Inimă de gheață

♢Capitolul 8♢

M-am trezit dimineața următoare, pe canapeaua bej din corabia astrală a spectrului, cu o durere îngrozitoare de cap. La început, totul era așa de șters și așa de încețoșat, până când, după ce am clipit de mai multe ori, am văzut că nu eram singură. La câțiva metri de mine, cu spatele, stătea un bărbat și se uita la ceva... Părea să fie o oglindă. Era prea departe ca să-i deslușesc chipul din reflexie.

- Ești un om! am exclamat eu, ridicându-mă în capul oaselor, de parcă mă așteptam să întâlnesc un spectru. Un om normal, fără mască, am explicat într-un mod nechibzuit, realizând acest lucru când l-am văzut tresărind, întorcându-se la mine sâsâind ca o pisică speriată. Era tot un nobil mascat.

Era cel care mi-a dat pecetea cu câteva zile în urmă.

Dându-mi seama de ce gafă făcusem, am continuat:

- Îmi pare rău, am crezut că ești altcineva.

Nu mi-a răspuns, ci a rămas pe loc, timp de câteva secunde. Mârâia subțire.

- Sper să nu mai fie supărat, am vorbit mai mult pentru mine, dar, din păcate, îmi auzise șoaptele.

- Sincer, nici eu nu mai știu, îmi răspunse răgușit.

Numaidecât, mi-am simțit obrajii fierbinți.

- Mai târziu îmi voi da seama, continuă.

Nici el nu știa dacă mai era deranjat sau nu de greșeala pe care o făcusem cu trei zile în urmă.

- Știi, totul se întâmplă atât de repede, chiar și pentru mine..., a încheiat el, plecând capul.

Neînțelegând nimic din ceea ce-mi spusese, n-am mai completat.

- Astăzi este o zi importantă pentru tine, anunță el, scoțând din cristalul rotund și roșu din palmă o sticluță mică cu substanță violet, așa cum fusese cea adusă de non-cristolitul cu halat alb cu model portocaliu cu o seară în urmă. Știi, nici nu mă gândeam c-aveai să-ți revii așa de repede, toarse el, în timp de desfăcu dopul mic de plută. Oare-ți amintești ceva de-azi-noapte?

Brusc, câteva imagini îmi trecuseră fulgerător prin minte, cum eram în poala bărbatului cu cămașă albă, luându-l de gât, atingându-i masca, cum spectrul care mă luase de acasă era deasupra mea, legănându-se înainte și înapoi râzând...

- Gura mare, m-a anunțat mieros, ca și cum i-ar fi dat de mâncare unui copil mic.

Cu siguranță că n-aveam de gând să-l las să-mi administreze licoarea, așa că am dat din mâini și din picioare, încercând să-l țin cât mai departe de mine.

- Dacă ești de părere că mă vei putea omorî prin otrăvire, să știi că te înșeli amarnic! am răcnit la el, încercând să-l intimidez. Nu mă poți ucide așa de ușor! Din partea mea, poți să-mi iei și inima din piept, tot am să supraviețuiesc, l-am amenințat.

- Nici nu intenționez să te omor, draga mea, îmi răspunse râzând zgomotos. Asta e altceva. După cum spuneam și seara trecută: nici nu știi ce te așteaptă.

Nu-mi aminteam să mă fi întâlnit cu el la petrecere. În fond, nu-mi aduceam aminte multe întâmplări de azi noapte. Mi-am dat seama că fusesem sub acțiunea unei substanțe stupefiante. Până să realizez ce avea de gând să-mi facă, m-am trezit lungită pe canapea, el ținându-mă imobilizată cu un genunchi pe pieptul meu. Abia respiram. Își scoase de prin haine un pumnal argintiu, lucios, cu o lamă așa de ascuțită încât spinteca aerul cu fiecare unduire. Cu mâna stângă ținea sticluța, iar cu cea dreaptă arma, cu al cărei vârf subțire și tăios îmi descleștă dinții, turnându-mi lichidul pe gât. Mă zvârcoleam sub el și încercam să scuip lichidul, dar acesta și-a găsit calea spre stomacul meu. Imediat, toți mușchii mi se relaxară, venele mi se dilatară, iar o căldură plăcută, moleșitoare, îmi invadă corpul; încetul cu încetul, totul a început să se facă din ce în ce mai neclar, până s-a făcut negru.