Cu toții ați câștigat ceva, alegând să participați în acest concurs. Putem învăța unii de la alții, dobândi noi experiențe, iar prin prisma acestei activități sperăm de asemenea că am avut ocazia de a încerca din toate aceste lucruri frumoase.
Fiecare poezie a fost unică în felul ei, o fereastră către lumi noi și ne bucurăm să spunem că toți dintre voi aveți un mesaj – o poveste din spatele inimilor voastre – care poate fi împărtășit.
Scopul acestui concurs nu a fost în mod categoric axat doar pe acel set de cuvinte dat la început (mai degrabă a fost doar premisă, pentru a vă încerca creativitatea). Rolul ,,Globuri de sticlă" a fost încercarea de a înțelege ceea ce uneori nu se poate vedea, de a pătrunde în interiorul unei sticle fragile, de a asculta bătăile inimilor noastre care sunt la un pas de a se sparge și de a le oferi un moment de liniște în toată această absurditate precoce a lumii care uită, reneagă, ascunde, cioplește fețe înșelătoare, nimicește.
Fiecare avem globul nostru de sticlă. Singurul lucru care diferă este doar interfața acestuia.
Atunci când ideea de a folosi seturi de cuvinte în poezii, ne-a venit mie și prietenei mele, nu am știut dacă ar fi prea bine primită de poeți, deoarece știu că asta însemna și o fixare a limitelor, iar imaginația primea anumite perimetre, dar cântărind balanța un lucru mi-a fost cert: ar fi fost o idee unică. Într-adevăr, nu am mai văzut o astfel de organizare a unui concurs și m-am bucurat să văd că ați primit pozitiv această idee.
Am cunoscut scriitori pe care nu i-am mai întâlnit și mă bucur că acest concurs mi-a dat posibilitatea de a vă cunoaște pe fiecare, fiindcă prin ceea ce scriem lăsăm mereu o parte din noi, din sufletul nostru.
Sper că am reușit să vă demonstrăm câtuși de puțin că vocile voastre merită auzite și mai mult decât atât, să creștem împreună. Pentru mine a fost o experiență minunată și unică, fiind prima dată când jurizez la o astfel de categorie, însă știu ce înseamnă să nu ai curajul de a-ți face cunoscute poeziile, iar acest concurs a avut ca scop, și are în continuare, prin volumul de poezii, de a vă încuraja și a vă aminti că fiecare dintre voi aveți un talent care merită descoperit, folosit și dezvoltat la cote maxime.
CITEȘTI
Globuri de sticlă
RandomFiecare dintre noi se găsește la un moment dat într-un glob de sticlă, fie că el reprezintă o măsură de protecție, un loc din care nu ne dorim să evadăm, sau poate chiar o mică închisoare. Însă o singură emoție poate distruge întreg globul, iar ciob...