After 40 days

Capitolul 48 | Ziua 38

Liniște. Foarte greu reușeam să disting undeva foarte departe câteva voci care mă chemau, însă nu reușeam să-mi dau seama de nimic. Ce se întâmpla? Murisem?

"Repede! O pierdem! Începeți resuscitările de urgență!" erau primele cuvinte care reușeau să fie înțelese de cerebelul meu mult prea obosit și încurcat. Totuși din câte îmi dădeam seama vorbele erau strigate de cineva cunoscut.
De ce mă simțeam atât de obosită? Atât de lipsită de vlagă? Până și creierul meu refuza să proceseze informațiile din jur. Ceva nu era în regulă asta era clar.

- La trei! Și începe! Unu...doi...trei!
Pieptul meu s-a ridicat cu o forță uimitoare și o lumină albă începea să-mi chinuie din ce în ce mai mult ochii închiși.

- Domnule doctor, pulsul începe să-și revină dar e foarte slab, repetăm procedura?

O altă voce, doar că de această dată femeiască, intervine și reușește să-mi zguduie interiorul. Cum adică pulsul își revine? Ce e în neregulă cu pulsul meu? Oh, Dumnezeule mare, nu cred că asta se întâmplă acum! Mai am încă două zile, nu poate fi adevărat!
Nu pot să mor acum, te implor! Nu am apucat să-mi iau la revedere de la ei, te rog nu-mi face asta!

- Repetați procedura, repede! Pulsul începe să scadă din nou!

Vocea nu apucă să termine că pieptul mi se ridică din nou cu aceeași forță incredibilă provocându-mi o durere arzătoare. Bătăile inimii mi s-au dublat rapid și respirația mi s-a accelerat imediat.

Haide, Erika, poți s-o faci. Nu mori astăzi. Nu acum și nu aici!

Ochii mi se întredeschid și mă forțez de câteva ori să clipesc ca să pot să-i deschid de tot. Privesc pierdută în jur și persoanele mă priveau și ele la rândul lor cu mult interes. Nu am murit, oh, cerule îți mulțumesc.

- Domnișoară Ariel, sunteți mai bine? Medicul apare de nicăieri și mă privește cercetător verificându-mi încă o dată pulsul și injectându-mi mai apoi un lichid în venele subțiri.

- Mă simt bin...

Totuși nu apuc să-mi termin răspunsul căci somnul mă cuprinde instantaneu și ochii mi se închid înapoi.

~~~~~~~

- Ai văzut? Cerule, dacă te pierdeam? Roșcata își înfundă fața în pijamalele mele negre și lacrimile acesteia încep să ude imediat materialul.

Masca de oxigen îmi chinuia enorm de mult modul de a respira. Nu puteam să-i adresez niciun cuvânt, aș fi vrut atât de mult să-i vorbesc. Mi-aș fi dorit să o sărut pe frunte și să-i șoptesc un "totul va fi bine". Dar nu mai puteam acum. Eram pe sfârșite. Acum cu toții știam asta.

Ochii mi se rotesc ușor pentru a privi spre geam și observ imediat picăturile de apă care loveau furioase suprafața transparentă a geamului. 'Exact ca starea sufletului meu' gândesc și o mică lacrimă îmi părăsește obrazul.

Capul fetei nu dorea sub nicio formă să-mi părăsească corpul, mâinile ei mă strângeau, dar nu foarte tare și suspinele acesteia încă puteau fi auzite. Mâna mea dreaptă se chinuia sã-i mângâie creștetul și sper că mi-a înțeles mesajul chiar dacă nu-i puteam vorbi.

În scurt timp s-a ridicat si m-a privit tristă cu lacrimile care încă îi umezeau fața. Zgomotul aparatelor care îmi monitorizau bătăile inimii mă scoteau din minți. Le simțeam ca pe niște afurisite de acuri a unui ceas, nu întârziau din a-mi reaminti că timpul meu se scurge cu repeziciune.

- Erika, te implor, nu mă părăsi acum. Tu, doar tu știi cât de mult am nevoie de tine în viața mea. Luptă pentru tine, pentru noi, pentru tot, murmură printre buze și simt cum fiecare cuvânt îmi înjunghie inima deja lipsită de vlagă.

Hope, mi-aș dori enorm de mult să rămân lângă tine, să lupt și să respir din nou. Să văd fiecare răsărit în timp ce-mi beau cafeaua cu tine pe balcon, să ne facem mâncare împreună și să ne privim filmele preferate. Mi-aș dori, din nou. Iartă-mă, te rog.

I-aș fi spus toate astea, le-aș fi urlat, dacă aș fi putut. Zgomotele aparatului se intensificau dar Hope nu realiza din cauza furtunii ce făcea o zarvă incredibilă.

Și inima mea e de acord cu mine.
Și ea simte aceleași lucruri.
Dumnezeule, cât de mult aș vrea să rămân și cât de mult îmi doresc să plec.

De ce atât de multe sentimente contradictorii? De ce ură și iubire în aceeași propoziție, în același corp?

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~