Rămăşițe

Cenusa

Infasoara-ma intr-o aripa de cenusa,
Sopteste-mi cele mai dulci otravuri
Si priveste-ma dezbracandu-mi petalele,
In timp ce lama e pe gatul meu fragil.

Sunt fluturele unui blestem in palma ta,
Ce iti promitea, candva, un zambet
Si zambeam si eu spre chipul tau
Intrebandu-ma de ce imi fac rau.

Din instinct, fapte mi s-au prefacut temerile
Iar negatia mi-era mereu pe gura-mi acra.
Iarta-ma ca n-am putut a-ti fi pansament pe rana,
Dar m-am ferit sa nu ma mai doara.

Esti otrava, esti si leac, esti abis, esti scoarta de copac
Esti cel pe care, poate, as fi incercat a mi-l coase.
A mi-l coase de artera, pe batai doar de mine simtite.