Inimă de gheață

♢Capitolul 14♢

Cu toate că nu m-am mai întâlnit cu el de șapte zile, Sky nici nu are habar cât de mult îmi vine să-i mulțumesc că mi-a făcut cunoștință cu ea.

Ultima dată când l-am văzut a fost în ziua în care ne-am întâlnit la templu, iar pe Isabella am cunoscut-o o zi mai târziu; cu toate acestea, știu sigur că întâlnirea dintre mine și ea a fost planul lui.

Încă și acum mi-l amintesc în lumina aceea palidă a după-amiezii ce intra pe ferestrele mari ale dormitorului meu, cum se întorsese cu fața către mine, înainte de-a ieși pe ușă, să-mi propună o întâlnire c-o persoană necunoscută:

— Știu pe cineva care, la fel ca tine, e-n căutare de prieteni. Vino mâine la ora zece în grădina de cristal. Te va aștepta cineva.

Toți nobilii sunt încrezuți, chiar și Sky; sau asta este numai una dintre presupunerile mele, pentru că nu-l cunosc foarte bine. Totuși, au fost unele momente în care mă simțeam ca și cum l-aș fi cunoscut de-o viață. De exemplu, atunci când plângeam în hohote la templu, iar el a venit să mă consoleze, asumându-și toată tristețea ce se instalase în acel moment în mine; sau când i-am arătat portretele făcute de mine; sau când ne-am cunoscut prin intermediul Meditației Abisale.

Din fericire, nu sunt singura care se simte nevoită să-i mulțumească. Isabella era la fel de solitară ca mine. N-avea niciun prieten, cu excepția celor doi prinți, care îi erau alături, din complezență, mai ales că părinții ei erau guvernatori.

Începusem să-mi pierd încrederea de sine datorită impresiei sale impozante de care a dat dovadă când ne-am întâlnit în grădina palatului întâia oară, văzând-o în rochia ei înfoiată magenta cu volane de culoarea celei mai adânci văi înflorite, cu fundițe ca razele stelelor și corsetul cu paiete roz și negre, sclipitoare ca o mulțime de astre dintr-o nebuloasă, cu mănușile ei lungi din dantelă închisă la culoare, cu model floral, sau coiful cu pene de culoarea căpșunii dispuse ca un evantai deasupra capului... singurul lucru mai simplu la ținuta ei mi-a părut masca, alb-rozalie, cu sclipici, care o făcea să semene cu o prăjitură...

De fapt, în fața ochilor mi se înfățișa o adevărată bomboană de fată.

Când am făcut cunoștință, mi-a zis cât de mult se bucură că mă simt dornică să-i fiu amică. Mi-a povestit cum simte falsitatea capetelor încoronate și că acest lucru o doare enorm, dar dintr-o dorință prostească de a fi în grațiile conducătorilor noștri, acceptă așa-zisa amiciție a celor doi fii ai regelui și-a reginei.

Spre deosebire de mine, Isabella nu era singură pentru că era un non-cristolit, ci tocmai din cauza comportamentului ei neexemplar. Ceilalți nobili mascați n-o suportau pentru că era prea plină de sine, prea pretențioasă și prea alintată. Tânjea după iubire, dar cine ajungea să-i fie aproape, realiza că era una dintre tinerele înfumurate despre care am citit în cărțile pentru adolescenți. Într-adevăr, are haine foarte frumoase și moderne, face parte dintr-o familie avută, iar până și-n rândul nobililor spectrali familia ei este o celebritate, părinții ei având titluri grele la palat, dar comportamentul ei... comportamentul ei are unele mici imperfecțiuni, pe care eu le înghit, dar nu la fel de superficial precum o fac cei doi prinți.