MIKEL - LA FAMILIA MIGDALLI | FINALIZATĂ|

PROLOG.

   Viața este o luptă în continuă desfășurare. Te zbați încercând să duci un trai mai bun, pe care nimeni nu ți-l poate oferi. Dar înainte de asta, apari pe lume inconștient de ce te așteaptă. Crezi că lumea este un loc plin de fericire?

Crezi că viața este dreaptă?

Nu.

Toate lucrurile care sunt importante îți sunt luate de sub nas. Este nedrept.

Te lupți cu realitatea, ajungi să crezi că tu ești vinovat pentru ceea ce ți se întâmplă. În unele circumstanțe ești, pentru că majoritatea deciziilor tale înfăptuiesc ceea ce se numește viitorul.

Însă tu ești stăpânul propriului destin și numai tu ai puterea de a-l contura. Numai tu ai puterea de a-l face mai bun, de a-l face mai suportabil.

Ești doar o mică fărâmă de viață, binecuvântată prin arta nașterii. Nu știi suferințele prin care a trecut propria ta mamă, câte sacrificii a făcut că să exiști. Dar n-a reușit să-ți rămână aproape.

Nu pentru că nu şi-a dorit.

Nu pentru că n-a putut.

Ci pentru că i-a fost frică că nu este pregătită să-ți ofere ceea ce ai nevoie.

De aici, începe povestea mea.

Povestea unui tânăr cu caracter dur afișat la exterior, dar interiorul este plin de tristeţe şi imagini neclare din trecut.

O tânără se adăpostește chiar după zidurile mănăstirii San Francisco di Paola, Napoli, astăzi un orfelinat sub numele de Regina Margherita. În ciuda faptului că este binecuvântată de statuia sfântului Nicolas di bari, locul este blestemat de țipetele și plânsetele celor care au trăit acolo.

Cu o arhitectura ce imita panteonul de la Roma, aceasta este un monument inchinat lui Napoleon Bonaparte. Dupa ce impetuosul corsican împânzise Europa cu o dinastie proprie de rubedenii încoronate sau căsătorite în familii domnitoare. Dar sorţii s-au schimbat şi pentru el şi pentru cel ce comandase proiectul redesenării actualei Pieţe a Plebiscitului, regele Murat al Napolelui, căsătorit cu sora lui . Burbonii şi-au redobândit tronul în Napoli, reluând lucrările la principala piaţă a oraşului. La un capăt al pieţei e bazilica sfântului Francisc, cu domul ei care seamănă izbitor cu panteonul şi coloanele sale groase, în timp ce în celălalt capăt se găseşte Palatul Real, reşedinţa familiei regale. Biserica este la bază o cupolă înaltă de 53 m şi e pusă în valoare de un portic semicircular cu 38 de coloane dorice, proiectat de Leopoldo Lapera. Ansamblul e făcut să semene cu piaţa din faţa catedralei San Pietro de la Vatican. Frontonul triunghiular în stil clasic se sprijină pe şase coloane ionice. Domul principal e susţinut la interior de 34 coloane de 11 m înălţime. Arhitectul Pietro Bianchi a terminat lucrările la biserică în 1846.

Amprenta lăsată de prezența stranie a maleficului, care absoarbe toată fericirea, toată bunăstarea și te transformă într-o nălucă dornică să se răzbune.

Dornică să recupereze ce a fost al ei.

Dar nu are această șansă, pentru că nu mai poate schimbă cu nimic trecutul.

Tânăra Isabella, care a copilărit jucându-se pe holurile mănăstirii a fost abandonată de însuși cel care a jurat că o iubește. Cel care i-a promis luna de pe cer, un viitor mai bun.

Iubire. Ajungi să crezi în ea, până când ești înjunghiat pe la spate. Cauți doar un refugiu sufletesc, un loc unde să nu mai simți prezentul că pe o povară pe spinarea ta. Un loc unde poți să ai parte de tot ți-ai dorit întodeauna.

Libertate.

Păcat că oamenii nu ascultă. Unora le este pur și simplu frică, ajungând să te rănească prin nepăsarea lor. Alții se lasă coplesiţi de imaturitate, apoi nu-și asumă consecințele propriilor acțiuni. Rar gasesti pe cineva care sa tina la tine si care sa te sustina. Care sa te inteleaga si sa te iubeasca cu adevarat. Cateodata nu este suficient sa iubesti, pentru ca ajungi sa fii prins intre fel si fel de alegeri. Si ea iti poate lua judecata, asemenea visurilor neimplinite care iti ies in cale sub forma de ganduri nematerializate.