After 40 days

Capitolul 11 ~ Ziua 1

Unde dracu puteam să ascund foaia aia afurisită? Apari odată bucată albă.

Căutam de câteva ore idioata aia de listă pe care parcă o înghițise pământul. Unde mi-e lista cu lucruri bune? Haide tu. Camera îmi era răvașită și foile zburau peste tot de parcă venise iarna și ningea de zor.

Ma năpustesc asupra dulapului și arunc haine după haine.

Încă nu realizam că totul era ca după război acolo și totuși foaia era de negăsit.
Bine. Oprește-te. Unde poate să fie o afurisită de foaie? Gândește Erika, dacă ai fi o foaie unde te-ai ascunde?

Stau câteva secunde și fericirea mă cuprinde. Mă pun în patru lăbuțe, înșfac o lanternă și o tulesc către pat apoi mă bag acolo pe jumătate. Știu că aici te ascunzi ticăloasă mică. Ieși odată.

Soneria telefonului mă întrerupe și ridic involuntar capul lovindu-l de suprafața tare de deasupra mea. La dracu cu ăla care sună! Cerule, nu mai înjura.

Mâinile mele cercetau curioase suprafața întunecată și după ce găsesc câteva lucruri care le credeam pierdute pe vecie dau peste câteva hârtii.

- În sfârșit! Doamne, sunt un geniu. Sper că am găsit-o.

Scot capul de sub pat și așezată tot pe burtă sortez hârtiile atentă. Nu..nu..nu..haide pe unde ești?

- Ești sigură că nu e aia plină de ciocolată din colțul patului?

- Poftim? Ce dracu cauți aici, ha?

Mă ridic din poziția inițială și apoi mă las în fund privind nelămurită către blondul care-mi zâmbea ironic.

- Nu ai învățat încă, nu? Lucrurile pierdute de tine sunt unde e și ciocolată.

Îmi zâmbește din nou și apoi se apropie către bucățica șifonată de hârtie ca să o ridice.

Îl studiam atentă ca un copil și priveam cum se apleacă să-mi ridice hârtia apoi cum își arunca privirea pe ea. Stai. Se uita unde? Oh la dracu, nu!

- Lucruri care trebuie să le îndrept înainte să...

- Dă încoace aia!

Spun și smulg foaia din mâinile lui înainte să fie prea târziu. Pfiu, a fost așa aproape.

- Ce e pe foaia aia, Erika? Ce lucruri trebuie să îndrepți tu?

Mă întreabă blondul ridicând una din sprâncene apoi încrucișându-și mâinile la piept.

- Ce cauți tu până la urmă în camera mea?

- Nu schimba subiectul, femeie.

- Nu schimb nimic. Vreau să ieși de aici, nu știu ce-ți pasă ție.

- Erika...doar știi acum ce simt pentru tine.

Drew se apropie ușor de mine și cu fiecare pas respirația mea se accelera.

- Nu știu...nu simți nimic. Nu trebuie să simți defapt nimic, e greșit.

- Uită-te în ochii mei Erika și spune-mi că nu mă iubești deloc. Spune-mi că vrei să plec și să nu mă mai vezi niciodată.

Mâna lui îmi atinge bărbia și îmi ridică capul astfel încât privirile noastre se întâlnesc. Verdele ăla mă înmoaie. Nu pot să mai privesc dacă vreau să mai stau în picioare.

- Drew te rog sa pleci.

- Nu vrei să plec. Mă iubești.

- Eu..chiar te...
Iubesc. Spune Erika că-l iubești. Ai nevoie de el.