxica. Aveam toate rănile pe inimă ca dovezi. Asta nu era suficient să mă țină departe de el, să nu-mi doresc încă o doză.

ㅤAveam nevoie de el. Cum aveau nevoie dependenții de nicotină de țigări și cum aveau nevoie dependenții de alcool de băutură. Daniel era un viciu. Un viciu letal ce mergea pe două picioare și te forța să treci prin toate stările.

ㅤDe-asta n-a contat că trecuseră șapte ani de când îl privisem pentru ultima oară. Un singur cuvânt și m-ar fi pus la voia lui. O singură privire și mă topeam la picioarele lui. O singură atingere și aș fi respirat la comanda lui.

ㅤÎmi uram inima că era slabă, la fel și mintea. Simțeam înăuntrul meu voința de a lupta în continuare, de a mă opune. Orice îndrăzneală, orice orgoliu, fiecare fărâmă din mândria mea pălea când întunericul lui mă cuprindea de-a-ntregul, ținându-mă prizonieră în adâncuri. Mă sufocam și în același timp nu eram niciodată mai vie.

ㅤDaniel îmi făcea adrenalina să-mi țâșnească prin corp în valuri neîntrerupte din ce în ce mai mari. Îmi făcea inima și pulsul să atingă ritmuri pe care alții le credeau imposibile, mă provoca și mă consuma. Pluteam și cădeam în gol. Trăiam și muream. Pentru că așa a fost mereu cu el: viață sau moarte. Totul sau nimic.