După ce Eun-ji, sa mutat din Coreea de Sud, în alta țară, a încercat sa se obișnuiască cu noua ei viata, dar trecutul o urmarea.
Când s-a întors înapoi... 🙃
~Era Gaeun. Gaeun: nu pot sa cred ca, iar va certați. Numai sunteți adolescenți!~
Observ ca Taehyung nu avea de gând sa îmi dea drumul. Îl împing astfel încât ma îndepărtez tragandui o privire urata la fel și el mie. Gaeun: trebuie sa fiți uniți dacă vretu ca Min sa nu fie afectat! Tae: de ce ar fi afectat? Mormăie boul. Gaeun:o sa vezi. Pana atunci, trebuie sa plecați la plimbare.Haideți, haideți! Tae: vorbim când venim, Ji!
Plec sa ma schimb.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Toți erau gata,adica Min, boul și mama lui.
Ne luam gecile și plecam lăsând-o pe Gaeun singura.
Îl țineam pe Min de mana, stand parțial aproape de Tae fiindcă nu voiam sa ii arat mamei lui ca ne-am certat. Nu vorbea niciunul pana când... Mt: și ce aveți de gând sa faceți în continuare după plecarea mea? Nimeni, nimic. Mt:nu vorbești, Taehyung? Tae: ce vrei sa zic? Mt: răspunsul întrebării mele. Tae: trăim fericiți pana la adânci bătrâneți! Mt: și dacă m-aș muta de tot cu voi? Amândoi ne întoarcem privirile spre ea. Cred ca m am prins de planul ei... Sau al lor. Voia sa scape de intruși și sa trăiască bine singura cu fisu' Mt: ah, da... Vreu și tu intimitate. Vorbea cu Tae. Mt:poate vei cunoște și tu o fata... Vorbea deparca eu nu as fi, deparca Taehyung nu era luat deja. Tae: mamă! Mt: ce? Apoi urma o liniște deplina în întunericul de afara Cât timp mergeam noi pe o cărare din parc, Min se împiedică, dar fiindcă îl țineam de mana nu a căzut prea tare. Acesta a început sa plângă, iar Tae s-a pus și el pe vine lângă micuț, fiind îngrijorat pentru el. Ji:aish, Min, ești bine? Min: doare! Spune plângând tare. Ji:unde te doare? Dar nu spunea nimic. Tae: Min, unde te doare? Dar nu raspunde. Tae&ji: Miin! Spunem amândoi în același timp, puțin mai tare. Min:aiiici! Aratand spre genunchi. Tae se uita la genunchiul sau pe dedesubtul pantalonilor. Tae: nu e nimic, piticule! Min: atunci de ce doare? Spune continuând sa plângă. Îl strâng tare în brate el luanduma după gat. Mt: eu ma duc sa stau pe banca aceea! Spune plecând. Nici măcar nu a întrebat dacă e bine copilul... Dar nu mai contează. Tae: yaa, pe tati nu îl iei în brate? Min îmi da drumul și se duce la Tae. Min: tati eu sunt fata? Taehyung se uita la mine confuz. Tae: de ce întrebi asta? Min: fiindcă am auzit ca băieții nu plâng, iar eu am plâns. Ji:Min, nu ai cum sa fi fetita, chiar dacă plângi. Min: dar atunci tati a plâns vreodată? Ne uitam amândoi la Tae Tae: dacă plângeam cum puteam sa mai am grija de voi? Îl ia în brate ridicându-se cu el eu rămânând blocata pe vine uitându-mă în gol. Tae: iubito! Ji: trebuie sa vorbim! Tae: știu, asta am spus și eu când ai urlat la mine. Ji: am urlat?! Taehyung! Tae: ca un momentul asta! Ji:nu urlu! Tae: ba asta faci! Ma abțineam sa nu plâng din cauza nervilor. Min: nu va certați! Spune timid Min, dar abia puteam sa nu dau drumul lacrimilor. Ji: bbine! Singurul cuvânt pe care l-am putut spune și acesta fiind încet. Tae: Ji, scuze! Ji: e vina mea... Eu... Ma întorc acasă. Parca ceva s-a schimbat. Perioada asta e mult prea stresanta, iar eu am nevoie de un pui de somn, fără sa ma gândesc la ceva. Ma întorc cu spatele la ei și o iau încet spre casa. Tae: Ji! Ji: am nevoie sa fiu singura, scuze ca am urlat.
