din seria nouă, intitulată „Bobiţă şpionul"
Totul a inceput cu sfarsitul!
Da, chiar asa...
Nu cu scoala de engleza
cum as fi crezut,
nu cu intalnirea din pub,
si nici cu plimbarile de a lungul Tamisei,
ci la CNN,
cand deja trecusera 3 ani
fara sa mai am vreo veste de la ea.
Abia atunci cand i am vazut chipul
creionat in carbune dat pe post
alaturi de alte patru fete de ingeri,
toate in boxa acuzatiilor
si toate pentru spionaj,
abia atunci am inteles...
ca de fapt
n am inteles nimic.
Desi Jena imi semana ...cumva,
cred ca asta ne a si apropiat.
Si ea era de peste tot
si se pricepea la toate ca mine,
fara sa se priceapa la nimic
si ca si mine
nici ea nu parea sa apartina vreunui loc.
Si ea daca ti povestea copilaria ei
trebuia sa cunosti bine toata geografia globului,
Si la fel, daca iti povestea
de scoliile si joburile prin care a trecut,
ti ar fi putut insira
ca si mine
cateva zeci.
Poate si rusii
au aceeasi programa scolara
sau poate ca in toata lumea
spionii se cladesc la fel,
habar nu am,
tot ce am vazut si am vazut in asta
ceva in genul dosarelor de tip Top Secret,
au fost picioarele ei
(eu daca i ajungeam pan' la barbie)
pometii miraculosi ai obrajilor
si ochii, mai ales ochii.
Apoi ca sa fiu sincer
dupa ce am fost si in apartamentul ei
din Battersea,
tot uitandu ma la luxul de acolo
mi a fost din ce in ce mai clar
ca Jena era o prostituata de lux.
Asa am crezut in final,
datele corespundeau perfect.
Dar astea erau numai temerile mele.
pentru ca altfel
Jena era o partenera excelenta
de discutii si de bautura,
si ca si mine ....abia divortata.
Numele inca i se parea o trauma
si l ascundea cat putea de bine.
Oricum ar fi fost si pe oriunde
ne am dus atunci,
sub soarele orbitor
al uneia dintre marile capitale ale lumii,
ea numai stralucea.
Cum straluceau si ochii barbatilor trecand
pe langa ea
si cu toate astea
cel mai tare si mai frumos
ii ramanea tot zambetul,
flancat de minunea acelor pometi uriasi
(o chestie arhitecturala care era clar de origine asiatica)
si cele doua superbe safire
erodand cu lumina lor orizontul.
...
Dar oricat m as stradui sa imi amintesc
si oricat as scrie
tot nimic nu s ar intelege din toate astea,
cum nimic n am inteles nici eu,
nici pana in ziua de azi.
