Cu toții am avem globurile noastre de sticlă, făurite cu grijă, însă o singură emoție frivolă le poate distruge în mii de bucăți.
Dacă ești în căutarea unui grup care poate promova talentul tău, expunând creativitatea ta și încă nu ai avut ocazia să dai glas ideilor, indiferent de experiența pe care o ai, ne bucurăm să îți auzim vocea și să te încurajăm să o faci cunoscută, prin acest concurs de poezii.Întrucât ne dorim să aducem o formă nouă, concursul se va desfășura diferit, de aceea vă rugăm să parcurgeți toate informațiile referitoare la desfășurarea acestuia.
• la acest concurs se va participa cu o singură poezie, nu există un număr maxim sau minim de cuvinte, iar participantul alege forma de expunere (dacă preferă să folosească forma clasică, rime, ritm, sau versuri albe etc.);
• tema acestui concurs se numește ,,Globuri de sticlă" iar el are în vedere perspectiva pe care fiecare o are asupra acestei denumiri, lăsând creativitatea să treacă dincolo de vizibil; participantul trebuie să se raporteze la acest titlu, după viziunea pe care o are; numele temei nu trebuie inclus în poezie dacă nu doriți;
• la înscriere, participantul va primi un număr de la 1 la 30, acest număr reprezintă un set de cinci cuvinte;
• fiecare participant, după data începerii concursului, va primi un set de cinci cuvinte încropit de organizatoare, pe care va trebui să le includă în poezia pe care o va compune;
• participanții pot folosi oricare formă a cuvintelor, dacă acestea sunt variabile (ex: schimbarea timpului unui verb, schimbarea formei de singular-plural); atenție, nu puteți schimba funcția sintactică a cuvintelor!
• titlul poeziei este la alegerea fiecărui participant, dar nu trebuie să lipsească;
• numărul maxim de participanți este de 30, iar cel minim (pentru care vom deschide concursul) este de 10;
• înscrierile se fac din 24.06.2022 până în 08.07.2022;
• poeziile pot fi trimise începând cu data de 08.07.2022 până în 29.07.2022;
• poeziile pot fi trimise echipei, în privat (noi nu ne vom atribui niciun drept, toate drepturile de autor vă revin vouă, dacă alegeți această variantă), în cazul în care aveți deja o carte de poezii, vă rugăm să postați poezia folosind tag-ul #globuri_de_sticlă sau pot fi postate pe profilul vostru, însă asigurați-vă că folosiți tag-ul menționat;
• înainte de a completa formularul, asigurați-vă că ați dat urmărire fiecăreia dintre organizatoare și grupului, altfel, formularul nu va primi confirmare.
CITEȘTI
Globuri de sticlă
De TodoFiecare dintre noi se găsește la un moment dat într-un glob de sticlă, fie că el reprezintă o măsură de protecție, un loc din care nu ne dorim să evadăm, sau poate chiar o mică închisoare. Însă o singură emoție poate distruge întreg globul, iar ciob...