din seria noua, intitulata „Bobita spionul"
Si ca sa intarzii putin
pocesul,
tot e nevoie de putina incapatanare,
tot trebuie sa te ridici in doua labe
si sa l domini prin statura ta, ziceau ei,
profesorii,
si noi toti faceam asta in fiecare dimineata,
insirati in fata oglinzilor
din salile de balet ale Academiei MI6,
baieti si fete din toate clasele,
si de la avansati, dar si din cele pregatitoare,
si chestia asta imi aducea aminte clar acum,
de Indilina,
o pisica dintr o alta viata a mea,
pe care o puteam privi atunci atent,
cu toata fiinta,
in timp ce stateam asezat pe taburetul
din bucataria aia abia achizitionata.
Ea poza saltata pe doua labute
in fata oglinzii montate din hol,
pisicoasa si mladioasa cu intreg trupul ei,
si asa de tare se schimonosea si se scalambaia acolo
ca ti era mai mare dragul si hazul de ea.
Imi amintesc sigur cum radeam, radeam, mai sa ma pravalesc de pe taburet de atata ras,
insa nu stiu nici cat timp am privit o si
nici cat timp sa fi trecut,
doar cand m am ridicat
am simtit cat de mult si de usor imbatranisem,
in timp ce toamna de afara mi se agatase de geam
si pe langa ea curgea linistita noaptea.
Deci profesorii astia nu erau tampiti,
si chestia asta chiar functiona,
ca sa intarzii putin
procesul
si sa domini prin statura ta TIMPUL,
e nevoie de putina incapatanare
si trebuie sa te ridici in doua labe.
Ah, daca as fi inteles lucrurile astea mai devreme,
atunci n as mai fi ras,
cand poza ridicata pe doua labute
in fata oglinzii
si sigur mult mai putin as fi plans,
cand mladioasa, pisicoasa si
cu mult intinerita
a trecut pe langa mine
fara sa spuna nici: pâs.
