Uneori, dragostea te lovește...Brusc, neprevăzut, nepregătit, dezarmat.
Accepți sau fugi?
În esența dragostea a apărut din admirația oamenilor față de arme și războaie. Cum poate avea un sentiment atât de complicat, născocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
M-am descotorosit de cravată și de sacoul uniformei și am respirat ușurată. De abia așteptam să scap de ele. Le-am împăturit frumos și le-am îndesat în ghiozdan. Agnes era sprijinită de perete privindu-mă.
— Dacă Ares și-a făcut iar o iubită blondă plină de arfe, mă ridic și plec! spune revoltată.
Am râs spre indignarea ei, m-a privit urât apoi m-a prins de mână trăgându-mă spre ieșire.
— Urăsc uniforma asta! bombăn mai mult pentru mine.
Cafeneaua era foarte aproape de liceu și arăta foarte bine. Mereu mi-a plăcut aici. Era un loc mare cu separeuri drăguțe și pereți vopsiți în nuanțe calde. Se auzea pe fundal muzică jazz și angajații erau mereu binevoitori. Îmi inspira sentimentul de acasă. Pe lângă asta făceau o cafea splendidă. Adoram să-mi fac temele aici, nimeni nu te deranja și era liniște.
Am intrat auzind imediat clopoțelul de la ușă cum sună. Agnes m-a tras după ea în cel mai îndepărtat separeu de unde l-am zărit pe Ares. Îl puteai recunoaște oriunde, părul lui brunet, ochii negri, aceeași bocanci negri, blugi de aceeași culoare, purta însă un tricou alb cu ceva imprimeu ciudat. Da, era definiția cuvântului negru. Ținea în brațe o blondă. Agnes avusese dreptate.
— Știam eu, zice încet pe un ton învingător.
— Bună, Leila! mă salută Ares.
Avea de gând să o enerveze pe Agnes. Avea să fie amuzant. Ares o enerva mereu, cu orice ocazie pe Agnes ce se aprindea mult prea repede. Ieșeau adevărate intrigi, discuții kilometrice, contraziceri pentru contraziceri, certuri și se termina în final cu Agnes care plângea de nervi și Ares ce o îmbrățișa. Eu eram mult mai calmă, îi știam perfect jocurile și nu-l lăsăm niciodată să mă enerveze.
— Bună și ție, idiotule! spune tăios prietena mea.
— A venit și roșcata? întreabă brunetul.
— Foarte amuzant, Ares.
Am privit-o pe iubita lui. Era blondă, cu niște ochi mici și căprui, câteva pistrui drăguțe și niște buze pline. Era simpatică până acum. Avea o privire neutră și își ținea degetele lungi pe o cană care părea a fi umplută cu ciocolată caldă. Privirea mi-a rămas blocată pe unghiile ei lungi colorate cu roz aprins. Aș fi făcut o glumă proastă despre asta, dar nu știu încă ce simte Ares pentru ea cu adevărat, dacă simte ceva sau are iar chef de distracție. Era un adevărat amalgam băiatul ăsta și în general era genul de care trebuia să fugi, dar el mai avea ceva în el. Îl cunoșteam dintotdeauna și avusesem ocazia să-l cunosc pe el, în spatele fetelor focoase și a hainelor negre. Își ascunsese partea bună și era îngropată adânc. Ares era el doar în preajma a patru persoane, eu, Agnes, maică-sa și soră-sa.
