Acorduri din Neant

4

M-am trezit, și tot ce îmi aminteam din visul pe care l-am avut era o fată incredibil de frumoasă. Telefonul a început să sune, era Hajime.
- Haru-san, în seara asta nu ne vom putea întâlni, merg să îmi vizitez părinţii. Shitsureishimasu.
Se pare că îmi voi petrece ziua pictând, m-am pus pe scaunul din faţa șevaletului și am început să schiţez trăsăturile unui chip de femeie, obrajii plini, buzele cărnoase, ochii pătrunzători și părul atăt de lung încât vârfurile nu se vedeau pe pânză. Deși ideea era să creez un reprezentant al frumuseţii feminine ireale, părea că am mai zărit undeva chipul acela. Hajime? Poate că zâmbetul semăna cu al ei, dar în rest nu avea nici o legătură cu ea.
Am luat altă pânză și am făcut o a doua incercare, de astă dată am desenat-o din profil, și am pictat detaliile în culori aprinse. Mi-am pus un disc cu un concert de pian a lui Richard Clayderman. Până seara am terminat portretul, iar când am adormit am avut același vis ca ieri seară, doar că acum, o recunosteam pe fata din vis. Era cea din tabloul meu. Nici zilele următoare nu m-am întâlnit cu Hajime, a rămas pentru un timp în Sapporo, la părinţii ei. Aș fi putut spune că îmi era dor de ea. Când în sfârșit a revenit, am fost atât de fericit încât am sarutat-o, ea nu s-a supărat, a roșit în obraji și a zâmbit. Vocea ei mă fermeca, însă, chiar mai mult decât zâmbetul. Suna precum pianul sub mâinile lui Mozart.
Când a venit la mine, Hajime s-a dus direct la tabloul fetei din vis și a început să îl privească fix. După câteva momente a început să îl mângâie de parca ar fi fost o persoană reală, nu m-aș fi mirat dacă s-ar fi pus în genunchi și s-ar fi închinat la ea. Am strigat-o, și, ca și cum s-ar fi trezit dintr-o transă, a întors capul spre mine puţin nedumerită.
- S-a întâmplat ceva, Hajime-san?
- N-Nu știu, e minunată, cine este?
- Nu e o persoană reală. Nu știu de unde mi-a venit ideea să o pictez, am minţit eu.
În următoarele săptămâni nu s-a schimbat nimic înafară de faptul ca în camera de zi au mai apărut câteva tablouri ale misterioasei fete pe care continuam să o visez aproape în fiecare seară.
Hajime părea tot mai fascinată de portretele ei, odată a stat blocată în faţa unuia vreo cincisprezece minute bune.