Mă priveai de după lentile,
Cu ochii de porțelan,
Râzând și povestindu-mi fragmente,
Totuși nu înțelegeam: Eu ce am?
Nu a fost să fie, s-ar zice,
Dar adevărul e undeva-n apus,
În trecuta copilărie, prinsa cu arice...
Nimeni nu mai are nimic de spus.
Dar eu mă întreb obsesiv:
Eu ce am? Eu ce am? Eu ce am?
Tot eu îmi răspund parșiv:
Amintiri, două regrete și două frici.
- Dar ce am eu pentru alții?, ma-ntreb.
- Lumină!, - Pace!, - Dragoste! mi se răspunde.
Totuși nu le simt parte din mine,
Dar nu mă simt nici pe mine.
CITEȘTI
Rămăşițe
PoésieVolum de probabil poezie. Un doliu și o petrecere în același timp... Dar în versuri!
