În anul 1881 s-a înfiinţat în Timişoara o şcoală inferioară de fete, particulară, sub conducerea doamnei Benedek. Şcoala funcţiona cu patru clase gimnaziale şi un corp profesoral alcătuit din cinci profesori. Trei ani mai târziu, pe lângă şcoală, se deschide un internat, iar claselor gimnaziale li se adaugă o clasă a V-a.
Ca urmare, instituţia se transformă în „Şcoala superioară de fete", cu predare în limba maghiară şi devine şcoală de stat, avându-l între anii 1884-1889 ca director pe Guillem Vallo. Cursurile se desfăşurau într-un palat vechi, închiriat în Cartierul Cetate, Palatul Bersuder, situat pe actuala stradă George Coşbuc.
Din anul 1889 direcţiunea şcolii a fost preluată de Rosina Marsits care a condus-o până în 1912. În perioada cât a fost directoare s-a constituit noul local. Pentru construcţie, Primăria Timişoarei a pus la dispoziţie un teren de 8703 m² pe care între anii 1902–1903 s-a zidit actualul edificiu. Construită în stil neogotic englez, victorian, după planurile arhitecţilor Iacob Klein din Timişoara şi Leopold Baumhorn din Budapesta, clădirea a costat 385.000 coroane.
După desăvârşirea unităţii naţionale româneşti şi constituirea României Mari, în aceeaşi clădire începea să funcţioneze Liceul românesc de fete. Cursurile au fost deschise la 15 octombrie 1919, de către directorul Ioan Fodor, profesor de limba română venit din Blaj.
În perioada celui de al Doilea Război Mondial liceul a avut de înfruntat numeroase greutăţi, dar s-a dovedit o buna gazdă pentru elevele refugiate din teritoriile cedate în 1940 (Ardealul de Nord, Basarabia şi Bucovina de Nord). Despre clădire se spune că ar fi bântuită de oamenii ce au murit aici în perioada medievală, într-un imobil ce ar fi existat chiar pe acel loc şi unde ar fi funcţionat un spital pentru bolnavii de ciumă. Atunci ar fi murit între respective ziduri mii de oameni, care ar fi fost îngropaţi în gropi comune, în apropiere.
CITEȘTI
Legende Urbane Romania
Horrortop 13 locuri din România despre care se spune că ar fi bântuite de stafii şi de spirite rele