Un val de iubire

IV. Un zbor cu gândul la tine

Mereu mi-au plăcut jocurile jucate corect. Fiecare jucător să fie corect cu el însuși. Așa sunt și eu cu Chase. Captivi într-un joc al minții, jucând cât de corect putea fiecare.

Deși ar trebui să simt că sunt în fața lui cu un pas, parcă sunt cu 10 pași în urma lui. M-a bulversat total acest nume. Un nume atât de special, pe atât de apăsător era. De ce parcă simt că te cunosc, eroule?

── Dacă te mai uiți mult la mine, o să pierdem avionul.

Prinsă într-o tranșă total, realizez că trebuie să cobor cu picioarele pe pământ. Nu pot zbura cu el! Nu pot să stau lângă el atâtea ore, fără să nu îmi pierd mințile. Îmi doream atât de mult să fie lângă mine, deși îmi crea o stare mult prea bizară ca să fie adevărată.

Am pornit înaintea lui, ducându-mă spre zona de făcut check-in-ul. Îi simțeam prezența în urma mea, fiecare pas al lui era întipărit în mintea mea.

── Nu vrei să îmi dai mie bagajul, iar tu să te așezi pe un scaun? m-a întrebat gingaș, încercând să țină pasul cu mine.

── E-Eu zic să ne vedem amândoi de treabă fiecăruia, i-am tăiat-o rapid, fără vreo ezitare.

Mi-am continuat drumul, fără să îi știu destinația. Mă concentram total pe pașii eroului, încercând să aflu dacă chiar vine după mine. Sunetul lor se auzea din ce în ce mai înfundat, schimbând direcția odată cu bagajul său. M-am oprit pe loc, întorcându-mă spre el. Ceea ce m-a bucurat enorm, a fost faptul că a recepționat mesajul, și și-a văzut de treaba lui. Dar ceea ce m-a întristat, ca un copil mic, a fost să văd cum ținea pe altcineva în brațe. O fată înaltă, subțire, blondă, cu ochi albaștrii ca cerul, buze mari și roșii, îmbrăcată mult prea strident pentru un aeroport. Se vedea că era obsedată după el, după simplul fapt că stătea lipită de el. Deci eroul chiar avea o persoană care să îl aștepte cu brațele deschise. Și mai mult, o persoană care să zboare cu el oriunde le spune inima. Uitându-mă la cei doi, am realizat cât de norocoasă este acea fată. Băiatul ăsta e ca o bucățică căzuta din rai!

M-am îndreptat abătută spre coada formată, încercând pe cât pot să îi ignor complet. Îmi făceam rău singură doar uitându-mă la ei. Este posibil să simți asta pentru o persoană pe care ai cunoscut-o acum o oră? Doar privirea lui mă vrăjește ca un magician într-un show, timpul orpindu-se odată cu noi.

Așteptând plictisită să înaintez câțiva pași în fața, înlemnesc pe loc. Aș da orice să mă fac mică, cât un bob de mazăre, sau să mă teleportez.

── Hei, de ce ai rămas singură? s-a mirat, uitându-se mai atent la mine.

Prefer să nu vorbesc, așa că îl ignor. Ca și cum nu s-ar afla lângă mine. Îi simțeam frustrarea din privire, provocându-mi o stare destul de iritată. Rămân pe poziții, ignorându-l pe cinste.

── Vorbesc cu tine, păpușă! și-a fixat privirea totală spre mine.

Și acum prefer să mă prefac că nu există. Și de ce mă strigă în felul ăsta? Dacă tot îmi știe numele, să îl folosească ca atare.

Timp de câteva minute, el mă privește de parcă aș fi cea mai importanta fată din acest aeroport, iar eu îl ignor, total pierdută în alte gânduri. Aș dori să dispar din această situație!

── Poți măcar să te uiți la mine? a râs sarcastic la mine.

── Nu.

În continuare, privirile noastre refuză să se întâlnească. Dar tânjesc după asta cu atâta ardoare.